ICCJ. Decizia nr. 2998/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2998
Dosar nr. 4380/46/200.
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 martie 2005, sub nr. 1163, pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Piteşti, prin primar şi Prefectura judeţului Argeş, anularea dispoziţiei nr. 3382 din 29 decembrie 2004 emisă de Primăria municipiului Piteşti. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea depusă la Prefectura judeţului Argeş şi înregistrată sub nr. 4686 din 22 aprilie 2001, în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat retrocedarea în natură sau prin echivalent în altă parte sau despăgubiri la preţul zilei în dolari SUA sau Euro, privind imobilul, teren şi construcţie, situat în Municipiul Piteşti.
Reclamantul a mai arătat că prin dispoziţia nr. 3382 din 29 decembrie 2004, în mod greşit, pârâta Primăria municipiului Piteşti i-a acordat despăgubiri doar pentru terenul în suprafaţă de 1000 mp, teren ce a fost subevaluat faţă de zona „A" pe care acesta se găseşte amplasat, zonă în care terenurile se vând cu 200 Euro mp iar din terenul solicitat, în prezent, 50 mp sunt liberi.
De asemenea, reclamantul a arătat că nelegală este şi soluţia de neacordare de despăgubiri pentru imobilele casă, magazie, grajd şi WC, coteţe şi pomi fructiferi, demolate în anul 1987, de vreme ce despăgubirile primite la acea dată nu reflectă valoarea reală a gospodăriei sale, şi că se impune efectuarea unor expertize de specialitate care să stabilească valoarea reală a terenului şi a construcţiilor demolate.
Prin întâmpinarea depusă la 4 martie 2005, pârâta Prefectura judeţului Argeş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, coroborate cu HG nr. 498/2003.
Prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2005, instanţa a dispus, în temeiul art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/0201, introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice în calitate de pârât.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 148 din 14 septembrie 2006, Tribunalul Argeş a admis, în parte, acţiunea, cu consecinţa modificării în parte a dispoziţiei nr. 3382 emisă la data de 29 decembrie 2004 de către pârâta Primăria municipiului Piteşti, în sensul acordării de despăgubiri în echivalent şi pentru terenul în suprafaţă de 917 mp situat în Piteşti, judeţul Argeş, preluat de stat fără titlu.
Despăgubirile băneşti acordate reclamantului în cuantum de 5943 RON, reprezintă diferenţa dintre suma primită cu titlu de despăgubiri pentru imobilul casă demolată şi valoarea reală a acestui imobil.
Celelalte dispoziţii ale actului atacat au fost menţinute.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin notificarea aflată la fila 100 din dosar, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul teren în suprafaţă de 2480 mp, situat în municipiul Piteşti, şi pentru casa compusă din 4 camere, bucătărie, magazie şi garaj edificate pe terenul mai sus menţionat, care nu au fost demolate.
Imobilul, teren şi construcţii, au fost expropriate de la reclamant prin Decretul nr. 440 din 31 decembrie 1986, acesta primind despăgubiri băneşti în sumă de 29.549 lei, la nivelul anului 1987.
Certificatul de rol financiar nr. 20293/1997 atestă faptul că la foaia matricolă de clădiri şi terenuri pe anii 1960-1980, reclamantul C.I. a figurat cu terenul în suprafaţă de 2080 mp, suprafaţă în care s-a apreciat că sunt incluşi şi cei 400 mp, proveniţi de la E.M., astfel că s-a conchis că reclamantul a deţinut în proprietate doar suprafaţa totală de 2080 mp şi nu 2480 mp, cât s-a precizat în notificare.
În baza legilor privind fondul funciar, prin sentinţa civilă nr. 7993 din 7 octombrie 1994, fila 51 dosar fond, reclamantului i s-a admis acţiunea în revendicare pentru suprafaţa de 163 mp, fiind pus în posesie prin procesul verbal din 6 iunie 1997, fila 53 dosar fond.
Prin dispoziţia contestată, la art. 2, contestatorului i s-au acordat despăgubiri în echivalent constând în titluri de valoare nominală la nivelul sumei de 401.094.561 lei, pentru terenul în suprafaţă de 1000 mp, preluat de stat.
Faţă de cele expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că reclamantul mai este îndreptăţit, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, la despăgubiri în echivalent şi pentru suprafaţa de 917 mp, preluată abuziv, întrucât din cuprinsul adeverinţelor nr. 53/1994 şi nr. 655/2000, coroborate cu concluziile expertului D.I., în completarea raportului de expertiză, a rezultat că imobilul situat în Piteşti, proprietatea reclamantului, este afectat de investiţii aprobate, fiind ocupat de construcţia blocului A 4 A, zona de siguranţă a acestuia, alei de acces, noul traseu al străzii V. şi o parte din proprietatea numitului G.
Reclamantul a primit cu titlu de despăgubiri băneşti pentru construcţiile expropriate şi în prezent demolate o sumă mai mică cu 7.696 lei decât valoarea reală a acestora la data exproprierii şi este îndreptăţit să primească diferenţa de 5943 lei rezultată după deducerea sumei primite ca despăgubire, care se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, conform art. 11 alin. (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin Decizia civilă nr. 276/A din 4 decembrie 2006, Curtea de Apel Piteşti, soluţionând cauza pe excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, în raport de prevederile art. 13 alin. (1), cap. III, Titlu VII din Legea nr. 247/2005, invocată din oficiu, a admis apelurile declarate de reclamant şi pârâţi, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, pentru valorificarea tuturor pretenţiilor de restituire prin echivalent, recunoscute în procedura administrativă de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, se impune a fi urmată o procedură administrativă, reglementată în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent, având ca obiect imobilele demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Procedura administrativă prevăzută de aceste dispoziţii legale vizează analizarea sub aspectul legalităţii a respingerii cererii de restituire în natură, dar şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a tuturor dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Aceste proceduri presupun soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea investită cu soluţionarea cererii sau unitatea deţinătoare, ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de legea citată, iar deciziile/dispoziţiile, ordinele emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, însoţite de întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării lor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale, art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Comisia centrală procedează la analizarea dosarelor privind verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură potrivit art. 13 din acelaşi titlu şi în măsura în care se constată că cererea de restituire în natură a fost legal respinsă, dosarele vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Centrală, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Ulterior acestei operaţiuni, respectiv în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, ce se va transmite în termen de 10 zile de la emitere Societăţii de Administrare a Fondului „Proprietatea" şi entităţii de depozitare şi înregistrare a acţiunilor acestui fond, decizie ce poate fi atacată cu contestaţie, în condiţiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul, ca reprezentant al acestei comisii.
Pentru considerentele expuse, instanţa de apel a constatat că excepţia de necompetenţă materială a instanţelor de judecată privind soluţionarea cererilor de acordare a despăgubirilor este întemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.I., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a arătat că hotărârea curţii de apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 1 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată.
Astfel, se arată că apelul, aşa cum a fost motivat în dosarul nr. 4380/46/2006, a avut în vedere bunuri imobiliare, teren şi construcţii şi a vizat acordarea de despăgubiri în echivalent pentru o suprafaţă de teren mult mai mare decât aceea de 1000 mp, stabilită prin Dispoziţia Primarului oraşului Piteşti nr. 3382/2004, respectiv mai mult cu 1356 mp. Acest aspect nu a fost analizat de instanţă, iar Comisia Centrală nu are competenţă şi nici atribuţii în acest sens, competenţa revenind exclusiv instanţelor judecătoreşti.
În această situaţie, instanţa de apel trebuia să stabilească suprafaţa de teren la care reclamantul avea dreptul, pe bază de probe şi după aceea se impune evaluarea de către un evaluator competent, conform standardelor internaţionale de evaluare, potrivit dispoziţiilor legale.
În concluzie, s-a arătat că instanţa de apel a stabilit, nelegal, că nu sunt competente instanţele judecătoreşti să soluţioneze prezenta contestaţie, întrucât acţiunea reclamantului viza în primul rând stabilirea suprafeţei de teren şi după aceea evaluarea totală a terenului.
Examinând Decizia în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul întemeiat, urmând a dispune admiterea acestuia, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a soluţionat cauza, nelegal, pe excepţia necompetenţei instanţelor judecătoreşti, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) cap. III, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului.
Potrivit acestor dispoziţii legale, evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent, privind imobilele a căror restituire în natură nu este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi de Comisia Sprecială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor în echivalent, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, se face după parcurgerea procedurii reglementate de Titlul VII din acest act normativ, numai în situaţia notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, iar după întocmirea raportului de evaluare, (art. 3 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), Comisia centrală va proceda la emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, care poate fi atacată în justiţie, cu contestaţie, în condiţiile Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul.
Însă, în speţă, prima instanţă a fost investită, la 3 februarie 2005, de către reclamantul C.I. cu contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 3382 din 29 decembrie 2004 emisă de către pârâta Primăria municipiului Piteşti, prin care s-a respins cererea formulată prin notificarea depusă de reclamant şi înregistrată la Prefectura Argeş sub nr. 4686 din 22 aprilie 2001, transmisă Primăriei municipiului Piteşti spre soluţionare, prin care acesta a solicitat despăgubiri în bani pentru imobilele, teren şi construcţii, situate în Piteşti, preluate de stat în baza Decretului de expropriere nr. 440 din 31 decembrie 1986, în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială.
Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a reglementat o nouă procedură de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, de către Comisia Centrală, însă conform art. 16 alin. (2) aceasta priveşte numai notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în sensul arătat la alin. (1) din acest text de lege, sau, deşi soluţionate, Decizia ori dispoziţia emisă de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, în care s-au consemnat sume care urmau a se acorda cu titlul de despăgubire, nu a fost contestată în termenul legal (art. 16 alin. (1)].
Or, în speţă, Primăria municipiului Piteşti investită cu soluţionarea notificării formulate de reclamantul C.I., anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, la 29 decembrie 2004, prin dispoziţia nr. 3382/2004, a soluţionat notificarea formulată de acesta în condiţiile Legii nr. 10/2001, situaţie în care instanţele judecătoreşti au plenitudinea de competenţă privind verificarea legalităţii dispoziţiei contestate, a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, a dreptului de proprietate şi a întinderii acestuia, cât şi asupra cuantumului măsurilor reparatorii ce i se cuvin persoanei îndreptăţite, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Procedând altfel, instanţa de apel a soluţionat nelegal cauza, pe excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea pricinii, fără să analizeze legalitatea deciziei tribunalului în raport de motivele de apel invocate, respectiv fără a intra în cercetarea fondului apelului.
Aşa fiind, instanţa, pe baza dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul C.I., va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei nr. 276 A din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Trimite cauza Curţii de Apel Piteşti în vederea rejudecării apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2997/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2875/2007. Civil → |
|---|
