ICCJ. Decizia nr. 317/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 317.
Dosar nr. 35648/3/200.
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 35648/3/2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.M.I., să se dispună restrângerea dreptului la libera circulaţie a acestuia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1509 din 20 noiembrie 2006, a respins ca nefondată acţiunea.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 24/A din 6 februarie 2007, a admis excepţia tardivităţii declarării apelului invocată de reprezentantul Ministerului Public şi a respins ca tardiv declarat apelul.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, arătând că greşit s-a respins apelul ca tardiv declarat, întrucât motivele de apel au fost expediate prin poştă, situaţie în care instanţa trebuia să aibă în vedere data la care au fost predate oficiului poştal.
În sprijinul acestei susţineri, reclamanta a precizat că anexează motivelor de recurs fotocopie certificată conform cu originalul a borderoului de expediţie nr. 13 din data de 12 ianuarie 2007, în care la poziţia nr. 10 se găseşte înscris apelul cu nr. 329418, înscris prin care arată că face dovada depunerii apelului în termenul legal de 5 zile, fără, însă, a anexa această dovadă.
Or, în această situaţie, este evident că, pe baza probelor existente la dosar, curtea de apel a reţinut corect că cererea de apel a fost înregistrată la 17 ianuarie 2007, cu depăşirea termenului special de 5 zile prevăzut pentru exercitarea căii de atac în situaţia acţiunilor din această materie, termen ce derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., faţă de data comunicării hotărârii, respectiv 8 ianuarie 2007.
Faţă de cele de mai sus, recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 24/A din 6 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 318/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3172/2007. Civil → |
---|