ICCJ. Decizia nr. 269/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 269.
Dosar nr. 1316/32/200.
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia civilă, la 10 ianuarie 2006, reclamanta I.M. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ, anularea dispoziţiei nr. 2362 din 14 februarie 2005 şi constatarea faptului că notificarea a fost făcută în termen.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificarea nr. 544 din 13 septembrie 2005 adresată Prefecturii judeţului Neamţ, reclamanta a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a unei suprafeţe de teren de 4350 mp ce a fost expropriată prin Decretul nr. 464/1961.
În mod greşit s-a considerat că notificarea este tardivă deoarece Legea nr. 247/2005 a repus în termen persoanele îndreptăţite la restituirea bunurilor preluate abuziv de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 69/C din 15 februarie 2006 Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că termenul limită stabilit de Legea nr. 10/2001, prelungit până la data de 14 februarie 2002, nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. Actul normativ invocat de contestatoare a adus modificări Legii nr. 10/2001 numai în ce priveşte regimul stabilirii şi acordării despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 203 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că apelanta a formulat notificarea la 13 septembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege astfel încât în mod corect s-a respins notificarea ca tardiv formulată.
Împotriva acestei hotărâri apelanta reclamantă a declarat recurs critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Reclamanta a făcut dovada calităţii de proprietar al bunului expropriat prin Decretul nr. 464/1961. Din însuşi faptul că terenul a fost expropriat de la reclamantă înseamnă că aceasta era proprietara acestuia, pentru că terenul nu ar fi putut face obiectul unei exproprieri în cazul în care nu ar fost proprietatea sa.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, simplul fapt al deposedării de un bun proprietate privată duce la concluzia că deposedarea a fost abuzivă, chiar dacă deposedarea s-a făcut pentru utilitate publică. Reclamanta nu a primit nici o despăgubire, astfel că se impune să primească măcar despăgubiri.
Referitor la tardivitate, recurenta consideră că noua lege a făcut repunerea în termen a foştilor proprietari.
Prin întâmpinare, intimatul Primarul municipiului Piatra Neamţ a solicitat respingerea recursului, arătând că Legea nr. 247/2005 nu cuprinde prevederi din care să rezulte că s-ar fi prelungit termenul de depunere a notificării.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a reţinut următoarele:
1. Aspectele privitoare la faptul că reclamantei i-ar fi fost expropriat terenul a cărui restituire a solicitat-o prin notificarea ce formează obiectul prezentului litigiu, precum şi nerespectarea cerinţelor exproprierii în ce priveşte acordarea de despăgubiri, nu pot forma obiect al analizei în etapa recursului, omisso medio.
Întrucât soluţia instanţelor de fond a fost întemeiată pe excepţia prescripţiei dreptului de a solicita măsuri reparatorii, fondul litigiului nu poate fi cercetat direct în recurs;
2. Ambele instanţe de fond au apreciat în mod corect faptul că Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 10/2001, nu conţine prevederi din care să rezulte că persoanele interesate în obţinerea de măsuri reparatorii în sistemul legii speciale ar fi fost repuse în termenul de depunere a notificării.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma avută după republicarea în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare. Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au vizat extinderea domeniului de aplicare a legii, a sferei persoanelor îndreptăţite la restituire şi nici a perioadei de referinţă a acestui act normativ reparatoriu, nefiind prelungit termenul de formulare şi depunere a notificărilor.
Ca atare, sunt incidente în continuare prevederile art. 22 alin. final conform căruia nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Întrucât I.M. a depus notificarea cu mult peste termenul limită stabilit de legiuitor a intervenit pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, astfel încât instanţele de fond au aplicat şi interpretat corect dispoziţiile legii materiale incidente în cauză.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei civile nr. 203 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 278/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 27/2007. Civil → |
|---|
