ICCJ. Decizia nr. 3877/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 4631 din 28 aprilie 2005, contestatorul K.V. a solicitat anularea dispoziției nr. 982 din 23 martie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timișoara și obligarea pârâtului la stabilirea despăgubirilor prin echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul înscris în C.F. 31586 Timișoara, nr.top. 26283/XX, situate în Timișoara, arătând în motivarea contestației că i-a fost respinsă cererea pentru că imobilul a trecut cu plată în proprietatea statului, situație în care, potrivit art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003, preluarea nu s-a făcut în mod abuziv.
Prin sentința civilă nr. 805/PI din 7 aprilie 2006, Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de contestatorul K.V. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara și a fost anulată dispoziția nr. 982 din 23 martie 2005 emisă de către acesta.
A fost obligat pârâtul să procedeze la emiterea unei noi dispoziții în condițiile de exigență ale noii reglementări circumscrise art. 25-26 din Legea nr. 10/2001, cu observarea și a art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974, cu acordarea de despăgubiri, iar reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003, în contradictoriu cu Guvernul României.
Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005 a secției comerciale și de contencios administrative, pronunțată în dosar nr. 6684/CA/2005 a admis excepția invocată de reclamantul K.V. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primarul Municipiului Timișoara și a conchis că art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003, modifică în mod esențial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabilește contrar ei, pentru cazul în care persoana a făcut cererea de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, preluarea nu este abuzivă.
Astfel, având în vedere principiul ierarhiei actelor normative, Curtea de Apel Timișoara a constatat că prevederile art. 1.4 lit. B) din H.G. nr. 498/2003 sunt nelegale în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 și în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a admis excepția invocată.
Prin decizia nr. 103 din 12 ianuarie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse recursurile declarate de Guvernul României și Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 992 din 21 septembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 805/PI din 8 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, reținând în esență că preluarea de către stat, ca urmare a înstrăinării formale a imobilului de către persoana care a formulat o cerere de plecare definitivă din țara, cu plata unei sume de bani în baza Decretului nr. 223/1974, stabilite de stat, în condițiile în care acea persoană nu putea părăsi țara decât făcând dovada înstrăinării către stat a imobilului proprietate a sa, nu poate fi considerată ca o preluare cu titlu valabil. Indiscutabil, preluarea a fost abuzivă, în speță, fiind incidente disp. art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 și calificarea drept o preluare abuzivă, în sensul existenței sau nu a unui titlu valabil este atributul exclusiv al instanței de judecată investită cu soluționarea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
S-a mai reținut că, dispozițiile art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003 modifică în mod esențial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabilește contrar ei că preluarea nu este abuzivă în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, deși o astfel de preluare este abuzivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, care, invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că hotărârile pronunțate în fond și în apel sunt nelegale, deoarece conform art. 1 pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 preluarea nu se consideră a fi abuzivă, dacă persoana legal plecată din țară a fost îndestulată rezonabil prin prețul primit.
Se mai arată că, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 10075 din 6 noiembrie 1996, imobilul în litigiu a fost înstrăinat numiților S., situație în care nu poate fi restituit în natură.
Recursul nu este fondat.
Prin dispoziția contestată a fost respinsă notificarea formulată de contestatorul K.V. cu motivarea că fiind trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974 nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că preluarea nu a fost abuzivă.
Corect s-a reținut însă prin hotărârea atacată că preluarea imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 a fost abuzivă.
Regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar domeniul de aplicare al legii este stabilit de art. 2, care enumera situațiile ce reprezintă preluări cu caracter abuziv.
Preluarea imobilului care face obiectul procesului a fost abuzivă, pentru că Decretul nr. 223/1974 folosea termenul de "înstrăinare", dar transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voința proprietarului de a înstrăina bunul.
Potrivit art. 2 alin. (2) din decret, persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze construcția, iar înstrăinarea se putea face numai către stat.
Se realiza astfel o vânzare forțată către stat, iar preluarea imobilului se făcea printr-o decizie de trecere în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri, al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Proprietarul nu putea înstrăina imobilul altei persoane, cu scopul de a obține un preț corespunzător, deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcției se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.
Prin urmare, faptul că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu plata despăgubirilor stabilite prin lege, nu înlătură caracterul abuziv al preluării, așa cum susține recurentul.
în ceea ce privește dispozițiile art. l pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora preluarea nu se consideră a fi abuzivă, dacă persoana legal plecată din țară a fost îndestulată rezonabil prin prețul primit, se impune a fi avute în vedre următoarele aspecte.
Potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Astfel, dispozițiile constituționale care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea-cadru privind tehnica legislativă interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.
în condițiile în care, așa cum s-a arătat, textul din Legea nr. 10/2001 definind noțiunea de "imobil preluat abuziv" nu face nicio distincție cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, ce stabilește caracterul neabuziv al preluării în situația în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este, în mod evident, în contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice.
Prin urmare, atât tribunalul, cât și curtea de apel au făcut o corectă aplicare a legii, stabilind că și imobilele preluate conform Decretului nr. 223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
în ceea ce privește aspectul învederat de către recurent, că imobilul ce a fost proprietatea reclamantului, la această dată este înstrăinat unei terțe persoane, nu are relevanță în raport cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată, deoarece pârâtul (recurentul din cauză) a fost obligat la emiterea unei noi dispoziții, cu mențiunea de a avea în vedere prevederile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3912/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3885/2007. Civil → |
|---|
