ICCJ. Decizia nr. 3004/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3004
Dosar nr. 9038/2/200.
Şedinţa publică din 12 aprilie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 23 aprilie 2002, Judecătoria Buftea a respins ca prematur formulată cererea de ieşire din indiviziune, formulată de reclamantul P.G.C., în contradictoriu cu pârâţii P.F., P.V. şi E.E..
Prin Decizia civilă nr. 2433A din 11 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti a admis apelurile declarate de reclamanţi şi pârâţii P.F. şi E.E., a anulat sentinţa atacată, a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată şi a menţinut cauza pentru evocarea fondului.
Evocând fondul, la data de 7 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 384A, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 798 din 20 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibil recursul declarat de P.V. şi a admis recursurile declarate de reclamantul P.G.C. şi pârâţii P.F. şi E.E.
A casat Decizia tribunalului şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
Curtea de apel a reţinut că, din moment ce a pronunţat o încheiere de admitere în principiu la data de 1 martie 2004, în mod greşit, tribunalul a respins acţiunea ca inadmisibilă.
La rejudecare, prin încheierea din 19 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti, conform art. 2 din Legea nr. 219/2005, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre competentă soluţionare Judecătoriei Buftea.
Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 202 din 16 ianuarie 2006, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului Bucureşti, având în vedere faptul că, prin Decizia civilă nr. 265/2005, Curtea de Apel a stabilit instanţa competentă. A mai reţinut judecătoria, că s-ar crea părţilor o nouă cale de atac, în condiţiile în care părţile au uzat deja de calea de atac a apelului, iar instanţa superioară a evocat fondul cauzei.
Constatând conflictul negativ de competenţă, judecătoria a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 15 din 10 martie 2006, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Curtea de apel a reţinut că apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1564/2002 a Judecătoriei Buftea nu a fost epuizat, deoarece, potrivit vechii reglementări, calea de atac a apelului cuprindea două etape, anularea şi evocarea fondului.
Tribunalul s-a pronunţat doar pe anulare, nu şi pe evocarea fondului, motiv pentru care este ţinut de finalizarea căii de atac.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul P.V..
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală, pentru că a încălcat dispoziţiile art. 725 pct. 2 C. proc. civ. şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 725 pct. 3 din cod.
Prin Decizia civilă nr. 798/2005, instanţa de recurs a admis recursul şi casând hotărârea recurată a trimis cauza spre rejudecare. Hotărârea recurată privează părţile de calea de atac asupra fondului cauzei, care nu a fost niciodată soluţionat de instanţa de fond.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunţării deciziei civile nr. 798 din 20 mai 2005 de către Curtea de Apel Bucureşti, prevedea că, în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
Prin urmare, procedura de judecată a apelului, finalizată printr-o hotărâre definitivă se termina în momentul în care instanţa de apel a dat o hotărâre după evocarea fondului, iar, în acest stadiu procesual, pricina se judeca de instanţa competentă să judece apelul.
Prin Decizia de casare, cauza a fost trimisă tribunalului ca instanţă de apel, pentru evocarea fondului după anularea sentinţei apelate şi nu pentru a soluţiona pricina în primă instanţă.
De altfel, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 se referă la procesele în curs de judecată în primă instanţă, ceea ce nu este similar cu evocarea fondului după anularea sentinţei apelate.
Prin sentinţa pronunţată în urma judecării conflictului negativ de competenţă, curtea de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 725 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Astfel, art. 275 alin. (2) din cod se referă la procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţei legal investite şi la faptul că, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi sunt pe deplin aplicabile.
Or, în cauză nu este vorba despre o casare cu trimitere ci despre evocarea fondului, după anularea sentinţei apelate. Casarea cu trimitere la care se referă recurentul nu a fost dispusă de instanţa de apel, ci de instanţa de recurs, care a constatat că tribunalul a respins în mod greşit cererea ca inadmisibilă, deşi a pronunţat o încheiere de admitere în principiu şi trebuia să continue judecata.
Nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 725 alin. (3) C. proc. civ., deoarece instanţa care a soluţionat conflictul negativ de competenţă nu a negat dreptul la calea de atac a apelului împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, ci a arătat că procedura de judecată a apelului nu a fost finalizată, pentru că judecata după evocarea fondului nu a avut încă loc.
Faţă de cele arătate, se constată că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul P.I.V. împotriva sentinţei civile nr. 15 din 10 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3070/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2997/2007. Civil → |
|---|
