ICCJ. Decizia nr. 2957/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2957
Dosar nr. 16607/3/200.
Şedinţa publică din 11 aprilie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 236 din 17 mai 2004 Ministerul Administraţiei şi Internelor a respins notificarea nr. 105/2001 formulată de P.I.V. şi P.V.M. prin care au solicitat, în calitate de legatari cu titlu particular ai defuncţilor D.I.I. şi D.E., măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, format din locuinţă compusă din 5 camere şi dependinţe şi teren în suprafaţă de 1260 mp.
În motivarea soluţiei Ministerul Administraţiei şi Internelor a arătat că legatele cu titlu particular invocate de petiţionari au devenit caduce având în vedere că imobilul a ieşit din patrimoniul testatorilor în timpul vieţii acestora, că imobilul-construcţie a fost demolat încă din ianuarie 1973 şi, astfel, transmiterea dreptului de proprietate către petiţionari nu a mai avut loc.
La data de 5 iulie 2004 reclamanţii P.I.V. şi P.V.M. au contestat în justiţie dispoziţia emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea actului şi obligarea emitentului dispoziţiei, precum şi a pârâţilor Consiliului Local al Municipiului Târgovişte şi Prefectura Dâmboviţa la măsuri reparatorii în echivalent.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 108 din 25 ianuarie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 19 aprilie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat dispoziţia emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a dispus emiterea de către acesta a unei noi dispoziţii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
A fost respinsă acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de pârâtul Consiliul Local Târgovişte şi ca neîntemeiată faţă de pârâta Prefectura Dâmboviţa.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut şi motivat următoarele:
Din adresa nr. 18.467/A din 16 octombrie 2003 a Primăriei municipiului Târgovişte prima instanţă a constatat că din suprafaţa de teren ce face obiectul notificării, reclamanţilor li s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 521 mp teren (titlul de proprietate nr. 803 din 14 mai 2002), o suprafaţă de 495 mp teren a trecut în domeniul public al statului (suprafaţa stradală), iar diferenţa de 244 mp se află în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dâmboviţa.
Imobilul ce face obiectul procesului a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 171 din 23 martie 1973 (poziţia nr. 4 din tabelul anexă la decret). Prin Decizia nr. 42/1970 a fostului Consiliu Popular al judeţului Dâmboviţa, din suprafaţa expropriată, a fost trecută în administrarea fostului Consiliu al Securităţii Statului o suprafaţă de 10.959 mp teren, situată în raza construibilă a Municipiului Târgovişte, în vederea edificării Inspectoratului Judeţean de Securitate şi Miliţie Dâmboviţa. Prin HG nr. 178 din 13 martie 2000 s-a transmis în administrarea M.I. şi S.R.I. imobilul situat în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, identificat conform anexei la hotărâre.
În dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite reclamanţii au depus la dosar testamentele autentificate sub nr. 2693 din 24 octombrie 1968 şi nr. 2694 din 24 octombrie 1968 de fostul notariat de Stat Dâmboviţa prin care D.I.I. şi D.E. le-au testat, în părţi egale, drepturile ce le aveau asupra imobilului situat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, compus din casă, dependinţe şi 1260 mp teren. Reclamanţii au mai depus la dosar copie de pe certificatul de deces al lui D.I., precum şi înscrisuri referitoare la impunerea bunului imobil şi plata de impozite.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în anul 1973, pe numele reclamantului, s-a expropriat o parte din imobil, iar pentru diferenţă, reclamanţii beneficiază de măsuri reparatorii ca urmare a testamentelor încheiate de D.I. şi D.E.
Cum, în speţă, nu rezultă că altcineva ar putea pretinde un drept de proprietate asupra imobilului şi nu se poate reţine că testamentele au devenit caduce, deoarece bunul a ieşit din proprietatea testatorilor dintr-o cauză mai presus de voinţa acestora, iar prin apariţia legii reparatorii, bunurile au intrat în patrimoniul celor de la care au fost preluate, actele juridice legal făcute cu privire la aceste bunuri producându-şi efectele, tribunalul a considerat că reclamanţii au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite pentru a obţine măsuri reparatorii prin echivalent de la deţinătorul actual al bunului.
Apelul declarat împotriva sentinţei de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 493 din 2 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor care a invocat următoarele critici: greşit s-a considerat de instanţe că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi a calităţilor de persoane îndreptăţite deoarece au depus la dosar doar cele două testamente, nu şi certificatele de moştenitor ce trebuiau eliberate în baza testamentelor; D.I.I. a decedat în anul 1975, iar imobilul în discuţie a fost expropriat în anul 1973, construcţia fiind demolată în acelaşi an, astfel că cele două legate cu titlu particular au devenit caduce; conform prevederilor art. 899 şi 900 C. civ., legatarul devine proprietarul lucrurilor cuprinse în legat de la data deschiderii succesiunii, dobândind posesia numai de la data la care bunurile i-au fost predate, or în cauză, transmiterea dreptului de proprietate nu a avut loc faţă de caracterul caduc al legatelor; instanţele nu au stabilit în mod corect suprafaţa de teren pe care recurentul o are în administrare, iar în apel trebuia să se dispună efectuarea unei noi expertize cu acest obiectiv.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptăţite" iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi".
În timp ce art. 4 alin. (2) se referă la persoane a căror calitate a fost stabilită printr-un certificat de moştenitor eliberat în urma unei proceduri succesorale notariale ori, după caz, judiciare, situaţia succesibililor care nu beneficiază încă, la data intrării în vigoare a legii, de un certificat de moştenitor, este reglementată de art. 4 alin. (3) din lege. Dar şi într-un caz şi în altul, îndreptăţirea aparţine atât moştenitorilor legali, cât şi celor testamentari. Cât priveşte moştenitorii testamentari, aceştia pot fi universali, cu titlu universal ori cu titlu particular, în acest din urmă caz fiind necesar ca obiectul legatului să îl constituie imobilul a cărei restituire se solicită în baza legii, situaţie sau condiţie îndeplinită în speţa de faţă.
Dispoziţia de la art. 4 alin. (3) din lege care acordă vocaţie la restituire şi „succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat succesiunea", aceştia urmând să accepte succesiunea, în privinţa imobilului, chiar prin expedierea notificării, nu face decât să reia o soluţie deja consacrată în materia legislaţiei reparatorii.
Astfel, prin efectuarea şi înregistrarea notificării, reclamanţii, beneficiarii a două legate cu titlu particular, sunt consideraţi, de drept succesibilii acceptanţi ai testatorilor proprietari ai imobilului expropriat, aşa încât drepturile cu referire la acest bun de care se bucură legatarii sunt identice cu cele pe care le aveau testatorii înşişi, fiind fără relevanţă data la care s-a expropriat bunul ori la care s-a dărâmat construcţia ori că legatarii nu au fost puşi în posesia legatului, tocmai din cauza exproprierii.
În adevăr, atunci când a conturat aria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, legislatorul postdecembrist a ţinut seama de aspectul că înseşi victimele abuzurilor, în cele mai multe cazuri, nu mai supravieţuiesc la data reparaţiei. Pe de altă parte, nu de puţine ori s-a întâmplat ca persoanele care, potrivit legii ori dorinţei exprimate de autor în testamentul său aveau vocaţia de a succede în drepturile şi obligaţiile acestuia din urmă, să nu se arate interesate a-şi consacra acest statut prin obţinerea singurului act juridic de natură să îl ateste: certificatul de moştenitor.
Caducitatea presupune că executarea unui legat, născut valabil şi nerevocat, poate deveni imposibilă datorită unor împrejurări străine de voinţa testatorului sau de vreo culpă a legatarului, situaţie în care legatul se desfiinţează cu efect retroactiv. În dreptul nostru, caducitatea legatului intervine, limitativ, doar în cinci cazuri prevăzute de art. 924, art. 927 şi art. 928 C. civ. şi anume: 1. Predecesul legatarului; 2. Incapacitatea legatarului de a primi legatul; 3. Neîndeplinirea condiţiei suspensive; 4. Refuzul legatarului de a primi legatul; 5. Pieirea, în întregime, a bunului obiect al legatului. Cum, în speţă, nu este îndeplinită nici una dintre aceste situaţii, fără justificare recurentul a susţinut că legatul ar fi caduc.
Potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză (filele 107-111 dosar de fond) pârâtul-recurent deţine din terenul expropriat de la autorii reclamanţilor, prin Inspectoratul de Poliţie Târgovişte, o suprafaţă de 523,09 mp La instanţa de fond nici una dintre părţi nu a adus critici lucrării întocmită de expert ing. M.M. prin efectuarea de obiecţiuni. Instanţa de apel a pus în discuţie împrejurarea legată de efectuarea unei noi expertize, însă reprezentantul pârâtului a „arătat că nu poate preciza dacă înţelege să solicite efectuarea unei expertize, fără să se consulte în prealabil cu conducerea instituţiei" (fila 24). În orice caz, din actele dosarului, nu există date ori indicii că suprafaţa de teren deţinută de pârât nu ar fi fost corect calculată şi individualizată de expertul M.M.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâtului se priveşte ca nefondat şi va respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 493 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2965/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2914/2007. Civil → |
|---|
