ICCJ. Decizia nr. 2997/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2997
Dosar nr. 3027/57/200.
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2233 din 5 iulie 2006, Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia formulată de contestatorul D.V. împotriva Dispoziţiei nr. 97/2006, emisă de Primarul municipiului Orăştie, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Orăştie, prin primar, M.D.G., M.G. şi RA A. Orăştie, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat următoarele:
Prin dispoziţia nr. 97 din 6 februarie 2006, Primarul municipiului Orăştie, în exercitarea atribuţiilor exprese conferite de Legea nr. 10/2001 şi în baza Deciziei civile nr. 1048/A/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe temeiul art. 1 alin. (2) şi (3), art. 18 lit. c), art. 20 alin. (2), (3) şi (5) şi ale art. 26 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi ale art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, a respins cererea de restituire în natură a imobilului, teren şi construcţii, situat în Orăştie, înscris în C.F. nr. 273411, formulată de autorul contestatorului şi a propus în contul acestuia acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor.
Totodată, s-a menţionat în dispoziţia respectivă că dosarul complet se va transmite Secretariatului Comisiei Centrale pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 1048/A/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus obligarea Primarului municipiului Orăştie să emită dispoziţie prin care să „ofere măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent", pentru imobilul notificat.
Conform regulii de principiu instituită prin Legea nr. 10/2001, modificată, imobilele preluate abuziv de stat în perioada de referinţă 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură libere de sarcini, în starea în care se aflau la data formulării cererii de restituire. Numai în cazurile în care o atare restituire nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, în variantele prevăzute de legiuitor şi cu respectarea procedurii speciale instituite de aceasta.
Or, faţă de dispoziţiile textului de lege arătat şi în considerarea faptului că imobilul notificat a fost înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare încă din anul 1996, Tribunalul a apreciat ca nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului, iar dispoziţia atacată, care conţine oferta de despăgubiri, este legală şi temeinică, întrucât respectă atât dispozitivul hotărârii judecătoreşti, cât şi legislaţia în materie.
În ce priveşte cererea contestatorului vizând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2807/1996, încheiat între pârâţii RA A. Orăştie şi soţii M.D.G. şi G., a fost constatată prescrisă, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, care impune „indiferent de cauza de nulitate" un termen de prescripţie de un an de la intrarea în vigoare a respectivului act normativ.
S-a constatat că, deşi prin OG nr. 109/2001 şi OG nr. 145/2001, acest termen a fost prelungit succesiv cu câte trei luni, raportat la data introducerii acţiunii de către contestator, acest termen imperativ şi derogator de la dreptul comun, este cu mult depăşit.
Cu privire la nelegalitatea măsurii de trecere în proprietatea Statului Român a imobilului notificat, s-a constatat că aceasta s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974, care, deşi a fost dezavuat prin Decretul-lege nr. 9/1991, de abrogare, ca fiind „abuziv", contrar intereselor legitime ale cetăţenilor şi desfăşurării unor relaţii normale cu celelalte state, nu a fost declarat neconstituţional şi nici desfiinţat.
Preluarea în proprietate s-a făcut în baza unui raport de evaluare, contra unor despăgubiri al căror cuantum nu a fost contestat niciodată, iar împotriva deciziei administrative nu s-a formulat plângere la instanţa de judecată.
S-a conchis că, deşi este lipsit de relevanţă, tribunalul nu a putut aprecia, raportat la legislaţia în vigoare la acea dată, ca fiind nelegală modalitatea de preluare în proprietatea statului a imobilului în litigiu.
În ce priveşte excepţia invocată de pârâţi cu privire la competenţa instanţei de a soluţiona unele capete de cerere din contestaţie, s-a constatat că practica în materie a instanţei supreme a lămurit asemenea controverse, stabilind în sarcina secţiei civile a tribunalului soluţionarea contestaţiilor la Legea nr. 10/2001, în întregul lor.
Prin Decizia nr. 356/A din 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul D.V. împotriva acestei sentinţe, pentru următoarele considerente:
Corect a reţinut instanţa, prin hotărârea apelată, că dispoziţia atacată este temeinică şi legală, fiind emisă în baza deciziei civile nr. 1048/A/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost obligat Primarul municipiului Orăştie să emită dispoziţie prin care să ofere măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilul notificat, deoarece acesta a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar actele de înstrăinare sunt valabil încheiate.
Susţinerea apelantului referitoare la greşita reţinere a bunei credinţe a cumpărătorilor nu a fost primită, deoarece aceasta se prezumă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ. şi sarcina probei cade în sarcina celui ce alegă deja reaua credinţă şi nu cum, neîntemeiat, a susţinut apelantul că reaua credinţă se prezumă, întrucât se cunoştea că după 1990 toţi foşti proprietari şi-au revendicat imobilelor.
Oricum, prin hotărârea atacată s-a reţinut excepţia invocată de pârâţi privind prescripţia dreptului la acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu, ca fiind întemeiată.
Conform art. 46 din Legea nr. 10/0201, coroborat cu art. 46.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/0201, aprobate prin HG nr. 498/2003, actele de înstrăinare efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor legii până la apariţia Legii nr. 213/1998, au beneficiul deplin al protecţiei Legii nr. 10/2001, în sensul că sunt recunoscute şi conservate efectele acestor acte, imobilul neputând fi restituit în natură.
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare putea fi introdusă până la data de 8 august 2002, iar aceasta a fost formulată mult peste această dată, la 14 martie 2006, în speţă, corect a reţinut prima instanţă că este operantă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune instituită de art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.V., iar prin cererea de recurs a arătat următoarele:
În mod greşit s-a respins apelul său, întrucât instanţele de fond şi apel nu au luat în considerare spiritul reglementării din Legea nr. 10/2001, modificată.
Este incontestabil că imobilul a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 223/1974, act normativ abrogat şi apoi declarat neconstituţional, iar, în virtutea principiilor generale de drept, un act nul produce efecte nule, deci contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către Statul Român cu chiriaşii imobilului este şi el lovit de nulitate absolută.
De asemenea buna credinţă a cumpărătorilor este exclusă, întrucât se cunoştea că după 1990 toţi foştii proprietari şi-au revendicat imobilele şi nu mai trebuie dovedite aceste împrejurări, dorinţa fiecărui proprietar de a-şi dobândi proprietatea fiind prezumată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de Municipiul Orăştie, prin primar, s-a invocat nulitatea recursului, potrivit art. 306 C. proc. civ., întrucât, criticile formulate de reclamant privesc fondul litigiului şi nu nelegalitatea deciziei nr. 356/2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Examinând recursul declarat de reclamantul D.V., în raport de excepţia nulităţii potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., invocată de pârâtul Municipiul Orăştie, prin primar, instanţa constată următoarele:
Criticile formulate, prin cererea de recurs, de către recurentul-reclamant D.V., aşa cum au fost expuse mai sus, se referă numai la soluţia dată instanţele de fond şi apel privitoare la petitul privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2807/1996 încheiat între pârâţii RA A. Orăştie şi M.D.G. şi M.G., respectiv la fondul acestei cereri.
Însă, ambele instanţe, de fond şi apel, au respins cererea reclamantului privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare ca prescrisă, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar reclamantul nu a formulat critici, în recurs, cu privire la această soluţie.
În raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., motivele de recurs, aşa cum sunt reglementate la pct. 1-9 din acest text de lege, trebuie să vizeze soluţia dată chestiunii litigioase deduse judecăţii prin Decizia supusă recursului.
Or, instanţele de fond şi apel au soluţionat acest capăt de cerere pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar recurentul reclamant prin motivele formulate, nu a adus nici un fel de critică privitoare la această soluţie a instanţei de fond şi apel, ceea ce echivalează cu o nemotivare a recursului.
În această situaţie, instanţa va admite excepţia invocată de intimatul-pârât Municipiul Orăştie prin primar şi în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul D.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepţia invocată de intimatul-pârât municipiul Orăştie prin primar.
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.V. împotriva deciziei nr. 356 A din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3004/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2998/2007. Civil → |
|---|
