ICCJ. Decizia nr. 2654/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2654
Dosar nr. 2736/107/200.
Şedinţa publică din 23 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 octombrie 2006 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, faţă de pârâtul S.I.N., cu motivarea că acesta a fost returnat din Franţa în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin OG nr. 5/2006.
Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1343 din 15 noiembrie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 222 din 8 decembrie 2005 a aceleaşi instanţe, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 31 decembrie 2006 şi pe o perioadă de 1 an începând cu data pronunţării sentinţei pe teritoriul Franţei.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 38/A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat următoarele:
Invocarea de către parchet, pentru prima dată în apel, a unei norme europene, care ar fi aplicabilă cauzei de faţă, nu este admisibilă dat fiind caracterul devolutiv al apelului care presupune ca instanţa superioară să se limiteze a cerceta cauza numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel, pentru a da posibilitatea intimatului să se apere în cunoştinţă de cauză, faţă de motivele invocate în scris prin cererea depusă de apelant.
Efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanţă, regulă care are o justificare deplină pentru că instanţa de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere alte pretenţii sau elemente care nu au format obiectul primei judecăţi, iar în caz contrar s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie.
Apelantul nu a invocat în faţa instanţei de fond existenţa unei norme europene care reglementează dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor, care nici nu era aplicabilă în acel moment, astfel că invocarea normei în apel este inadmisibilă.
S-a decis de instanţa de apel că în mod corect şi cu respectarea art. 38 lit. a) şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, instanţa de fond a limitat dreptul la liberă circulaţie a pârâtului până la 31 decembrie 2006 în toate statele membre U.E. şi pe timp de 1 an în statul de pe teritoriul căruia pârâtul a fost returnat.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a invocat următoarele critici: în mod eronat instanţa de apel a reţinut că nu este admisibilă invocarea şi aplicarea normei europene în apel întrucât aceasta ar contraveni efectului devolutiv al apelului; întrucât după 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, statutul cetăţenilor români s-a schimbat, aceştia devenind, conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (versiunea consolidată) cetăţeni ai Uniunii Europene, ei beneficiază potrivit art. 18 din Tratat de dreptul la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene în aceleaşi condiţii ca toţi ceilalţi cetăţeni ai uniunii; invocarea, pe cale de excepţie peremptorie, de ordine publică, a necesităţii aplicării imediate, prioritare şi directe a dreptului comunitar, în măsura în care se apreciază că normele interne vin în contradicţie cu acesta, nu înseamnă o înfrângere a caracterului devolutiv a apelului, neconstituind o cerere nouă în accepţiunea art. 294 pct. 1, teza a II-a C. proc. civ., putând fi luată în considerare şi din oficiu, potrivit art. 295 din acelaşi cod; măsura luată de instanţă faţă de pârât contravine art. 6, art. 24 şi art. 27 din Directiva 2004/38/C.E.
Recursul este fondat.
Căile de atac devolutive sunt acelea care pot reedita judecata în fond, aceasta, realizându-se, numai în limita a ceea ce s-a solicitat prin acţiune şi, în limita a ceea ce formează obiectul căii de atac. Calea de atac devolutivă, tipică, fiind apelul, prin intermediul lui se permite o nouă judecată a cauzei atât sub aspectul problemelor de fapt stabilite de prima instanţă, cât şi asupra dezlegării date problemelor de drept.
Este perfect adevărată motivarea instanţei de apel potrivit căreia limitarea efectului devolutiv al apelului este exprimată prin două adagii elocvente: tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum judicatum. Prima regulă constituie o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale care se aplică şi în faţa instanţelor de control judiciar ordinar şi exprimă tocmai ideea că instanţa ierarhic superioară este limitată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel quantum appellatum. Cea de a doua regulă exprimă ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanţă quantum judicatum, aceasta însemnând că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.
Este însă la fel de adevărat că cele două reguli restrictive enunţate nu îşi găsesc întotdeauna aplicarea ori de câte ori devoluţiunea este integrală sau totală, ca şi atunci când una dintre părţi sau un participant la procesul civil, ori chiar instanţa din oficiu, invocă, direct în apel, un motiv de ordine publică sau o excepţie de procedură care, întemeiate fiind, tind la paralizarea demersului judiciar întreprins de reclamant.
Astfel, potrivit art. 294 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. „excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi". Făcând excepţie de la cele două reguli restrictive amintite mai sus şi impunând o rezolvare mlădioasă pentru situaţiile ce privesc ordinea de drept, sintagma „excepţii de procedură", legiuitorul a folosit-o într-o accepţie largă care cuprinde în conţinutul său atât excepţiile de procedură propriu-zise, cât şi excepţiile de fond, care pot fi invocate, fără restricţii, în instanţa de apel, căci ordinea publică impune o atare soluţie. De altfel, art. 295 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. dispune că „motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu" în instanţa de apel.
Invocarea de către procuror, în apel, a necesităţii aplicării imediate, prioritare şi directe a dreptului comunitar, situaţie generată de aderarea României, după data de 1 ianuarie 2007, la Uniunea Europeană, norme de drept ce aveau prevalenţă faţă de legislaţia internă, nu a reprezentat o încălcare a efectului devolutiv al apelului, întrucât incidenţa normelor europene, de imediată aplicare, reprezintă o chestiune ce viza însăşi ordinea publică şi de drept internă.
Conform art. 6 din Directiva 2004/38/C.E, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de trei luni, fără nici o condiţie sau formalitate, în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate sau un paşaport valabil, iar potrivit art. 27 din aceeaşi directivă, cazurile de restrângere a dreptului la şedere sunt doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică, existând dispoziţii speciale împotriva expulzării (art. 28) şi garanţii procedurale, prin accesul la justiţie şi cu posibilitatea atacării hotărârilor date.
În contextul acestor reglementări comunitare, având în vedere şi dispoziţiile exprese ale art. 52 din Legea nr. 248/2005, concluzia care se impune este că instituţia restrângerii dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie.
Întrucât reclamanta nu a făcut nici o dovadă că pârâtul ar fi săvârşit în străinătate fapte de natură a aduce atingere unor norme referitoare la ordinea publică, siguranţa publică şi sănătatea publică, în sensul prevederilor art. 27 din Directiva 2004/38/C.E, se constată că faţă de această persoană greşit instanţele au dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi se vor casa hotărârile date în cauză, cu consecinţa respingerii, ca nefondată, a acţiunii promovată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei civile nr. 38A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 1343 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2691/2007. Civil → |
|---|
