ICCJ. Decizia nr. 402/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții T.A., T.D., T.P.F. și T.C., cetățeni italieni au chemat în judecată pârâta T.(G.)M.T. pentru ca instanța să declare nulă absolut căsătoria încheiată de tatăl lor T.C.A. cu pârâta, la data de 30 aprilie 1994, cu consecința revenirii soției la numele anterior, acela de G.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt descendenții defunctului T.C.A. decedat la Roma la 6 decembrie 2002. Pe tot parcursul vieții cel în cauză a avut grave probleme de sănătate, care s-au accentuat după ce a divorțat de mama reclamanților, astfel încât aceștia au angajat în 1992 pe pârâtă, cetățean român, ca menajeră a tatălui lor. După decesul lui T.C.A., pârâta le-a prezentat un certificat de căsătorie din care rezulta statul ei de soție a defunctului, actul fiind încheiat la București la 30 aprilie 1994 de către Primăria sectorului 1. Or, încă înainte de 1993, tatăl reclamanților era nevăzător, surd și lipsit de discernământ astfel încât căsătoria încheiată este lovită de nulitate absolută în condițiile art. 9 și urm. C. fam.
Pârâta a formulat întâmpinare opunându-se admiterii acțiunii și arătând că nici la momentul încheierii căsătoriei și nici ulterior soțul ei nu a fost lipsit de discernământ. Din potrivă, defunctul a efectuat acte de administrare și dispoziție a bunurilor sale, era puternic implicat social, inclusiv prin activități desfășurate în România iar căsătoria era de notorietate.
Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 868 din 8 octombrie 2004 prin care a respins acțiunea ca nefondată.
Motivându-și soluția tribunalul a arătat în esență că din probatoriile administrate nu reiese că în momentul încheierii căsătoriei soțul ar fi fost lipsit de discernământ așa cum au susținut reclamanții. Actele medicale stabilesc în mod neîndoielnic că tatăl reclamanților era nevăzător și suferea totodată de surditate bilaterală nesenzorială, afecțiuni instalate încă din copilărie și din cauza cărora a fost considerat invalid de război, fiind și membru, cu o funcție de conducere, în cadrul Asociației Italiene a Nevăzătorilor de Război.
Dovezile medicale nu confirmă însă și că T.C.A. ar fi suferit și de vreo afecțiune de natură psihiatrică, aspect reținut și de conținutul raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.
Pe de altă parte, susținerile reclamanților referitoare la necunoașterea de către ei a căsătoriei tatălui lor cu pârâta au fost considerate lipsite de relevanță întrucât determinantă pentru examinarea validității căsătoriei este doar stabilirea faptului că la momentul încheierii ei tatăl reclamanților avea discernământul faptelor sale.
împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că nu s-a făcut o analiză aprofundată a probatoriilor administrate.
în apel a fost administrată proba cu o nouă expertiză medico legală pentru a se stabili dacă defunctul avea sau nu discernământ la momentul încheierii căsătoriei.
Prin decizia civilă nr. 25 din 27 ianuarie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul ca nefondat, cu o motivare asemănătoare a celei a instanței de fond, reținând din dovezile administrate că la data de 30 aprilie 1994 defunctul avea discernământul păstrat și capacitatea psihică de apreciere critică a consecințelor ce decurg din încheierea căsătoriei.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică s-a susținut că instanțele au interpretat greșit actele juridice deduse judecății în sensul că nu au fost examinate în mod aprofundat actele medicale, acestea neputând în nici un caz conduce la concluzia reținută de către instanțe cu privire la păstrarea discernământului de către tatăl lor la momentul încheierii căsătoriei.
Cea de a doua critică vizează interpretarea și aplicarea greșită a prev. art. 19 comb. cu art. 9 C. fam., fiind în speță dovedită împrejurarea că defunctul lor tată era lipsit vremelnic de facultățile mintale.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Sub un prim aspect nu poate fi primită teza potrivit căreia instanțele ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
în cauză au fost efectuate două expertize medico legale psihiatrice, ambele având aceleiași concluzii: că la data de 30 aprilie 1994, când s-a încheiat căsătoria numitul T.C.A. nu prezenta tulburări psihice, avea discernământul păstrat și capacitate de dispoziție.
De altfel, toate actele medicale inclusiv certificatul, prenupțial se coroborează cu celelalte înscrisuri din care rezultă că persoana respectivă avea o activitate socială extrem de activă, fiind o personalitate cunoscută pe plan social, îndeplinind activități care în nici un caz nu ar fi putut fi îndeplinite de o persoană fără discernământ.
în privința certificatului prenupțial, acesta a fost eliberat cu respectarea procedurilor legale, neexistând nici un motiv formal care să-i afecteze validitatea iar la încheierea căsătoriei soțul a fost asistat de un translator autorizat de limbă italiană.
în ceea ce privește cea de a doua critică este de reținut că potrivit art. 19 și art. 9 C. fam. Temeiul de drept al acțiunii reclamanților, este nulă absolut căsătoria încheiată de alienatul dau debilul mintal precum și de cel lipsit vremelnic d facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale. Or, ambele instanțe au reținut în mod corect pe baza probatoriilor că T.C.A. a avut reprezentarea actelor pe care le îndeplinește și a consimțit în mod legal la încheierea căsătoriei.
De altfel, așa cum rezultă și din celelalte dovezi până la data decesului cel în cauză nu a fost niciodată suspicionat că ar fi putut avea tulburări de natură psihică.
în consecință, soluția de respingere a acțiunii este în întregime legală și temeinică astfel încât recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ.
în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. recurenții reclamanți au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 436/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2952/2007. Civil → |
|---|
