ICCJ. Decizia nr. 278/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 278.
Dosar nr. 9586/1/200.
Şedinţa publică din 29 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1877 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta I.R., în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Mihail Kogălniceanu.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta I.R., în contradictoriu cu Consiliul local al comunei Mihail Kogălniceanu, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesuală pasivă.
A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta I.R., în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Mihail Kogălniceanu şi comuna Mihail Kogălniceanu prin primar, s-a anulat dispoziţia nr. 546 din 26 aprilie 2004 emisă de Primarul comunei Mihail Kogălniceanu şi au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamantei imobilul situat în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, format din teren în suprafaţă de 17505,17 mp, identificat în raportul de expertiză întocmit de expertul M.V., astfel: S1 în suprafaţă de 3425,42 mp colorată în roşu, delimitată de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7; S2 în suprafaţă de 8567,72 mp colorată în albastru, delimitată de punctele 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18; S3-1 în suprafaţă de 4533,50 mp haşurată cu negru, delimitată de punctele 14, 19, 20, 21, 22, 23, 15; S3-2 în suprafaţă de 978,53 mp haşurată cu negru, delimitată de punctele 24, 25, 26, 27 şi construcţiile aflate pe acest teren, respectiv clădirea fostului internat, construcţie P+1, o construcţie cu destinaţia de locuinţe edificată pe suprafaţa de teren S1 şi construcţiile cu destinaţie de moară, ateliere şi locuinţe pentru angajaţi.
Pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei o suprafaţă de 14.719,90 mp teren de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici urbanistice cu terenul fostă proprietatea autorului reclamantei şi să-i plătească suma de 500 lei RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin notificarea înregistrată sub nr. 2242 din 6 noiembrie 2004 reclamanta a cerut să-i fie restituit în natură imobilul situat în comuna Mihail Kogălniceanu, care a aparţinut soţului acesteia I.I.. Imobilul a fost naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948.
Soţul reclamantei a decedat la data de 22 septembrie 1982, iar reclamanta este moştenitoarea acestuia, conform certificatului de moştenitor nr. 326 din 8 aprilie 1982 şi testamentului prin care a fost instituită legatară universală. Reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, iar dispoziţia atacată este rezultatul erorii în care s-a aflat emitentul cu privire noţiunea de moştenitor, care nu decurge numai din raporturile de rudenie.
S-a mai reţinut, că imobilul a fost identificat de expert care, la întocmirea raportului de expertiză a avut în vedere actele de proprietate şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, iar, în considerarea principiului restituirii în natură a imobilelor preluate de stat, pârâţii trebuie să restituie reclamantei imobilul format din teren în suprafaţă de 17505,17 mp, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert M.V.
Pentru că suprafaţa de 14.719,90 mp teren fostă proprietatea soţului reclamantei este ocupată cu detalii de sistematizare, pârâtele sunt obligate să restituie reclamantei, prin compensare, un teren de aceeaşi suprafaţă şi aceleaşi caracteristici urbanistice.
Primăria comunei Mihail Kogălniceanu nu are capacitate procesuală, iar Consiliul local al comunei Mihail Kogălniceanu nu are calitate procesuală.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 60/C din 11 aprilie 2006, a admis apelul declarat de reclamantă şi „în parte" apelul declarat de comuna Mihail Kogălniceanu şi Primarul comunei Mihail Kogălniceanu şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că pârâţii au fost obligaţi să restituie terenul individualizat în raportul de expertiză şi construcţiile, mai puţin moara şi anexele acesteia, şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a criticat sentinţa, susţinând că în mod greşit au fost obligaţi pârâţii să-i restituie şi construcţia cu destinaţie de moară, care este deţinută de SC S. SA şi pentru care a formulat o altă notificare, iar pârâţii au criticat hotărârea, invocând faptul că moara a fost restituită deşi reclamanta nu a cerut acest imobil, iar o altă critică priveşte obligarea apelantelor pârâte la restituirea unei suprafeţe de 14.719,90 mp teren în compensare cu alt teren.
S-a mai reţinut că, privitor la moară şi anexe, instanţa a acordat plus petita, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. final C. proc. civ., raportat la art. 130 C. proc. civ., deoarece moara aflându-se în administrarea SC S. SA, reclamanta a formulat notificare adresată acestei societăţi comerciale.
În privinţa obligării pârâtelor să restituie o suprafaţă de 14.719,90 mp teren de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici, s-a reţinut că soluţia pronunţată de tribunal este legală, deoarece apărarea pârâtelor că nu dispun de terenuri disponibile este înlăturată pe motiv că nu au fost administrate probe în acest sens, nefăcând dovada celor afirmate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că soluţia obligării la acordarea în compensare a unor terenuri în echivalent valoric este nelegală, pentru că unitatea administrativ–teritorială nu are suprafeţe de teren disponibile pentru a fi acordate în compensare. Pentru suprafeţele de teren existente s-au formulat notificări care sunt în curs de soluţionare, iar motivarea primei instanţe şi a instanţei de apel că numai prin acordarea unor terenuri disponibile în compensare se realizează principiul reparării integrale atestă o greşită aplicare a legii, deoarece art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu limitează măsurile reparatorii prin echivalent la această formă. Există şi posibilitatea acordării de despăgubiri băneşti, ca o modalitate legală şi echitabilă de reparare.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.
Faţă de prevederile art. 10 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Or, în prezenta cauză, instanţa de apel a menţinut soluţia obligării recurenţilor-pârâţi să restituie reclamantei o suprafaţă de 14.719,90 mp teren „de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici urbane", deşi nu s-a stabilit dacă în patrimoniul comunei Mihail Kogălniceanu există teren disponibil de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici, pentru a fi acordat în compensare.
Faţă de motivul de apel formulat de pârâţi, privind inexistenţa unor suprafeţe de teren disponibile, instanţa de apel trebuia să stabilească deplin situaţia de fapt, la care să poată fi aplicate prevederile art. 10 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Deşi art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prevede că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc, instanţa de apel a înlăturat apărarea apelanţilor-pârâţi că nu există teren disponibil, doar cu motivarea că „nu au fost administrate probe în acest sens".
Faţă de prevederile textului citat, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, instanţa trebuia să dispună administrarea probei cu înscrisuri şi cu o expertiză tehnică pentru a se stabili dacă în patrimoniul pârâtei, comuna Mihail Kogălniceanu, există terenuri libere de construcţii de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici ca ale terenurilor preluate de la soţul reclamantei şi dacă terenurile care există fac obiectul unor cereri de retrocedare, aşa cum au susţinut recurentele-pârâte.
Administrarea probelor era necesară, deoarece expertiza efectuată în cauză a avut ca obiect doar identificarea imobilului care face obiectul litigiului. După întocmirea raportului de expertiză, în care se consemnează că suprafaţa de 14.719,90 mp teren este parţial ocupată de construcţii şi parţial este cale de circulaţie publică, reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând teren în compensare pentru suprafaţa de teren care nu poate fi restituită în natură, iar Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, la interogatoriul luat de tribunal, a arătat că nu poate identifica terenuri de aceeaşi valoare pentru a fi atribuite în compensare.
Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de pârâţi, se va casa în parte Decizia atacată, conform art. 314 C. proc. civ. se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâţi şi se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Cu ocazia rejudecării se va administra întregul probatoriu necesar stabilirii depline a situaţiei de fapt, în raport de care să se aplice prevederile Legii nr. 10/2001 cu privire la măsurile reparatorii pentru suprafaţa de 14.719,90 mp teren şi se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primarul comunei Mihail Kogălniceanu şi comuna Mihail Kogălniceanu împotriva deciziei civile nr. 60/C din 11 aprilie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o casează în parte.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de Primarul comunei Mihail Kogălniceanu şi Comuna Mihail Kogălniceanu.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 269/2007. Civil → |
|---|
