ICCJ. Decizia nr. 3704/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3704
Dosar nr. 3242/44/200.
Şedinţa publică din 8 mai 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la 8 martie 2004, reclamantul D.C.V. a chemat în judecată pe pârâţii Prefectura judeţului Galaţi, Primăria comunei Costache Negri, Primăria comunei Ghidigeni, ambele din judeţul Giurgiu şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru obligarea pârâţilor să-i restituie în echivalent bănesc imobilul format din 302 ha teren arabil situat în comuna Costache Negri precum şi teren arabil de 135,50 ha, 21 hectare păşune în comuna Telpici (în prezent comuna Ghidigeni) şi a unui conac (8-10 camere, astăzi demolat).
Tribunalul Galaţi prin sentinţa civilă nr. 281 din 10 martie 2006 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Galaţi şi a respins excepţia tardivităţii acţiunii ca şi excepţia prematurităţii acţiunii invocate de Prefectura judeţului Galaţi.
Pe fondul cauzei s-a respins acţiunea.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (lege pe care a fost întemeiată acţiunea) nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării şi nici terenurile al căror regim este reglementat de Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare şi de Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere.
S-a constatat că reclamantul a revendicat prin notificările formulate terenuri arabile pentru care prevederile de restituire sunt prevăzute de Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 164/1997.
Cât priveşte imobilul conac situat în comuna Iveşti la locul numit „Valea Gerului" s-a luat act de recunoaşterea reclamantului că a obţinut restituirea urmând procedura prevăzută de Legea nr. 1/2000.
Excepţia de lipsă de calitate procesuală pasivă a Prefecturii a fost admisă pentru că această pârâtă nu a fost notificată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. Celelalte două excepţii ridicate de aceeaşi parte (tardivitatea şi prematuritatea acţiunii au fost respinse. S-a reţinut că reclamantul este în drept să conteste dispoziţiile emise de Consiliul Local Ghidigeni (nr. 916/2003), şi respectiv Consiliului local Costache Negri (nr. 253/2003) prin acţiunea introdusă în termen faţă de aceste dispoziţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.
Curtea de Apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 385 A din 2 noiembrie 2006 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 281/2006 şi a admis în parte acţiunea.
S-a constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri băneşti în sumă de 1.280.400.000 lei vechi reprezentând contravaloarea conacului situat în comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi, compus din clădire cu 8-10 camere, demolată şi 2,5 ha teren intravilan.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că imobilul conac, situat în satul Tălpici, comuna Ghidigeni, a fost compus din 2,5 ha teren neutilizabil, casă boierească, o clădire cu rol administrativ şi trei magazii (conform expertizei întocmite de expert în construcţii civile C.B.).
Ca urmare s-a apreciat că acest teren intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 fiind în intravilanul localităţii şi reclamantului i se cuvin despăgubiri, la valoarea pieţei stabilită, potrivit standardelor de calculare internaţională prevăzute de actele normative în vigoare, reţinându-se sub acest aspect calculele expertului.
S-a făcut aplicarea art. 11 din Legea nr. 10/2001, constatându-se că reclamantul este persoană îndreptăţită în temeiul acestei legi, succesorul mătuşilor sale, C.R. şi L.B., proprietarele conacului cu 10 camere şi terenului aferent din comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs reclamantul şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul său reclamantul a criticat hotărârea instanţei de apel pentru că nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere deşi a admis în totalitate apelul. S-a criticat împrejurarea că s-a considerat inadmisibilă acţiunea sa în temeiul Legii nr. 10/2001 fără să se pună în discuţie această excepţie, neîntemeiată de altfel în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Potrivit acestei legi se vor restitui imobilele preluate abuziv. Or, imobilul revendicat s-a dovedit a fi preluat astfel în baza Legii nr. 187/1945.
Reclamantul a mai susţinut că Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000 sunt în completarea Legii nr. 18/1991 care la rândul ei completează Legea nr. 10/2001 care vorbeşte de imobile abuziv preluate.
Recurentul a mai criticat împrejurarea că deşi s-au admis obiecţiile la raportul de expertiză (prin care el a contestat modul de calcul pentru valoarea stabilită) totuşi în mod nelegal s-a revenit asupra expertizei.
Ministerul Finanţelor a criticat hotărârea pentru împrejurarea că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, în temeiul Legii nr. 10/2001, Statul putând fi chemat în judecată numai în ipoteza în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii. S-a mai arătat că potrivit Legii nr. 247/2005 regimul despăgubirilor este reglementat de Titlul VII.
Recursurile declarate atât de reclamant cât şi de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor (potrivit denumirii actuale) sunt nefondate urmând a se respinge pentru considerentele ce se vor arăta mai jos.
Motivele invocate de reclamant în apelul declarat s-au referit la două aspecte: a) în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 10/2001, el fiind persoană îndreptăţită, are dreptul să obţină măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent şi b) fondul cauzei nu a fost soluţionat învederându-se că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi deci este posibilă trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanţa de apel a analizat situaţia de fapt şi de drept şi a considerat apelul întemeiat, arătând în considerentele hotărârii motivele pentru care s-a admis apelul.
Împrejurarea că s-a admis numai în parte acţiunea ca urmare a admiterii apelului nu înseamnă că instanţa nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere. Cererea s-a referit la revendicarea mai multor bunuri şi s-a admis numai unul din cele revendicate, fiind fără echivoc, potrivit termenilor folosiţi în raport de petitul acţiunii, ce s-a admis şi ce s-a respins. Instanţa de apel a motivat, spre deosebire de concluziile instanţei de fond, care a respins în totalitate acţiunea, de ce s-a admis capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în satul Telpici comuna Ghidigeni, el fiind în intravilanul acestei localităţi deci putând fi revendicat potrivit regulilor şi procedurii Legii nr. 10/2001.
Apelantul nu s-a referit la neaplicarea Legii nr. 10/2001 decât în termeni generali, raportând aplicarea legii numai la dovada modului abuziv de preluare a unui bun, preluare care însă stă şi la baza altor reglementări privind recuperarea, cum sunt şi legile fondului funciar.
Procedând în modul arătat mai sus instanţa de apel nu a încălcat nici o dispoziţie procedurală în judecarea apelului în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 296 şi art. 261 C. proc. civ. la care face trimitere art. 298 C. proc. civ.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la expertiza efectuată în cauză.
Instanţa a apreciat că expertul a răspuns la obiecţiile reclamantului şi a respins cererea de efectuare a unei alte expertize constatând că expertul a stabilit valoarea, potrivit obiectivului fixat, expertiza fiind efectuată anterior modificării Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, în cauză nu este vorba de o revenire asupra efectuării unor completări admise ci s-a respins, motivat, o cerere de efectuare a unei noi expertize.
Nici criticile pe fondul rezolvării cauzei nu sunt întemeiate. Instanţa a făcut o corectă apreciere în legătură cu aplicarea Legii nr. 10/2001, numai cât priveşte bunurile şi terenurile situate în intravilanul localităţilor. Sub acest aspect dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 invocat sunt clare şi nu lasă loc de interpretare.
Aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 1072001 şi respingerea cererii pentru neaplicarea dispoziţiilor legii menţionate nu înseamnă o respingere ca inadmisibilă a acţiunii. Acţiunea este admisibilă dar în raport de natura obiectelor revendicate instanţa a constatat în mod corect că pentru o parte sunt aplicabile dispoziţiile legii iar pentru alte bunuri aceste reglementări nu sunt incidente.
Nici recursul pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor în reprezentarea Statului Român nu este fondat.
Acţiunea a fost judecată în contradictoriu cu Statul Român care nu a fost obligat la despăgubiri potrivit celor dispuse de instanţa de apel.
De altfel în raport de procedura specială instituită de Legea nr. 247/2005 în Titlul VII, rolul instituţiilor publice în stabilirea şi acordarea despăgubirilor este precis determinat.
Constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat expres de recurentul-reclamant şi în care se pot încadra criticile recurentului-pârât care nu a motivat în drept recursul său, şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.C.V. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 385 A din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3706/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2956/2007. Civil → |
|---|
