ICCJ. Decizia nr. 3820/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3820
Dosar nr. 5905/59/200.
Şedinţa publică din 10 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 24 mai 2005, reclamantul M.R.N. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 1132 din 18 aprilie 2005 şi restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, sau acordarea unor despăgubiri băneşti.
În motivarea contestaţiei, precizată la 7 septembrie 2005 şi întemeiată pe Legea nr. 10/2001 şi primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, reclamantul a susţinut că:
- imobilul solicitat, în care funcţiona o farmacie, a fost cumpărat la 15 decembrie 1940 de către farmacista E.H., mama sa, de la farmacistul S.B.;
- ulterior, farmacia menţionată a fost naţionalizată conform Decretului nr. 134/1949;
- este moştenitorul defunctei proprietare, iar prin dispoziţia criticată, pârâţii i-au respins nejustificat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2352 din 5 octombrie 2005, a respins contestaţia, reţinând că reclamantul şi-a precizat tardiv cererea, după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara-secţia civilă, prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 2006, a admis apelul declarat de reclamant şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, pe considerentul că termenul prevăzut de art 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se referă la contestarea dispoziţiei de respingere a notificării, şi nu la motivarea acesteia.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1063 din 11 aprilie 2006, a respins contestaţia, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită deoarece transferul dreptului de proprietate, de la vânzătorul S.B. către cumpărătoarea E.H., nu a fost înscris în cartea funciară.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 522 din 27 noiembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamant.
S-a reţinut că apelantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesoarei sale deoarece:
- în cartea funciară figurează ca proprietar al imobilului Primăria Municipiului Timişoara, din anul 1949, iar înscrieri anterioare nu există;
- potrivit anexei Decretului nr. 134/1949, farmacia a fost naţionalizată de la S.B., care, de asemenea, nu este înscris în cartea funciară;
- prezumţia de proprietate prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 operează în favoarea persoanei individualizate în decretul de naţionalizare sus-menţionat.
Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul restituirii în natură a imobilului revendicat.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în mod greşit instanţele de fond şi apel nu au recunoscut efectul translativ de proprietate al actului de vânzare-cumpărare încheiat la 15 decembrie 1940, atâta timp cât o parte din cartea funciară nu mai există.
Aceste critici sunt fondate deoarece:
- potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, drepturile reale puteau fi dobândite numai prin înscrierea lor în cartea funciară;
- din ansamblul prevederilor aceluiaşi act normativ rezultă însă că dreptul real constituit prin convenţie dar neînscris în cartea funciară este opozabil atât părţilor contractante, cât şi terţilor care au luat cunoştinţă de existenţa lui;
- prezumţia de proprietate instituită prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are un caracter relativ.
Or, din lucrările dosarului rezultă că:
- la 15 decembrie 1940, autoarea reclamantului a cumpărat de la S.B. farmacia "La Rege", situată în Timişoara,;
- la 10 iunie 1941, Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale recunoştea autoarei reclamantei calitatea de diriginte proprietar al farmaciei menţionate, fostă proprietate a farmacistului S.B., prin transcriere cu drept real;
- Banca Timişoarei recunoştea autoarei reclamantului, la 10 ianuarie 1944, aceeaşi calitate de proprietar al farmaciei;
- în cartea funciară, prima menţiune cu privire la proprietatea acestui imobil datează din anul 1949 şi indică Primăria Municipiului Timişoara dar este extrem de vagă (posesor la localizare, cumpărare, expropriere, unificare şi schimb donaţiune);
- dreptul de proprietate al vânzătorului S.B. nu este înscris în cartea funciară dar numele acestuia apare în anexa decretului de naţionalizare;
- Serviciul de Publicitate Imobiliară Timiş nu s-a conformat dispoziţiei curţii de apel, de a comunica filele din cartea funciară aferente anilor 1941-1949.
Aceste elemente confirmă în mare măsură susţinerile reclamantului dar situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită, impunându-se completarea materialului probator, pentru determinarea semnificaţiei primei menţiuni din cartea funciară referitoare la proprietarul imobilului revendicat, precum şi a motivelor inexistenţei vreunor menţiuni anterioare.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 314 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.R.N. împotriva deciziei nr. 522/A din 27 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 39/2007. Civil → |
|---|
