ICCJ. Decizia nr. 2691/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2691
Dosar nr. 46314/3/200.
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă a reţinut următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 312 din 8 martie 2006 a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele F.(fostă B.)G. şi I.(fostă B.) M. împotriva pârâtului primarul general al municipiului Bucureşti, pe care l-a obligat să soluţioneze prin dispoziţie motivată notificarea înregistrată la B.E.J. A.P. sub nr. 2956 din 24 septembrie 2001, cu motivarea că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile.
Apelul declarat de pârât împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 491 din 1 noiembrie 2006.
În motivarea deciziei se arată că prin dispoziţiile art. 25 s-a prevăzut un termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, în care unitatea este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, asupra cererii de restituire în natură.
Termenul prevăzut de lege are un caracter imperativ şi nu de recomandare cum se susţine.
Referirile apelantului la faptul că proba calităţii de persoană îndreptăţită se face doar prin înscrisuri care pot fi depuse până la soluţionarea notificării sunt goale de conţinut, deoarece nu se face nici o critică a sentinţei, întrucât se redau doar texte de lege.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelantul-pârât, criticând Decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează.
Recurentul nu a refuzat soluţionarea cererii depuse de notificatoare, aceasta urmând a fi soluţionată la momentul la care se va ajunge la analiza şi studiul dosarelor respective.
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 25 poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticii formulate, Înalta Curte reţine cele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 referitoare la procedura restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 persoana deţinătoare notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunţe prin decizie/dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Modalitatea de răspuns la notificare cât şi termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare, pentru ca altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor.
Susţinerile recurentului în sensul că notificatoarele ar trebui să aştepte până „în momentul în care se va analiza şi studiul dosarului lor", sunt inacceptabile, după aproximativ 5 ani de la depunerea notificării, 25 septembrie 2001.
Recurentul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantelor şi le-a lipsit de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege, ceea ce le-a îndreptăţit să se adreseze instanţelor judecătoreşti, pe calea acţiunii utilizată, pentru a cere obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei motivate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 491 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2654/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2057/2007. Civil → |
|---|
