ICCJ. Decizia nr. 3321/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3321
Dosar nr. 5025/121/2007
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă, deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, la 7 decembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene a pârâtului Ş.M., pentru o perioadă de cel mult trei ani.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate modificată şi completată prin OG nr. 5/2006.
Tribunalul Galaţi prin sentinţa civilă nr. 2266 din 19 decembrie 2006 a respins cererea.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că pârâtul a fost returnat din Ungaria la 3 septembrie 2006 în baza Acordului de readmisie pe care România l-a încheiat cu această ţară (ratificat prin OG nr. 12 din 24 ianuarie 2002 aprobată prin Legea nr. 296/2002).
S-a constatat că pârâtul are drept de şedere temporară de muncă în Spania, până la 3 iulie 2008, situaţie faţă de care s-a apreciat că are drept de liberă circulaţie în statele Uniunii Europene.
Curtea de Apel Galaţi prin Decizia nr. 53/A din 20 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de fond constatând că măsura prevăzută de art. 39 din Legea nr. 248/2005 nu poate fi luată împotriva pârâtului deoarece acesta are drept de şedere temporară şi de muncă în Spania şi de la 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs la 6 martie 2007, în termen legal.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că singura condiţie impusă de legea română [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] pentru aplicarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România a încheiat acord de readmisie.
S-a mai arătat că faptul că pârâtul are drept de şedere temporară şi de muncă în Spania nu are relevanţă faţă de returnarea din Ungaria sau de aplicarea Legii nr. 248/2005, el neîndeplinind condiţiile de călătorie în Ungaria potrivit celor constatate de autorităţile maghiare competente. Ca urmare, fiind în culpă, pârâtul trebuie să suporte consecinţele faptelor sale, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie fiind pe deplin justificată.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea acestora în motivul de modificare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În raport de acesta, verificându-se legalitatea hotărârii atacate, se reţine că recursul nu este întemeiat pentru considerentele următoare:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II – a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Ca urmare instanţele în mod corespunzător au analizat situaţia de fapt dedusă judecăţii şi au considerat în mod întemeiat că, în raport cu probele administrate, nu se impune restrângerea libertăţii de circulaţie a pârâtului.
De altfel sentinţa de fond a fost pronunţată cu 12 zile înainte ca România să devină stat membru al Uniunii Europene.
În raport de noul statut dobândit de România după 1 ianuarie 2007 este de remarcat că potrivit legislaţiei primare, art. 18 la TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte, prin art. 27, că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European (publicată în Monitorul Oficial la 21 decembrie 2005), aprobată prin Legea nr. 260/2005 cu modificările şi completările aduse de OG nr. 30/2006 (aprobată prin Legea nr. 500/2006), a transpus în legislaţia naţională Directiva nr. 38/2004/CE.
Actele legislative mai sus-amintite au intrat în vigoare (potrivit art. 35 din OUG nr. 102/2005 şi art. III din OG nr. 30/2006) de la data de 1 ianuarie 2007, data când România a devenit membră a Uniunii Europene.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond şi, respectiv, de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 53/A din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4043/2007. Civil → |
|---|
