ICCJ. Decizia nr. 3765/2007. Civil. Rezoluţiune contract. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3765
Dosar nr. 7714/1/2007
Şedinţa publică din 9 iunie 2008
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la tribunal la 30 august 2007 revizuentul I.G.D., rezident permanent în SUA, cu domiciliul ales în România, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 968 din 20 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 10065/300/2006, care este potrivnică deciziei civile nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, din dosarul nr. 31/5/2001.
În motivarea cererii, revizuentul a precizat că prin Decizia civilă nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, i-au fost stabilite drepturile sale de proprietate asupra unor spaţii de 80 mp, în imobilul situat în sector 1, iar prin Decizia nr. 968 din 26 iunie 2007 se aduce atingere dreptul său de proprietate stabilite prin acte autentice (contractul nr. 1221/1996 şi actul adiţional 190/1999).
Se ataşează la cererea de revizuire: copia deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, copia deciziei civile nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
În cauză s-a dispus în baza art. 164 C. proc. civ. conexarea dosarului nr. 7811/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la dosarul nr. 7714/1/2007, dosarul 7811/2007 având ca obiect cererea de revizuire formulată de numita I.E. împotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti care ar veni în contradicţie cu Decizia civilă nr. 396 din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti. Această decizie a Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum învederează revizuienta, ar fi rezolvat definitiv litigiul dintre ea, numitul V.G. şi I.G.D. printr-o hotărâre cu putere de lucru judecat, ce nu poate fi înlăturată de o altă instanţă inferioară în grad fără probe şi fără motiv legal.
Se ataşează la cererea de revizuire: copiile deciziei civile Curtea de Apel Bucureşti şi a Tribunalului Bucureşti, copia sentinţei civile nr. 1271 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, copia „convenţiei" încheiată între I.E., în nume propriu şi ca mandatar al lui I.G.D., cu numitul V.G., întâmpinare formulată de numitul I.G.D.
Prin cererea de completare a cererii iniţiale, formulată de numita I.E. revizuienta precizează că solicită şi revizuirea deciziei civile nr. 95 din 21 ianuarie 2008 care ar fi potrivnică deciziei nr. 396 din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, completând cererea de revizuire şi motivând-o în drept şi pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., deoarece instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unui lucru cerut şi anume asupra cererii sale introdusă la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect constatarea nulităţii convenţiei încheiate la 9 septembrie 2002.
Analizând cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G.D. împotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., conexată cu cererea de revizuire formulată de numita I.E., împotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti şi deciziei nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, întemeiată atât pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., dar şi pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Ambele cereri de revizuire formulate de revizuienţii I.D.G. şi I.E., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., vizează contrarietatea de hotărâri dintre deciziile nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi Decizia civilă nr. 968 din 26 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, contrarietate ce nu se verifică în speţă pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti s-a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi I.E. şi I.G.D., împotriva sentinţei civile nr. 404 din 11 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost schimbată sentinţa în sensul admiterii acţiunii (astfel cum a fost modificată), fiind obligat pârâtul V.G. să predea reclamanţilor spaţiul de 80 mp situat în Bucureşti, sector 5, fiind obligat pârâtul şi la contravaloarea în lei a 1000 dolari pe lună, reprezentând daune interese (de la data pronunţării hotărârii până la executarea obligaţiei).
Prin Decizia civilă nr. 968 din 26 iunie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei de interes a cererii de aderare la apelul declarat de I.G.D., formulată de I.E., a respins ca lipsită de interes cererea de aderare la apel şi a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta I.E. şi I.G.D., împotriva sentinţei civile nr. 1271 din 20 februarie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Prin sentinţa civilă nr. 1271 din 20 februarie 2007 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta I.E., având ca obiect rezoluţiunea convenţiilor încheiate la 9 septembrie 2002 şi 5 septembrie 2003 (încheiat cu pârâtul V.G.), constatarea nulităţii absolute a aceloraşi convenţii, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul I.G.D.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele de judecată au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Această cerere de revizuire trebuie să-şi găsească suportul logic în respectarea principiului puterii lucrului judecat şi care ar trebui să conducă în final la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Pentru a fi aplicate aceste prevederi legale, este necesar ca cele două hotărâri să conţină elementele caracteristice pentru existenţa autorităţii de lucru judecat şi anume: identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.
Litigiul soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 3115/2001 (în care s-a pronunţat deciziei civile nr. 396 A/2002) a avut ca obiect obligaţia de predare către reclamanţii I.E. şi I.G.D. de către pârâtul V.G. a spaţiului în suprafaţă de 80 mp situată în Bucureşti, şi obligarea pârâtului la daune cominatorii.
Instanţa de judecată a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996, pârâţii V. au cumpărat de la I.G. autorul reclamanţilor şi intimata H.E. un teren în suprafaţă de 324 mp situat în Bucureşti, iar preţul vânzării urma să fie achitat prin edificarea a două apartamente în corpul B al imobilului ce urma a fi construit de cumpărătoare, ca spaţiu locuibil de 80 mp pentru fiecare şi în valoare de 40.000 dolari; la 19 ianuarie 1999, prin actul adiţional încheierii la BNP L.S., părţile au convenit prelungirea termenului de predare a apartamentelor la 31 decembrie 1999.
Instanţa a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 1073 şi art. 1078 C. civ., apelanţii fiind îndrituiţi să primească suprafaţa de 80 mp, înscrisă în contract, deoarece la 7 februarie 2000 pârâtul a adresat o ofertă de plată a preţului datorat fie prin achiziţionarea unui apartament într-o zonă aleasă de reclamantă, fie prin atribuirea unui spaţiu de 80 mp situat în corpul A al imobilului din str. B. , iar reclamanta a acceptat-o.
Curtea de Apel Bucureşti a obligat deci pe pârâtul V.G. să predea reclamantului spaţiul de 80 mp situat la etajul 5 al imobilului din Bucureşti, str. B., nr. 75, obligând de asemenea, în baza art. 1082 C. civ., pe pârâţi, la daunele interese solicitate deoarece pârâţii puşi în întârziere pe notificare, nu şi-au executat obligaţia asumată prin contract.
În al doilea dosar, 10065/300/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta a solicitat prin cererea dedusă judecăţii rezoluţiunea convenţiilor încheiate la 9 septembrie 2002 şi 5 septembrie 2003, precum şi constatarea nulităţii absolute a acestora, acesta constituind şi obiectul cererii de intervenţie formulat de numitul I.G.D. Cererile au fost respinse de instanţa de fond şi instanţa de apel a respins apelul împotriva sentinţei civile nr. 1271 din 20 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reţinându-se că la data de 9 septembrie 2002 între pârâtul V.G. şi reclamanta I.E., în nume propriu, dar şi ca mandatară a intervenientei I.G.D. s-a încheiat o convenţie, prin înscris sub semnătură privată, prin care părţile au convenit ca obligaţia pârâtului V.G. de a le preda un spaţiu de 80 mp în imobilul din Bucureşti, str. B., nr. 75 să fie înlocuită cu obligaţia de a le plăti suma de 70.000 dolari SUA, iar la data de 5 septembrie 2003 s-a încheiat o convenţie între C.C. şi reclamanta I.E., cererile de rezoluţiune şi de constatare a nulităţii absolute a acestor convenţii fiind respinse de instanţele de judecată.
Din situaţia de fapt mai sus prezentată, rezultă fără echivoc că nu există contrarietate de hotărâri pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece obiectul litigiilor este diferit; în primul proces obiectul îl reprezintă acţiunea privind obligaţia de predare a spaţiului de 80 mp, care constituie o obligaţie de a face, acţiunea reclamantei avându-şi temeiul în contractul încheiat între părţi sub nr. 1221/1996.
În al doilea dosar, litigiul a avut ca obiect acţiunea în rezoluţiune şi în constatarea nulităţii absolute a două convenţii încheiate la 9 septembrie 2002 şi 5 septembrie 2003. Rezoluţiunea constituie desfiinţarea, cu efecte retroactive, a contractelor sinalagmatice datorită neexecutării culpabile a obligaţiei uneia dintre părţi.
Nulitatea convenţiilor constă în lipsirea de efecte a acelor acte juridice încheiate cu nerespectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, fiind o cauză de ineficacitate a actului juridic civil care produce ca şi rezoluţiunea efecte retroactive (ex tunc).
Ambele acţiuni (în rezoluţiune şi în constatarea nulităţii), privesc cele două convenţii încheiate în 2002 respectiv 2003. Astfel şi, în ceea ce priveşte cauza cererii de chemare în judecată nu există identitate, şi anume ceea ce interesează sub aspectul autorităţii de lucru judecat este cauza raportului juridic al dreptului, pus în discuţie (causa debendi), iar nu cauza acţiunii civile în ansamblu (causa petendi). Cauza dreptului o constituie cauza cererii de chemare în judecată, iar în speţă a doua cerere se bazează pe o altă cauză, având un alt temei juridic.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererile de revizuire formulată de revizuienţii I.E. şi I.G.D. împotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti.
În privinţa cererii de revizuire formulate de aceiaşi revizuienţi împotriva deciziei nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, nici această cerere nu poate fi primită, nefiind incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin această decizie pronunţată în dosarul nr. 10065/300/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă I.E. şi de recurentul-intervenient I.G.D. împotriva deciziei civile nr. 968 din 26 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, menţinându-se această decizie.
Prin cererea completatoare, revizuienta I.E. invocă practic şi contrarietatea deciziei civile nr. 396 A din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti faţă de Decizia civilă nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti. Prin această decizie s-a menţinut Decizia nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, fiind pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă superioară, în calea de atac a recursului, împotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, faţă de care s-a analizat în cele expuse mai sus incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., făcând astfel de prisos cercetarea identităţii de obiect, cauză şi părţi faţă de dosarul nou format în calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 968/2007, reţinându-se că nu există identitate de obiect cu dosarul Curţii de Apel Bucureşti, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 396 A din 15 octombrie 2002.
Prin reglementarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.
Ori aşa cum rezultă din cele arătate, nu se pune în speţă problema întrunirii triplei identităţi, de obiect, cauză şi de părţi, cu privire la cele două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea din al doilea dosar să fi adus atingere puterii de lucru judecat din primul dosar.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de casaţie şi Justiţie constată că potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ. „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere".
Acest text de lege cuprinde o normă de competenţă materială imperativă, de la care nu se poate deroga, chiar dacă revizuienţii au formulat două cereri de revizuire, ale căror motive atrag competenţe diferite şi chiar dacă prin aceeaşi cerere s-a solicitat revizuirea mai multor hotărâri.
În speţă nu poate opera prorogarea de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să soluţioneze şi cererea revizuientei I.E. întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ci fiecare instanţă va trebui să soluţioneze cererea în legătură cu motivele pentru care este competentă.
Astfel, revizuienta I.E. solicită revizuirea deciziei civile nr. 95 din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. conform completării de la fila 32 din dosarul nr. 7811/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece instanţele de judecată nu s-ar fi pronunţat asupra cererii sale (introduse la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti), şi anume asupra cererii privind constatarea nulităţii convenţiei încheiate la 9 septembrie 2002, în „cererea de modificare a acţiunii" din 15 septembrie 2006).
Această cerere este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti care a pronunţat Decizia nr. 95 din 21 ianuarie 2008, singura instanţă competentă din punct de vedere material să o soluţioneze, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va disjunge această cerere şi o va trimite spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 158 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererile de revizuire formulate de revizuenţii I.G.D. şi I.E. împotriva deciziei nr. 968 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi împotriva deciziei nr. 95 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Disjunge cererea de revizuire formulată de revizuenta I.E. în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3757/2007. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3614/2007. Civil → |
|---|
