ICCJ. Decizia nr. 3322/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3322
Dosar nr. 5968/59/200.
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine cele ce urmează:
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 886 din 5 iulie 2006, a admis acţiunea reclamantului H.I.A.F., prin care a solicitat obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului Arad la plata despăgubirilor ce reprezintă repararea prejudiciului cauzat prin frauda comisă cu ocazia succesiunii vacante la data de 2 decembrie 1999, succesiune prin care Statul Român, prin Consiliul local Arad, a devenit proprietarul asupra suprafeţei de teren de 16.392 mp din Arad. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de instanţă la 1.075.200 RON.
În motivarea sentinţei se arată următoarele.
Excepţia de tardivitate invocată de pârât este neîntemeiată întrucât acţiunea este formulată pe dreptul comun şi nu în baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 3197 din 14 iunie 2005, irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de vacanţă succesorală şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară. După eliberarea noului certificat de moştenitor cu nr. 505/2005 în favoarea reclamantului, Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară a dispus înscrierea dreptului său de proprietate, mai puţin pentru suprafaţa de 15.360 mp ce fusese înstrăinată.
Referitor la înstrăinarea acestei din urmă suprafeţe se reţine că înstrăinarea nu putea avea loc fără acordul pârâtului, care de altfel a cerut dezbaterea succesiunii după proprietarul tabular, fără a verifica existenţa eventualilor moştenitori.
Situaţia reclamantului nu poate fi analizată în cadrul procedurii stabilite prin legea nr. 10/2001, deoarece terenul a fost preluat de stat în anul 1999 şi nu în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 505 din 23 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului pentru următoarele motive.
Faţă de dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prin raportare la data pronunţării sentinţei Judecătoriei Arad cu nr. 3197 din 14 iunie 2005 şi a sesizării instanţei, 22 februarie 2006, excepţia tardivităţii este nefondată, urmare a neîndeplinirii termenului de 3 ani.
Nefondată este şi excepţia de tardivitate fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, faţă de data preluării imobilului de către stat, dată ulterioară perioadei ce cade sub incidenţa legii menţionate.
Activitatea prejudiciabilă a pârâtului a constat în aceea că a procedat la obţinerea certificatului de vacanţă succesorală şi, ulterior, la înstrăinarea terenului, aşa cum a reţinut irevocabil instanţa care a anulat certificatele prevalându-se de o simplă citare prin publicitate şi de declaraţia testimonială a unui singur martor.
Criticile pârâtului referitoare la valoarea de circulaţie a terenului sunt nefondate faţă de conţinutul a două contracte de vânzare-cumpărare cu privire la suprafeţele de teren înscrise în C.F. 5436 Arad, unde fusese înscris şi terenul ce face obiectul litigiului, precum şi un înscris pentru uzul birourilor notariale, din care rezultă că preţul unui mp de teren de aceeaşi categorie cu cel în cauză este superior celui reţinut în raportul de expertiză.
Nici solicitarea pârâtului de reducere a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, deoarece reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate ce sunt la un nivel rezonabil, cât şi datorită ineditului demers judiciar.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, criticând Decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivele ce succed.
Instanţele au greşit atunci când au respins excepţia tardivităţii acţiunii în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece din raportul de expertiză rezultă că terenul a fost preluat faptic de Statul Român în anii 1949-1950, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 5 lit. 1) din Legea nr. 10/2001.
Nu se poate vorbi de un moştenitor acceptant în persoana reclamantului, cât timp acesta nu a făcut nici un demers timp de 14 ani.
Astfel, raportat la prevederile art. 700 C. civ., recurentul a dorit doar ca starea de fapt să fie transpusă în drept.
Este criticată şi neaplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanţă, care a apreciat că suma de 43.938,52 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată este rezonabilă.
Analizând Decizia recurată prin prisma excepţiei invocate de reclamant, tardivitatea formulării cererii de recurs, instanţa urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Decizia recurată a fost comunicată pârâtului la 7 decembrie 2006 astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare al actului de procedură aflat la fila 28.
Termenul de 15 zile pentru declararea recursului stipulat de art. 301 C. proc. civ. se împlinea la 23 decembrie 2006.
Conform datei certe existentă pe cererea de recurs depusă la Curtea de Apel Timişoara, calea de atac a fost formulată la 21 decembrie 2006, înlăuntrul termenului dispus de lege .
Analizând hotărârea în considerarea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat pentru motivele ce urmează.
Demersul judiciar iniţiat de reclamant a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., faţă de atitudinea culpabilă a recurentului în dezbaterea succesiunii mamei acestuia.
Cum reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, obiect, cauză, părţi, recurentul nu poate invoca că de fapt temeiul acţiunii este altul decât cel indicat de reclamant.
Osebit de aceasta, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum au reţinut ambele instanţe de fond.
Potrivit titlului legii de reparaţie, domeniul de aplicare vizează imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, conform art. 1 alin. (1).
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv extrasul de carte funciară, a rezultat că imobilul a fost evidenţiat în proprietatea statului cu titlu de succesiune vacantă, în baza certificatelor de vacanţă succesorală nr. 806 din 17 decembrie 1999 şi 614 din 23 noiembrie 2000 eliberate pe numele statului, certificate anulate irevocabil prin sentinţa civilă cu nr. 3197 din 14 iunie 2005 a Judecătoriei Arad.
Faţă de data înscrierii în cartea funciară a titlului statului, reclamantul nu putea urma procedura stabilită prin Legea nr. 10/2001 deoarece preluarea imobilului de către stat a intervenit la o dată ulterioară perioadei ce cade sub incidenţa legii de reparaţie.
Contestarea calităţii reclamantului de succesor acceptant, faţă de dispoziţiile art. 700 C. civ., tinde la înlăturarea efectelor sentinţei civile nr. 3197/2005 a Judecătoriei Arad şi a conţinutului certificatului de moştenitor nr. 505 din 28 noiembrie 2005 eliberat intimatului urmarea hotărârii judecătoreşti arătate, hotărâre judecătorească opozabilă recurentului şi intrată în puterea lucrului judecat.
Drept urmare, criticile formulate sub acest aspect nu pot fi primite dat fiind statuările irevocabile din hotărârea judecătorească menţionată.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la neaplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la dreptul instanţei de a mări sau micşora onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale, atunci când se constată, motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici.
Astfel, instanţa de apel a motivat temeinic considerentele avute în vedere la menţiunea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă: taxă judiciară de timbru calculată la valoarea imobilului, onorariul expertului şi onorariul avocaţial, calculat tot la valoarea litigiului.
Instanţa de apel, apreciind cuantumul cheltuielilor de judecată ca fiind rezonabile, a făcut trimitere şi la ineditul demersului judiciar, respectiv răspunderea civilă delictuală a pârâtului, care, în mod culpabil a iniţiat procedura de vacanţă succesorală a mamei reclamantului.
Pentru considerentele arătate, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Dat fiind poziţia de parte câştigătoare în proces a intimatului-reclamant, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii declarării recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad împotriva deciziei nr. 505 din 23 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă pe recurent la 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant H.I.A.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 343/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 323/2007. Civil → |
|---|
