ICCJ. Decizia nr. 394/2007. Civil
Comentarii |
|
La 17 decembrie 2003 I.I. a solicitat Curții de Apel București anularea deciziei civile nr. 2352 din 5 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, scop în care a invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1, 3, 6, 7 C. proc. civ.
în cadrul ultimului motiv revizuentul a susținut că decizia atacată este potrivnică deciziei nr. 1202 din 22 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
S-a format astfel dosarul nr. 3809/2004, în care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a dat mai întâi încheierea din 7 aprilie 2004, prin care a respins ca tardiv petitul din cererea de revizuire fundamentat pe cazul prevăzut de art. 322 pct .1 C. proc. civ., după care a pronunțat decizia civilă nr. 1021 din 10 noiembrie 2004, prin care a declinat în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție competența soluționării capătului din cererea de revizuire bazat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a suspendat judecata celorlalte petite rămase nesoluționate din aceeași cerere de revizuire.
Examinând partea din cererea de revizuire dedusă judecății sale, înalta Curte de Casație și Justiție constată cele ce succed.
Prin decizia civilă nr. 1202 din 22 aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis recursul declarat de R.I. împotriva deciziei civile nr. 2979 A din 22 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a admis excepția privitoare la lipsa calității de reprezentant a lui B.R., care a introdus acțiune în numele și pentru reclamanta R.B. împotriva pârâtului având ca obiect evacuarea pârâtului din imobilul situat în București.
Ca urmare, prin aceeași decizie a fost modificată hotărârea atacată cu consecința schimbării în parte a sentinței civile nr. 7836 din 22 iunie 2001 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în sensul respingerii pe cale de excepție a acțiunii civile introduse de reclamanta R.B. împotriva pârâtului R.I. și păstrarea dispoziției de respingere a cererii reconvenționale prin care pârâtul a cerut obligarea reclamantei să-i închirieze același imobil.
Al doilea proces a avut ca părți pe B.R. ca reclamantă și pe I.I. ca pârât, iar ca obiect cererea reclamantei ca pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie încăperea nr.1 situată la parterul imobilului din București, precum și o cerere reconvențională și o cerere de chemare în garanție formulate de I.I.
Cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 6743 din 10 octombrie 2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în sensul admiterii cererii principale, respingerii cererilor formulate de pârât și obligarea celui din urmă să lase în deplina proprietate și posesie a reclamantei încăperea revendicată.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 511 A din 11 martie 2003, prin care a admis apelul declarat de I.I. și a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că a respins acțiunea introdusă împotriva celui din urmă de către B.R., menținând celelalte dispoziții.
în fine, sentința primei instanțe a fost păstrată după ce decizia din apel a fost modificată în sensul respingerii apelului declarat de I.I., consecință a admiterii recursului declarat de B.R., potrivit hotărârii supusă revizuirii de față, anume decizia civilă nr. 2352 din 5 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Comparând cererile deduse judecății în procesele descrise, instanța de revizuire constată că ele sunt complet și esențial diferite.
Astfel, în primul proces reclamanta R.B. s-a judecat cu pârâtul R.I. pentru evacuarea lui din încăperile nr. 2, 3 și 4 ale unui imobil pe care le ocupa în calitate de chiriaș, în timp ce în al doilea proces reclamanta B.R. a revendicat de la pârâtul I.I. încăperea nr.1 din același imobil, susținând că o ocupă fără drept.
Este așadar evident că în pricinile de mai sus sunt diferite atât părțile, cât și obiectele și cauzele lor.
Or, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Cu alte cuvinte, fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat, așa cum este reglementată în art. 1201 C. civ.
în mod evident însă, așa cum s-a arătat, între pricinile examinate și comparate nu există nici unul din elementele triplei identități cerută de lege.
în concluzie, hotărârile pretins a fi potrivnice au fost date în soluționarea unor cauze complet diferite, între care nu există nici un fel de legătură, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce a impus concluzia văditei netemeinicii a cererii de revizuire din pricina de față.
întrucât intimata inițială B.R. a decedat, iar locul său procesual a fost continuat de moștenitoarea M.M., care a efectuat cheltuieli de judecată, raportat la soluția dată cauzei și la prevederile art. 274 C. proc. civ., revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute, dovedite și pretinse de M.M.
← ICCJ. Decizia nr. 2952/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 399/2007. Civil → |
---|