ICCJ. Decizia nr. 3373/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3373
Dosar nr. 3152/46/200.
Şedinţa din 25 aprilie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 11 aprilie 2006, Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia reclamanţilor V.S. şi C.V., formulată în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei nr. 2942 din 6 iunie 2005, emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea şi obligarea pârâţilor să plătească, cu titlu de măsuri reparatorii, despăgubiri băneşti corespunzătoare valorii de circulaţie a terenului de 247 mp, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea.
A mai reţinut tribunalul, că prin actul de schimb din 23 februarie 1959, autorii reclamanţilor au devenit proprietarii unui teren de 247,50 mp, situat în Râmnicu Vâlcea. Prin notificare au solicitat restituirea în natură a terenului sau contravaloarea acestuia.
Prin dispoziţia atacată, municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, a respins cererea reclamanţilor şi a stabilit că valoarea echivalentă a terenului este de 434.675.862 lei.
Deşi expertul a concluzionat că suprafaţa de 121,88 mp este liberă, reclamanţii nu au solicitat instanţei restituirea în natură, solicitând doar despăgubiri băneşti, la valoarea de piaţă.
Chiar dacă expertul a stabilit că valoarea terenului este de 26.624 Euro, evaluarea se face doar de evaluatori autorizaţi, desemnaţi de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, care are şi competenţa de a se pronunţa asupra respingerii cererii de restituire în natură.
Apelul declarat de reclamanta V.S. a fost respins prin Decizia civilă nr. 151A din 6 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Curtea de apel a reţinut că, deşi reclamanta a invocat încălcarea formelor de procedură, nu a arătat ce act de procedură a fost îndeplinit cu încălcarea dispoziţiilor legale.
A mai reţinut curtea de apel că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat restituirea în natură ci despăgubiri băneşti, iar acestea, potrivit Legii nr. 247/2005, pot fi acordate doar de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia este nelegală, pentru că primăria a stabilit că terenul nu poate fi restituit în natură. Abia după efectuarea raportului de expertiză s-a constatat că o parte din teren poate fi restituită în natură, motiv pentru care a solicitat restituirea suprafeţei libere şi despăgubiri pentru diferenţa ce nu poate fi restituită în natură.
Instanţa era obligată să aplice dispoziţiile Legii nr. 247/2005, care arată că regula este restituirea în natură şi nu să constate o stare de fapt care este prestabilită de primărie.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile prevăzute de lege.
Textul citat consacră principiul restituirii în natură şi stabileşte, în aplicarea acestui principiu, că persoana îndreptăţită nu are posibilitatea de a alege între mai multe măsuri reparatorii, atunci când restituirea în natură este posibilă.
Prin urmare, autoritatea chemată să facă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată, indiferent dacă este unitatea notificată, Comisia centrală sau instanţa de judecată are obligaţia de a verifica mai întâi dacă restituirea în natură este posibilă.
De aceea, este lipsit de importanţă că reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată au solicitat doar despăgubiri băneşti, atât timp cât dreptul la opţiune al persoanei îndreptăţite se poate manifesta, în condiţiile legii, doar cu privire la celelalte măsuri reparatorii.
De altfel, prin notificare, reclamanţii au solicitat, în principal restituirea în natură a imobilului, iar prin cererea de chemare în judecată au arătat că cererea de acordare de despăgubiri se întemeiază pe constatările primăriei că imobilul nu poate fi restituit în natură.
În cauză, a fost efectuat un raport de expertiză care a constatat că din suprafaţa totală de teren expropriată, de 247,50 mp, poate fi restituită în natură suprafaţa de 121,88 mp, liberă de construcţii şi neafectată de canalizare.
Acest lucru nu a fost contestat de nici o parte.
Prin urmare, în aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune că se restituie în natură partea de teren rămasă liberă, se impunea anularea dispoziţiei emise de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea şi restituirea în natură a suprafeţei de 121,88 mp teren, identificată prin punctele A, H, G, F, E, D în planul din anexa 1 fig. 2 din raportul de expertiză.
În ceea ce priveşte diferenţa de teren până la 247,50 mp, reclamanţii au dreptul la despăgubiri, conform raportului de expertiză, în cuantum de 4917,58 RON.
La stabilirea despăgubirilor şi cuantumului acestora de către instanţă, se are în vedere faptul că dispoziţiile Legii nr. 247/2005 sunt, într-adevăr, de imediată aplicare, dar ele se aplică doar notificărilor care nu au fost soluţionate prin decizie sau dispoziţie motivată până la data intrării în vigoare a acestei legi.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al legii menţionate, care prevăd că notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii se predau Secretariatului Comisiei centrale, însoţite de documentaţie şi de propunerile motivate de acordare de despăgubiri.
Aşadar, notificările soluţionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin decizii contestate în instanţă, se soluţionează în continuare potrivit procedurilor ce erau reglementate de Legea nr. 10/2001 şi care atribuie instanţelor civile plenitudinea de jurisdicţie în a cerceta cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor la care persoana îndreptăţită are dreptul.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta V.S., ale cărei efecte vor fi extinse şi asupra reclamantului C.V., în sensul că se va casa în tot Decizia atacată şi în parte sentinţa pronunţată de tribunal, iar în temeiul art. 314 C. proc. civ. va hotărî asupra fondului. Astfel, se va admite acţiunea şi se va anula dispoziţia atacată şi, pe cale de consecinţă, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va fi obligată la restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 121,88 mp teren.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta V.S., pe care îl extinde şi asupra reclamantului C.V.
Casează în tot Decizia nr. 151A din 6 septembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi în parte sentinţa civilă nr. 220 din 11 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
Admite acţiunea formulată de reclamanţii V.S. şi C.V. şi anulează dispoziţia nr. 2942 din 6 iunie 2005, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Obligă Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea la restituirea în natură către reclamanţi a suprafeţei de 121,88 mp teren, identificat în planul din anexa 1 fig. 2 din raportul de expertiză prin punctele A, H, G, F, E, D şi stabileşte dreptul la despăgubiri al reclamanţilor în cuantum de 4917,58 RON pentru diferenţa de 125,62 mp teren.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 337/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 337/2007. Civil → |
|---|
