ICCJ. Decizia nr. 295/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 295.
Dosar nr. 30627/1/200.
(nr. vechi 13778/2005)
Şedinţa publică din 3 aprilie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 30 iunie 2004 reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtul O.C.P.I. Arad pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună desfiinţarea măsurii cuprinse în adresa nr. 2619 din 3 iunie 2004 a pârâtului; să constate trecerea abuzivă în proprietatea statului, fără titlu valabil, a apartamentului nr. 4 din imobilul situat în Arad, să fie obligată pârâta la restituirea în natură a imobilului şi la radierea dreptului de administrare înscris în C.F. Arad în favoarea O.J.C.G.D. Arad şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
La termenul din 28 septembrie 2004 reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.V.N., să se constate simulaţia în varianta operaţiunii fictive în ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. şi D.E. cu privire la imobilul situat în Arad, cu nr. top 260 şi a contractului de vânzare-cumpărare dintre D.E. şi cumpărătorul L.Ş.; să fie obligat O.J.C.P.I. Arad la restituirea în natură în deplină proprietate a imobilului; să se restabilească în C.F. Arad situaţia anterioară întabulării dreptului de proprietate al lui D.E. de sub B8 şi B11 şi întabulării dreptului de proprietate al lui L.Ş. de sub B14; să se radieze dreptul de proprietate al lui L.Ş. din C.F. individuală Arad de sub B1 şi notarea dreptului de administrare al titularilor Direcţia generală pentru agricultură, industrie alimentară şi ape a judeţului Arad de sub B4 şi O.J.C.P.I. Arad de sub B5 cu privire la apartamentele cu nr. top 260/b/I-260/b/III şi 260/b/V – 260/b/VI; să se dispună radierea din C.F. colectivă Arad dreptul de proprietate al statului de sub B2 şi a dreptului de administrare a O.J.C.P.I. Arad de sub B3, cu privire la apartamentul cu nr. top 260/b/IV precum şi a dreptului de proprietate al lui L.Ş. de sub B1 cu privire la apartamentele cu nr. top 260/b/I – 260/b/III şi 260/b/V – 260/b/VI; să se dispună radierea dreptului de proprietate al statului din C.F. individuală Arad de sub B1 şi notările dreptului de administrare al Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului, întreprinderea naţionalizată I.P.G.I.L. Arad, de sub B2, a dreptului de administrare al Direcţiei Generale pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Ape a judeţului Arad de sub B4 şi a dreptului de administrare a O.J.C.P.I. Arad de sub B5; să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în C.F. Arad cu titlu de moştenire după G.E.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că G.I. şi soţia sa, născută W.E., au avut în proprietate imobilul din Arad, înscris în C.F. Arad cu nr. top 260/b, dreptul lor fiind înscris în această carte funciară sub B5,6. După decesul soţului, soţia a fost înscrisă cu succesiunea acestuia sub B7.
Din cauza măsurilor antievreieşti adoptate în România în timpul celui de-al doilea război mondial, proprietara G.E. a încheiat operaţiuni fictive de vânzare-cumpărare a acestui imobil, cu salariaţi ai I.F.S.A.R. Nadăş, fondată de reclamantă împreună cu soţul său.
La acelaşi termen B.V.N.M. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat respingerea acţiunii cu privire la revendicarea apartamentului nr. 4 din imobilul situat în Arad.
Prin sentinţa civilă nr. 20 din 18 ianuarie 2005 Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis acţiunea precizată şi a constatat trecerea abuzivă în proprietatea Statului Român a imobilului situat în Arad; a constatat simulaţia în ce priveşte contactul de vânzare-cumpărare încheiat în Lipova la 25 martie 1941 între văduva lui G.I., născută W.E. şi cumpărătorul D.E. cu privire la imobilul susmenţionat şi cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 8 martie 1943 între vânzătorul D.E. şi cumpărătorul L.Ş. cu privire la acelaşi imobil; a obligat O.C.P.I. Arad să restituie în natură şi în deplină proprietate imobilul susmenţionat; a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi radierile solicitate de reclamantă.
Apelul declarat de intervenient împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 1777 A din 6 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă. Sentinţa a fost schimbată în tot în sensul că a fost respinsă acţiunea principală astfel cum a fost precizată. A fost admisă cererea de intervenţie formulată de B.V.N.M..
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că reclamanta nu a făcut dovada simulaţiei în cazul celor două contracte de vânzare-cumpărare. În primul rând, deşi a solicitat constatarea simulaţiei în cazul contractului de vânzare-cumpărare din 27 martie 1941, nu l-a chemat în judecată pe cumpărătorul D.E. sau pe moştenitorii acestuia, pentru a le fi opozabilă hotărârea. În al doilea rând, reclamanta nu a prezentat pentru cele două vânzări pe care le consideră fictive un act secret încheiat concomitent cu cele publice şi care să ateste voinţa reală a părţilor contractante.
Proba testimonială administrată nu a dovedit simulaţia, neputându-se proba o înţelegere secretă între G.E. pe de o parte şi D.E. şi L.Ş. pe de altă parte.
Chiar dacă simulaţia ar fi dovedită în ce priveşte vânzarea intervenită între M.E. şi D.E., aceasta nu-l poate afecta pe L.Ş. care este un terţ în raport cu cele două părţi contractante.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C.M.A. şi C.V., succesori ai reclamantei M.E.
Critica vizează în principal următoarele aspecte:
Instanţa de apel a motivat că, deşi s-a solicitat constatarea simulaţiei cu privire la contractul încheiat între G.E. şi D.E., nu a fost chemat în judecată şi cumpărătorul D.E. sau moştenitorii acestuia, pentru a le fi opozabilă hotărârea. Acest motiv nu justifică admiterea apelului declarat de pârât şi respingerea acţiunii reclamantei în fond. Dacă instanţa de apel a acceptat această critică, prezentată ca motiv de apel, avea obligaţia să desfiinţeze sentinţa, ca urmare a pronunţării ei într-un raport procesual incorect stabilit şi să evoce fondul, punând în discuţie necesitatea chemării în judecată a numitului D.E. sau a moştenitorilor acestuia. Numai dacă reclamanta ar fi refuzat să extindă acţiunea şi împotriva acestora, acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, iar nu în fond. Pentru aceste motive se impune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timişoara pentru judecarea cauzei în primă instanţă.
Motivarea instanţei în ce priveşte reţinerea faptului că nu s-a făcut dovada simulaţiei este total superficială, instanţa nefăcând altceva decât să preia în cea mai mare parte, necritic, apărările intervenientului. Din probele administrate rezultă caracterul simulat al celor două contracte de vânzare-cumpărare.
În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ., a fost depusă în copie sentinţa civilă nr. 5330 din 21 septembrie 1948 pronunţată de Tribunalul Timiş – Torontal, secţia civilo comercială, extrase din Registrul de deces, certificate de naştere, certificat de căsătorie şi de deces, cereri, declaraţii extrajudiciare.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la 28 septembrie 2004, reclamanta şi-a completat acţiunea introductivă de instanţă şi a solicitat şi constatarea simulaţiei contractului de vânzare-cumpărare încheiat între G.E. şi D.E. cu privire la imobilul situat în Arad, cu nr. top 260 precum şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între D.E. şi L.Ş.
În cazul în care este dedusă judecăţii valabilitatea sau opozabilitatea unui contract, ca în cazul simulaţiei, este obligatorie coparticiparea procesuală, ambele părţi ale contractului trebuind să figureze în proces întrucât nu este posibil ca faţă de o parte contractul să continue să producă efecte iar faţă de cealaltă să fie desfiinţat sau să se constate inopozabilitatea.
Fiind sesizată cu această critică, instanţa de apel trebuia să constate că prima instanţă nu a pus în discuţie necesitatea lărgirii cadrului procesual iniţial prin formularea de către partea interesată a unei cereri de intervenţie forţată a cumpărătorului/moştenitorilor cumpărătorului din contractul de vânzare-cumpărare pretins simulat. Prima instanţă a încălcat astfel prevederile imperative ale art. 129 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit cu care judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces. Fiind încălcate norme imperative care reglementează un principiu fundamental al procesului civil, sentinţa este lovită de nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând acest motiv de apel, şi constatând că este întemeiat, instanţa de apel a greşit atunci când, după admiterea apelului nu a anulat sentinţa şi nu a acţionat în sensul impus de art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., deoarece prima instanţă intrase în cercetarea fondului. Instanţa superioară de fond trebuia să reţină pricina spre judecare, ocazie cu care să suplinească ea lipsa de rol activ ce a atras nulitatea şi să pună în discuţie necesitatea chemării în judecată a tuturor părţilor contractului.
Neprocedând în acest mod, instanţa de apel a pronunţat o soluţie prin care a perpetuat greşeala primei instanţe, astfel încât şi hotărârea sa este lovită de nulitate, din acelaşi motiv. Vătămarea recurenţilor decurge din aceea că, fără să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a ajuns la concluzia inexistenţei simulaţiei şi pentru motivul că nu a fost chemat în judecată şi D.E.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de recurenţi întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis şi hotărârea instanţei de apel va fi casată.
Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea va fi cu trimitere la aceeaşi instanţă de apel deoarece este necesar ca, după anularea sentinţei în condiţiile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., să se pună în discuţie problema lărgirii cadrului procesual iniţial şi, în eventualitatea în care partea interesată va formula cerere de intervenţie, să se administreze dovezi în contradictoriu cu toate persoanele cărora hotărârea trebuie să le fie opozabilă.
Prin soluţia propusă nu se încalcă principiul disponibilităţii, deoarece instanţa de recurs nu a impus instanţei de trimitere să introducă din oficiu părţi în proces, ci doar să respecte cerinţele imperative ale obligaţiei de a atrage atenţia părţilor asupra drepturilor şi îndatoririlor procesuale pe care le au. Nu se încalcă nici dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. întrucât cererea de intervenţie forţată nu este făcută în etapa apelului, ci după anularea sentinţei, iar art. 297 alin. (2) teza a II-a are în vedere tocmai faptul că a avut loc o primă judecată în fond.
Cu ocazia rejudecării fondului vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate prin motivele de apel şi de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Admite recursul declarat de reclamanţii C.M.A. şi C.V. împotriva deciziei civile nr. 1777 A din 6 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, şi în consecinţă:
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de intervenientul B.V.N.M. împotriva sentinţei civile nr. 20 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Arad, secţia civilă, la Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 392/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 278/2007. Civil → |
|---|
