ICCJ. Decizia nr. 3869/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 295 din 10 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Cluj a fost admisă în parte acțiunea reclamantului Z.S.M. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca și s-a dispus anularea dispoziției nr. 2487 din 17 noiembrie 2005 emisă de acesta, pârâtul fiind obligat să emită dispoziție motivată pentru soluționarea notificării nr. 467 din 11 iulie 2001, privind terenul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 11286 Cluj-Napoca, nr.top 6203/2, în sensul stabilirii măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
A fost respinsă cererea pentru emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului situat la adresa indicată mai sus:
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 2847 din 17 noiembrie 2005, emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea nr. 467 din 11 iulie 2001 formulată de reclamant, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului, situat în str. C. nr. 7, înscris în C.F. 11286 Cluj, nr.top. 6203/2, deoarece petentul nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001.
în C.F. 11286 Cluj era înscris imobilul cu nr. top. 6203, casă din cărămidă și grădină în suprafață de 167 stj.p. în strada L. nr. 7, devenită strada C., iar sub B3 era înscris dreptul de proprietate al numitului K.T., potrivit încheierii de C.F. nr. 12363 din 12 septembrie 1938.
Ulterior, sub B4 a fost înscris dreptul de proprietate a lui Z.S.N. jr., potrivit încheierii de C.F. nr. 3871 din 3 iulie 1975, în baza sentinței civile nr. 3296/1975, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca.
Apoi, potrivit înscrierii de sub B5,6, prin încheierea de C.F. 4542 din 1 septembrie 1977 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în baza deciziei nr. 95 din 12 martie 1977 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al județului Cluj, dată în baza Decretului nr. 223/1974 și a deciziei civile nr. 19/1976, pronunțată de Tribunalul Cluj.
Ulterior, imobilul a fost împărțit în două parcele, parcela cu nr.top. 6203/2, teren în suprafață de 542 mp, rămânând înscrisă sub A+2 în vechea Carte Funciară în favoarea aceluiași proprietar.
Prin sentința civilă nr. 3296 din 15 iunie 1975, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis acțiunea reclamantului Z.S.N. împotriva pârâților K.T., P.V., K.M., M.K. și G.G., pârâții fiind obligați să recunoască reclamantului dreptul de proprietate cu titlul de uzucapiune asupra imobilului înscris în C.F. 11286 Cluj, nr.top. 6203 și s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate dobândit de reclamant.
în motivarea sentinței s-a reținut că, imobilul era înscris pe numele pârâtului K.T., iar în anul 1942 acesta 1-a înstrăinat celor patru copii ai săi, și anume pârâților P.V., K.M., M.K. și G.G., fără să încheie un act valabil de transmitere a proprietății pentru înscrierea în C.F.
Din data de 7 iunie 1942, acești pârâți au stăpânit imobilul cu titlul de proprietari în mod public, fără să fie tulburați de nimeni.
în anul 1957 au predat imobilul reclamantului, în baza unei convenții de vânzare-cumpărare, dar nu s-au încheiat acte valabile pentru înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al acestuia, pentru că nu exista în C.F. înscris dreptul de proprietate al celor patru pârâți.
Joncționând perioada posesiunii utile exercitată de reclamant asupra imobilului cu perioada posesiunii utile exercitată de către cei patru pârâți s-a totalizat o perioadă mai mare de 30 de ani.
Deși, actele pe baza cărora cei patru pârâți și reclamantul își întemeiază acțiunea nu îndeplinesc condițiile pentru transmiterea proprietății imobilului, acesta a trecut în proprietatea reclamantului, prin uzucapiune, în temeiul art. 1451 și urm. din Codul civil austriac, în vigoare la data începerii perioadei de uzucapiune în municipiul Cluj-Napoca unde este amplasat imobilul.
Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 19 din 8 ianuarie 1976 a admis recursul declarat de Consiliul Popular al județului Cluj, Administrația financiară împotriva sentinței civile nr. 3296 din 1 septembrie 1975 și a respins acțiunea reclamantului.
A reținut instanța că, cele patru pârâte sunt fiicele proprietarului tabular K.T. și la 7 iunie 1942, acesta, prin înscris sub semnătură privată le-a donat întregul imobil în părți egale. înscrisul a fost întocmit în Cluj, iar, potrivit dreptului cutumiar maghiar, în vigoare la acea dată, în Ardealul cedat, în baza acestui act, dreptul de proprietate se putea transmite pârâtelor prin donație pentru care era suficient înscrisul sub semnătură privată.
Potrivit art. 1461 cod civil austriac, orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi fost îndestulător pentru dobândirea proprietății, dacă aceasta aparținea înstrăinătorului, era justă și suficientă pentru uzucapiune. Prin urmare, s-a reținut că, pentru a fi început cursul termenului de prescripție de la 7 iunie 1942, ar fi trebuit ca actul de donație să emane de la un neproprietar.
Cum actul de donație a emanat de la proprietar, reclamantul nu poate uni posesia începută în anul 1957, cu cea a pârâtelor pentru a uzucapa.
Din anul 1957 și până la intentarea acțiunii, termenul de prescripție nu s-a împlinit, dar, intrând în vigoare actuala legislație în sistemul cărților funciare, dreptul de proprietate asupra imobilelor nu se poate dobândi în timpul vieții proprietarului intabulat prin uzucapiune.
S-a mai reținut aplicabilitatea art. 1 și art. 2 din Decretul nr. 223/1974, în sensul că toate construcțiile și terenurile proprietatea persoanelor fizice domiciliate în străinătate au trecut în proprietatea statului.
întrucât, imobilul din discuție a figurat în C.F. pe numele pârâtului K.T., domiciliat în străinătate la data apariției menționatului decret, nu se poate constata uzucaparea de către reclamant a terenului, nefiind îndeplinite condițiile legale.
în raport de cele arătate, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, s-a anulat dispoziția emisă de pârât și acesta a fost obligat să emită o nouă dispoziție privind terenul în litigiu, în sensul stabilirii măsurilor reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, reclamantul având calitate de persoană îndreptățită.
Instanța a făcut o enumerare a aspectelor reglementate de Legea nr. 10/2001 privind procedura administrativă prealabilă, care trebuie să se finalizeze cu emiterea unei decizii /dispoziție motivată pentru soluționarea notificării, cu mențiunea că instanța judecătorească, în situația în care anulează o dispoziție și obligă entitatea deținătoare să emită o alta pentru soluționarea notificării, nu are atributul să impună modalitatea efectivă de soluționare a notificării cu privire la măsura reparatorie care se adoptă.
Numai ulterior, dispoziția poate fi cenzurată cu privire la modul de soluționare a notificării ce trebuie să fie în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Față de aceste aspecte, instanța a respins petitul pentru emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului solicitat, deoarece în această etapă instanța putea numai să oblige pârâtul la emiterea dispoziției motivate, dar nu și privind măsura reparatorie efectivă.
Instanța de fond, analizând succesiunea tuturor actelor privind terenul în discuție, al proprietarilor și al posesorilor acestuia, a statuat, în final, că reclamantul este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece terenul a fost proprietatea tabulară a numitului K.T., transmis prin donație sub semnătură privată fiicelor sale și preluat printr-o altă convenție, neîncheiată în formă autentică, de către reclamant.
Prin constatarea nulității hotărârilor pronunțate de instanțe și cele de natură administrativă ce priveau imobilul în discuție, la data preluării de către stat a imobilului, proprietar tabular era Z.S.N. jr., situație în raport de care s-a reținut, în baza Legii nr. 10/2001 și calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului.
Potrivit Codului civil austriac, convenția scrisă urmată de înscrierea în Cartea funciară ducea la dobândirea drepturilor reale. Dacă există convenție scrisă, dar nu a fost urmată de înscrierea în Cartea funciară nu se poate reține că dreptul ce a făcut obiectul acelei convenții a fost transmis în mod valabil.
Se mai arată că, în conformitate cu prevederile Codului civil austriac și dreptului cutumiar maghiar, nu era necesară formalitatea înscrisului pentru contractele de înstrăinare imobiliară, fiind astfel reglementată libertatea formelor de înstrăinare, cerându-se numai forma scrisă în privința înstrăinării de imobile.
Ulterior, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 500/1940 și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 389/1943, efectele actelor anterioare, după intrarea în vigoare a acestor legi erau supuse numai dispozițiilor de ordine publică. Astfel, după 15 septembrie 1943 și 25 octombrie 1944, efectele contractelor încheiate anterior, deși admise de legea locală, nu-și mai puteau produce sau continua efectele, dacă dispozițiile de ordine publică ale Codului civil român se opuneau.
Prin Decretul-lege nr. 115/1938 pus în aplicare prin Legea nr. 241 din 12 iunie 1947, au fost scoase din vigoare toate legile în materie de Carte Funciară, iar drepturile reale puteau fi dobândite numai prin înscrierea în C.F.
Excepțiile admise cu rezerve, de practica de la acea vreme cu privire la dobândirea dreptului de proprietate fără intabulare în C.F. se refereau numai la cazul cumpărării la licitație și a uzucapiunii.
La data încheierii actului sub semnătură privată (7 iunie 1942), pe o parte a teritoriului arondat Curții de Apel Cluj era aplicabil dreptul cutumiar maghiar, fiind și cazul locului încheierii actului în discuție.
Aceste dispoziții ale dreptului cutumiar maghiar acceptau ca formă a actului de donație între părinți și copii simplul act sub semnătură privată, dar trebuia ca dreptul să fie înscris în Cartea funciară.
Cele reținute prin decizia civilă nr. 19/1976 a Tribunalului Cluj, cu privire la simpla formă a actului sub semnătură privată pentru formarea valabilă a donației între părinți și copii corespund realității, condiția fiind diferită de cea a formei autentice, necesară ad validitatem, prevăzută de Codul civil român.
Totuși, instanța a omis împrejurarea obligației de înscriere în C.F. a dreptului de proprietate, astfel dobândit pentru transmiterea valabilă a lui.
Prin urmare, contractul de donație nu își mai produce efectele după data intrării în vigoare a Codului civil român, dar la data încheierii lui, constituia un titlu ce putea sta la baza începerii uzucapiunii, potrivit art. 1461 Cod civil austriac (text ce prevedea că, orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi îndestulător pentru dobândirea proprietății, dacă aceasta aparținea înstrăinătorului este justă și suficientă pentru uzucapiune).
Ca mod original de dobândire a dreptului de proprietate, uzucapiunea opera fără înscrierea dreptului în Cartea Funciară, de unde concluzia reținută, că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate pe această cale și are calitatea de persoană îndreptățită, imobilul fiind preluat abuziv de către stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974 de la un neproprietar.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 176/A din 31 mai 2006 a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 295 din 10 martie 2006 A Tribunalului Cluj în contradictoriu cu petiționarul Z.S.M.
A fost respins ca nefondat apelul petiționarului Z.S.M.
Reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond, pentru că nu s-a pronunțat și cu privire la restituirea în natură a imobilului, în condițiile în care a parcurs procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar Primarul ca entitate deținătoare s-a pronunțat prin respingerea cererii sale, cu motivarea că nu este persoană îndreptățită.
Pârâtul susține că fostul proprietar al imobilului este înscris în Cartea Funciară și preluarea de către stat s-a realizat de la el și nu de la reclamant.
în plus, reclamantul a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 numai construcția, iar pentru teren a formulat notificare, pretinzând dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
în fine, pârâtul apelant mai susține că, greșit s-a reținut calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, deoarece dreptul său de proprietate nu s-a transmis prin acte valabile pentru înscrierea în C.F.
în plus, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor uzucapiunii pentru a invoca dobândirea dreptului de proprietate în acest mod.
Instanța de apel a reținut în esență că, reclamantul se pretinde persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, în baza Legii nr. 10/2001, deoarece a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, anterior preluării imobilului de către stat, astfel că preluarea este fără titlu valabil, făcându-se în mod greșit de la un neproprietar.
Reclamantul nu a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, nefiind îndeplinite condițiile pentru uzucapare, conform Codului civil austriac, sub imperiul căruia s-a invocat începerea cursului prescripției.
în acest sens, potrivit art. 1461 Cod civil austriac, orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi fost îndestulător pentru dobândirea proprietății, dacă aceasta aparținea înstrăinătorului, ar fi fost justă și suficientă pentru uzucapiune.
Reclamantul a invocat joncțiunea posesiei sale începută în anul 1957 cu aceea a copiilor proprietarului tabular de la acea dată, deși aceștia au încheiat cu tatăl lor un act de donație valabil ca înscris sub semnătură privată, însă nu au dobândit dreptul de proprietate, pentru că nu l-au înscris în cartea funciară.
Titlul copiilor fostului proprietar îi exclude din categoria posesorilor utili, deoarece acesta emana de la proprietar, neputând fi invocată joncțiunea posesiei reclamantului cu a lor pentru calcularea termenului de prescripție.
în aceste condiții, reclamantul nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru că la data exercitării acțiunii în constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, termenul de prescripție achizitivă nu era împlinit.
Față de modul de soluționare al apelului pârâtului, în raport de cele arătate anterior, s-a reținut ca inutilă analiza motivelor de apel formulate de reclamant, în situația în care acesta nu îndeplinește condițiile de persoană îndreptățită cu privire la imobilul a cărui restituire o solicită în baza Legii nr. 10/2001.
împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs reclamantul, susținând în esență, că în mod greșit instanța de apel a reținut lipsa calității sale de proprietar la data preluării imobilului de către stat și, pe cale de consecință, a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Mai arată că, s-a ajuns la această soluție prin interpretarea greșită a condițiilor pe care trebuia să le îndeplinească pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Recursul este nefondat.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, reclamantul se pretinde persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului teren, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 11286 Cluj nr. top. 6203/2, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, invocând dobândirea prin uzucapiunea dreptului de proprietate, anterior preluării de către stat, fără titlu valabil, preluarea făcându-se de la un neproprietar, respectiv de la fostul proprietar tabular.
Inițial, imobilul a fost înscris în C.F. 11286 pe numele lui K.T., și înstrăinat în anul 1942 copiilor săi P.V., K.M., M.K. și G.G., în baza unei donații sub semnătură privată, act inapt pentru a fi înscris în C.F.
în anul 1957, cei patru copii au predat imobilul reclamantului printr-o convenție de vânzare-cumpărare, act de asemenea nevalabil pentru înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate, întrucât pretinșii vânzători nu erau înscriși în Cartea funciară.
Este adevărat, că prin sentința civilă nr. 3296 din 15 mai 1975 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate al reclamantului prin uzucapiune, dar prin decizia nr. 19 din 8 ianuarie 1976, Tribunalul Județean Cluj a modificat hotărârea, în sensul respingerii acțiunii, motivând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în baza Codului civil austriac, sub imperiul căruia s-a susținut începerea cursului prescripției.
Chiar dacă, prin hotărârile anterioare s-au făcut referiri la acest text, se impune ca în această fază procesuală să fie evidențiat faptul că, potrivit art. 1461 Cod civil austriac orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi fost
îndestulător pentru dobândirea proprietății, dacă aceasta aparținea înstrăinătorului, este justă și suficientă pentru uzucapiune.
Copiii fostului proprietar tabular au încheiat cu tatăl lor K.T. un act de donație pentru imobilul în litigiu, care era valabil în forma înscrisului sub semnătură privată, dar nu au putut dobândi dreptul de proprietate, pentru că nu l-au înscris în Cartea funciară.
Actul de donație emanând de la proprietarul tabular și fiind îndestulător pentru dobândirea proprietății, nu poate îndeplini condiția pentru ca în raport de cerințele art. 1461 Cod civil austriac să marcheze începutul cursului prescripției achizitive.
Pentru a transfera proprietatea, respectivul act trebuie să nu emane de la un neproprietar.
Reclamantul a invocat joncțiunea posesiei sale, începută în anul 1957, cu aceea a copiilor proprietarului tabular de la acea dată, respectiv numitul K.T.
în aceste condiții, este indiscutabil că cei patru copii ai fostului proprietar tabular, nu sunt simpli posesori, deoarece titlul lor emană de la proprietar și posesia nu este utilă, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, astfel că, nu poate fi invocată nici joncțiunea posesiei reclamantului cu a lor, pentru a se calcula termenul de prescripție achizitivă.
în condițiile în care, la momentul exercitării acțiunii pentru constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, nu era împlinit termenul de prescripție achizitivă, reclamantul nu poate invoca faptul că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, așa încât prin hotărârea recurată, corect s-a stabilit că nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
în plus, pentru a se putea vorbi de începerea cursului prescripției, așa cum susține reclamantul, la data de 7 iunie 1942 trebuia ca actul deținut de transmițători să emane de la un neproprietar, dar cum actul a emanat de la un proprietar este clar că, recurentul nu putea uni posesia lui începută în anul 1957 cu cea a copiilor proprietarului pentru a putea uzucapa, astfel că începând din anul 1957 termenul de prescripție nu se putea împlini.
Potrivit actelor existente la dosar, fostul proprietar tabular este K.T., cel de la care s-a preluat imobilul de către stat și nu de la reclamantul din cauză.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de contestator a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3912/2007. Civil → |
|---|
