ICCJ. Decizia nr. 399/2007. Civil

Prin sentința civilă nr. 814 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată cererea astfel cum a fost precizată de F.P.R. și F.M. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect contestarea dispoziției nr. 3518 din 5 octombrie 2004 emisă de pârât, prin care a fost respinsă solicitarea reclamanților de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca.

Aceeași cerere formulată față de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esență că autorul reclamanților a fost condamnat prin sentința penală nr. 757 din 18 aprilie 1975 a Judecătoriei Cluj Napoca la 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de operațiuni interzise cu metale prețioase, în greutate totală de 561, 12 gr.aur, din care s-au recuperat 71,77 gr.aur. Pentru diferența ce rezultă din cele arătate s-a dispus obligarea celui în cauză la plata sumei de 119.277,25 lei către stat. Această creanță a fost executată silit, în dosarul de executare nr. 1664/1975 al Judecătoriei Cluj, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, astfel că în final prin procesul-verbal de preluare nr. 23408/4309 din 6 iulie 1977, imobilul proprietatea debitorului a fost trecut în proprietatea statului.

S-a apreciat apoi că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001, pentru a se putea vorbi de o preluare abuzivă, astfel că s-a hotărât că decizia contestată a fost emisă cu respectarea cerințelor legii aplicabile.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 879 din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

S-a avut în vedere de asemenea că imobilul a fost preluat de stat prin executare silită, în contul unei creanțe derivate dintr-o infracțiune de drept comun, astfel că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, cei în cauză având posibilitatea să uziteze de prevederile O.U.G. nr. 190/2000 modificată și completată prin Legea nr. 591 din 20 decembrie 2004.

împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recursul de față, solicitând să se constate că executarea silită a fost un abuz exercitat împotriva antecesorului lor și ca urmare imobilul se încadrează în prevederile art. 2, fără a se indica litera (loc gol) din Legea nr. 10/2001.

Se susține că în situația în care Statul Român a înțeles să adopte măsuri reparatorii pentru situațiile de preluare abuzivă a metalelor prețioase, cu referire la O.U.G. nr. 190/2000, cu atât mai mult se impune repunerea lor în dreptul de proprietate asupra unui imobil, ca o consecință a confiscării abuzive.

Recursul este întemeiat.

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au avut în vedere în esență, că nu sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât nu a existat în cauză o preluare abuzivă a imobilului, în situația în care acesta a intrat în proprietatea statului ca urmare a executării silite.

S-a apreciat că dat fiind faptul că autorul reclamanților a fost condamnat pentru o infracțiune de drept comun, că nu sunt incidente prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia constituie preluare abuzivă numai aceea ce se întemeiază pe confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică.

Deși aceste considerente sunt judicioase, ele nu au condus la adoptarea unei soluții legale și temeinice.

S-a omis a se examina și alte prevederi aplicabile, în raport de care preluarea de către stat a imobilului în litigiu are o altă calificare juridică.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (12) din Legea nr. 594/2004 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată în baza următoarelor acte normative, între care la lit. g) a textului este indicat și Decretul nr. 244/1998 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase.

în raport de această prevedere expresă, ce poate fi calificată drept o completare sau modificare implicită a prevederilor Legii nr. 10/2001 urmează a se constata că în speță, a operat o preluare abuzivă a imobilului în litigiu.

în raport de această constatare, rezultă că și celelalte operațiuni juridice efectuate ulterior, cum ar fi executarea silită a unui titlu executor, caracterizat ca fiind emis cu încălcarea legii, este de asemenea nelegală.

De aceea, în situația în care se constată, în raport de cele ce preced că preluarea imobilului a fost abuzivă, urmează a se da eficiență și celorlalte prevederi ale Legii nr. 10/2001 și în temeiul cărora a fost urmată procedura administrativă prealabilă. Astfel, s-a dispus obligarea pârâtului de a emite decizie de restituire în natură, fiind necontestat că aceasta se poate realiza, pentru că locuința se află și în prezent în posesia reclamanților.

în temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost admisă și cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, în recurs, în valoare de 1.500 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 399/2007. Civil