ICCJ. Decizia nr. 27/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 27.
Dosar nr. 4706/36/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă; în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la 7 iulie 2006, reclamanta Direcţia generală de paşapoarte a solicitat instanţei transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului pârâtului G.M. de folosire a paşaportului în măsura restrângerii dreptului acestuia la liberă circulaţie în Italia şi Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi anume art. 55 din OUG 5/2006 de modificare şi completare a Legea nr. 248/2005.
În drept cererea a fost motivată pe împrejurarea că pârâtul a fost returnat la 20 ianuarie 2006 din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară şi ratificat prin Legea nr. 174/1997.
În baza art. 14 alin. (1) lit. e) din OG 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România s-a dispus de către autorităţile române competente, în baza talonului de returnare măsura de suspendare temporară de folosire a paşaportului până la 20 ianuarie 2007.
În raport de apariţia Legea nr. 248/2005 care a intrat în vigoare la 29 ianuarie 2006 prin regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate şi de art. 55 din OG 5/2006 de completare şi modificare a acesteia, măsura de suspendare temporară a dreptului de folosinţă a paşaportului, dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) lit. c) încetează de drept cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate cu alte state, această măsură rămâne în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformată înainte de expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie.
Tribunalul Tulcea prin sentinţa nr. 2132 din 11 iulie 2006, a admis cererea şi în temeiul art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005 a dispus transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de a folosi paşaportul de către G.M. în măsura de restrângere a dreptului său la liberă circulaţie în Italia şi celelalte state ale Uniunii Europene pentru o perioadă de 2 ani.
În motivarea acestei sentinţe s-a reţinut că cererea este întemeiată, ea fiind făcută înainte de expirarea termenului de valabilitate a acestei măsuri.
Curtea de apel Constanţa prin Decizia nr. 180/C din 4 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei 2132/2006 de către pârât.
S-a reţinut din considerentele acestei decizii că transformarea măsuri suspendării folosirii paşaportului până la 20 ianuarie 2007 în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pe o perioadă de 2 ani, s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 248/2005 şi răspunde cerinţelor art. 2 din Protocolul 4 la CEDO.
Astfel, măsura nouă prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 reprezintă o restrângere legală, cum se prevede în art. 2 parag. 3 şi 4 al Protocolului 4 la CEDO şi anume limitarea să fie prevăzută de lege să urmărească un scop legitim.
Ea a fost considerată necesară într-o societate democratică respectiv în procesul integrării României în Uniunea Europeană, în vederea stăpânirii migraţiei ilegale.
S-a apreciat că este întrunită şi condiţia proporţionalităţii, între scopul urmărit prin aplicarea măsurii şi mijloacele folosite în realizarea lui.
Prin Hotărârea Prefectului provinciei Torino s-a stabilit că pârâtul nu va putea intra pe teritoriul italian înaintea expirării a 5 ani de la data efectivă a îndepărtării sale de pe teritoriul italian.
S-a mai apreciat faptul că la data returnării, pârâtul începuse demersuri pentru obţinerea permisului de liberă şedere în Italia, ca nefiind de natură a determina înlăturarea măsurii dispuse de prima instanţă sau reducerea întinderii acesteia.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a formulat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a criticat împrejurarea că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Recurentul a susţinut că România are atât obligaţia de a preveni imigraţia ilegală dar şi aceea de a-şi apăra cetăţeni de abuzurile săvârşite asupra lor în celelalte state, împrejurare în raport de care a considerat perioada de restrângerea mult prea mare faţă de situaţia de fapt reţinută chiar de Prefectura din Torino, returnarea nefiind întemeiată pe nici o infracţiune. Recurentul a solicitat reducerea perioadei de restricţie la 1 an.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru considerentele ce urmează.
Urmare returnării pârâtului din Italia i s-a aplicat conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. c) din OG 65/1997 măsura suspendării dreptului de folosire a paşaportului.
Această măsură a fost dispusă până la 20 ianuarie 2007.
La momentul intrării în vigoare a unor noi dispoziţii în materie, conform măsurilor tranzitorii ale Legea nr. 248/2005 s-au prevăzut în mod expres în art. 55 reguli de urmat în raport de noile reglementări, corespunzător temeiului pentru care s-a dispus măsura de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului.
Pentru cazul în care măsura a privit un cetăţean returnat în baza unui Acord de readmisie, deci în temeiul art. 14 lit. e) din OG 65/1997, situaţie în care se află pârâtul art. 55 alin. (1) lit. c) prevede că măsura rămâne în vigoare pentru o perioadă de 6 luni putând fi transformată, înainte de expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (3)-(8).
La momentul intrării în vigoare a Legea nr. 248/2005, şi anume 29 ianuarie 2006, potrivit normei tranzitorii, măsura aplicată iniţial până la 20 ianuarie 2007, şi-a schimbat valabilitatea, fiind redusă de drept la o perioadă de 6 luni de la momentul intrării în vigoare a legii.
Legea a prevăzut posibilitatea transformării acestei măsuri într-o nouă măsură restrictivă, prevăzută de noua lege, limitarea dreptului la liberă circulaţie.
Este adevărat că măsura poate fi luată potrivit art. 39 pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Instanţa de apel a constatat vă dispoziţia instanţei de fond de înlocuire a măsurii iniţial aplicată pârâtului a fost legală şi s-a înscris în limitele legale atât interne cât şi cele prevăzute în documentele internaţionale la care România este parte.
Instanţa de apel a omis însă să analizeze condiţiile proprii în care s-a aflat pârâtul la momentul aplicării noii măsuri ceea ce a condus la o soluţie nelegală din punctul de vedere al aplicării sancţiunii prevăzute de lege.
Potrivit art. 55 din Legea nr. 248/2005 reclamanta a solicitat într-adevăr preschimbarea măsurii în interiorul termenului de valabilitate al aplicării acesteia, dar numai cu câteva zile înainte de expirarea termenului de 6 luni, în care s-a convertit măsura suspendării folosirii paşaportului la apariţia noii legi.
Durata noii măsuri restrictive, limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu poate fi disproporţională în raport cu măsura aplicată iniţial care s-a situat sub un an (aplicată la 11 iulie 2006 pe o perioadă până la 20 februarie 2007).
Dacă în sistemul sancţionator penal există consacrat principiul aplicării legii mai favorabile, cu atât mai mult, în aria de aplicare a sancţiunii de natură administrativă, se impune evitarea unei disproporţii prin stabilirea unei cuantificări cu situaţiei concrete a persoanei asupra căreia se aplică măsura în discuţie şi a scopului urmărit de legiuitor la momentul instituirii sale.
Este de remarcat că legea a prevăzut schimbarea măsurii printr-o normă supletivă şi nu imperativă, lăsând-o la latitudinea Direcţiei paşapoartelor care „poate" investi instanţa cu o asemenea cerere.
În altă ordine de idei este de constatat că această eventualitate a fost prevăzută de lege nu în scopul înăspririi sancţiunilor prevăzute de vechea reglementare ci pentru a concretiza un program cu tendinţă determinată, limitarea imigraţiei ilegale program impus de procedura de aderare a României la Uniunea Europeană, scop expres exprimat prin dispoziţiile tranzitorii ale art. 52 din lege.
Ca urmare, în raport de situaţia concretă de fapt în care se află pârâtul şi având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin noua reglementare în materie, analizând recursul potrivit art. 316 C. proc. civ., se constată că sunt întemeiate criticile formulate, în cauză fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca urmare, se constată că perioada de limitare stabilită la 2 ani este mare în raport de faptul că la momentul solicitării schimbării măsurii, aceasta era aproape finalizată prin puterea legii (6 luni se împlineau la 29 iulie 2006), iar cererea introductivă de instanţă a fost înregistrată la 20 iulie 2006, cu 9 zile înainte de încetarea măsurii.
La momentul judecării prezentului recurs scopul inserării măsurii în contextul prevăzut de art. 52 alin. (1) şi aplicat de instanţa de fond, fusese deja împlinit, de la 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene.
Pe cale de consecinţă, se va admite recursul, se va modifica Decizia Curţii de apel în sensul că se va admite apelul pârâtului şi se va schimba în parte sentinţa Tribunalului Tulcea în sensul că se va reduce restrângerea libertăţii de circulaţie de la 2 ani la 1 an.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul G.M. împotriva deciziei nr. 180 C din 4 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 2132 din 11 iulie 2006 Tribunalul Tulcea.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că restrânge dreptul de liberă circulaţie al pârâtului în statele membre ale Uniunii Europene pe o perioadă de 1 an. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 269/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2653/2007. Civil → |
|---|
