ICCJ. Decizia nr. 337/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 337.
Dosar nr. 13103/1/200.
Şedinţa publică din 9 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1298 din 14 decembrie 2005, Tribunalul Bacău a admis contestaţia aşa cum a fost restrânsă, formulată de reclamantul G.G., în contradictoriu cu Primarul municipiului Oneşti, a anulat dispoziţia nr. 317 din 5 mai 2003, emisă de pârât şi l-a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună restituirea către contestator a terenului în suprafaţă de 9226 mp, situat în municipiul Oneşti, identificat conform raportului de expertiză topo-cadastrală efectuat de expert A.G.(inclusiv cele două suplimente), dispunând că „restituirea terenului se va face, în principiu, în natură, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, respectiv, opţiunea contestatorului în ceea ce priveşte terenurile concesionate unor societăţi comerciale şi prin echivalent în cazul imposibilităţii restituirii în natură, ţinându-se seama de evaluarea terenului efectuată de acelaşi expert".
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului-contestator suma de 700 lei RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia contestată Primarul municipiului Oneşti a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 9226 mp, cu motivarea că petentul G.G. nu a făcut dovada că terenul care se pretinde că a fost expropriat prin Decretul nr. 65/1991 a aparţinut tatălui său I.G., deoarece în anexa la decret, la poziţia 134, există menţiunea că terenul a fost expropriat de la G.I.
În dispoziţia contestată se mai reţine că menţiunile din registrul agricol privind faptul că autorul petentului a deţinut suprafaţa de 1 ha teren arabil în Oneşti nu constituie dovada dreptului de proprietate, iar dacă acesta ar fi făcut dovada dreptului de proprietate terenul nu poate fi restituit în natură, pentru că face parte din domeniul public.
Reţine tribunalul, că din actele depuse la dosar rezultă că prin Decretul nr. 65/1991 a fost expropriată de la autorul reclamantului, I.G., suprafaţa de 9226 mp teren, copia înscrisurilor avută în vedere de pârât, în care s-a consemnat că exproprierea s-a făcut de la numita G.I., fiind eronată.
Faptul că terenul a fost expropriat de la autorul reclamantului rezultă şi din adeverinţa nr. 18/1960 emisă de Întreprinderea de stat Oneşti, care atestă că pentru terenul expropriat autorul reclamantului a primit teren în schimb şi că prin cererea din 6 iunie 1960 acesta a cerut să fie scutit de plata impozitului.
S-a mai reţinut, că expertul a identificat suprafaţa de 9226 mp teren şi a stabilit că parte din teren poate fi restituit în natură, iar o parte a făcut obiectul unor contracte de concesiune.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 88 din 15 iunie 2006 a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.
Instanţa de apel arată că notificarea formulată de reclamant a fost respinsă prin dispoziţia nr. 317 din 5 mai 2003, că în urma probatoriilor administrate a fost anulată dispoziţia contestată, fiind obligat intimatul să dispună restituirea imobilului în natură sau prin echivalent, în funcţie de situaţia juridică a terenului şi de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 şi reţine că soluţia dată prin sentinţa atacată este temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., arată, în esenţă, că instanţa „nu a identificat ultimul motiv de apel" care priveşte stabilirea de către expert a unor valori eronate şi nu a motivat respingerea celui de al doilea motiv de apel privind obligarea primarului să emită dispoziţie de restituire în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Arată recurentul, că instanţa de apel trebuia să schimbe în parte sentinţa apelată, în sensul de a determina explicit modalitatea de restituire a terenului, delimitând terenul ce poate fi restituit în natură conform celor 5 zone libere identificate de expert în cadrul suplimentului de expertiză şi să dispună restituirea în natură a terenului ce cade sub incidenţa art. 14 din Legea nr. 10/2001 şi pentru care şi-a dat acordul de a se subroga în dreptul statului. Pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură se putea dispune restituirea prin echivalent în funcţie de valoarea de piaţă, administrând probatoriul necesar stabilirii acestei valori.
Se mai arată că, în cauză, nu a fost administrat în totalitate probatoriul admis, pentru că expertul nu răspunde la toate obiectivele fixate şi că Decizia atacată şi sentinţa tribunalului „nu îndeplinesc criteriul moral", pentru că, deşi se află de 4 ani în litigiu, soluţia restituirii este lăsată în continuare la bunul plac al administraţiei locale.
Nefiind precizate suprafeţele de teren care urmează a fi restituite în natură, în continuare se concesionează teren pentru edificare de construcţii.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a susţinut că recursul nu este fondat, deoarece nu s-au încălcat normele de procedură şi Decizia care cuprinde motivele pe care se sprijină este temeinică şi legală.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., se constată că este fondat.
Deşi, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, iar, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului, prin Decizia atacată s-a respins apelul declarat de reclamant, fără ca instanţa de apel să arate care sunt considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora judecătorii şi-au format convingerea că susţinerile apelantului nu sunt întemeiate.
Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia respingerii apelului, pentru că, fără să cerceteze criticile formulate prin declaraţia de apel care privesc, în principial, faptul că dispozitivul sentinţei este evaziv şi imprecis şi că există posibilitatea restituirii în natură a terenului, cu excepţia suprafeţelor ocupate cu şosele şi căi de acces, curtea de apel, după ce arată cum a fost soluţionată notificarea şi ce s-a hotărât prin sentinţa atacată, se limitează la a reţine că „raportând hotărârea pronunţată la obiectul contestaţiei formulate şi având în vedere art. 129 C. proc. civ., se constată că soluţia dată cauzei este temeinică şi legală".
Prin urmare, Decizia nu este motivată, iar lipsa motivării echivalează, în fapt, cu necercetarea fondului, făcând imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii hotărârii atacate, raportat la motivele de apel invocate de reclamant.
De aceea, se va admite recursul declarat de contestator, va fi casată hotărârea atacată şi, fără să se analizeze celelalte critici, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi şi se va analiza legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de toate criticile formulate de apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G.I.G. împotriva deciziei nr. 88 din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3324/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3373/2007. Civil → |
|---|
