ICCJ. Decizia nr. 2692/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția civilă, la 10 ianuarie 2006, reclamanta I.M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț, anularea dispoziției nr. 2362 din 14 februarie 2005 și constatarea faptului că notificarea a fost făcută în termen.
în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin notificarea nr. 544 din 13 septembrie 2005 adresată Prefecturii județului Neamț, reclamanta a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a unei suprafețe de teren de 4350 mp ce a fost expropriată prin Decretul nr. 464/1961.
în mod greșit s-a considerat că notificarea este tardivă deoarece Legea nr. 247/2005 a repus în termen persoanele îndreptățite la restituirea bunurilor preluate abuziv de stat.
Prin sentința civilă nr. 69/C din 15 februarie 2006 Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că termenul limită stabilit de Legea nr. 10/2001, prelungit până la data de 14 februarie 2002, nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. Actul normativ invocat de contestatoare a adus modificări Legii nr. 10/2001 numai în ce privește regimul stabilirii și acordării despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 203 din 30 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.
în considerentele hotărârii sale, instanța de apel a arătat că apelanta a formulat notificarea la 13 septembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege astfel încât în mod corect s-a respins notificarea ca tardiv formulată.
împotriva acestei hotărâri apelanta reclamantă a declarat recurs critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Reclamanta a făcut dovada calității de proprietar al bunului expropriat prin Decretul nr. 464/1961. Din însuși faptul că terenul a fost expropriat de la reclamantă înseamnă că aceasta era proprietara acestuia, pentru că terenul nu ar fi putut face obiectul unei exproprieri în cazul în care nu ar fost proprietatea sa.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, simplul fapt al deposedării de un bun proprietate privată duce la concluzia că deposedarea a fost abuzivă, chiar dacă deposedarea s-a făcut pentru utilitate publică. Reclamanta nu a primit nici o despăgubire, astfel că se impune să primească măcar despăgubiri.
Referitor la tardivitate, recurenta consideră că noua lege a făcut repunerea în termen a foștilor proprietari.
Prin întâmpinare, intimatul Primarul municipiului Piatra Neamț a solicitat respingerea recursului, arătând că Legea nr. 247/2005 nu cuprinde prevederi din care să rezulte că s-ar fi prelungit termenul de depunere a notificării.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, înalta Curte a reținut următoarele:
1. Aspectele privitoare la faptul că reclamantei i-ar fi fost expropriat terenul a cărui restituire a solicitat-o prin notificarea ce formează obiectul prezentului litigiu, precum și nerespectarea cerințelor exproprierii în ce privește acordarea de despăgubiri, nu pot forma obiect al analizei în etapa recursului, omisso medio.
întrucât soluția instanțelor de fond a fost întemeiată pe excepția prescripției dreptului de a solicita măsuri reparatorii, fondul litigiului nu poate fi cercetat direct în recurs;
2. Ambele instanțe de fond au apreciat în mod corect faptul că Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 10/2001, nu conține prevederi din care să rezulte că persoanele interesate în obținerea de măsuri reparatorii în sistemul legii speciale ar fi fost repuse în termenul de depunere a notificării.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma avută după republicarea în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridică deținătoare. Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.
Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au vizat extinderea domeniului de aplicare a legii, a sferei persoanelor îndreptățite la restituire și nici a perioadei de referință a acestui act normativ reparatoriu, nefiind prelungit termenul de formulare și depunere a notificărilor.
Ca atare, sunt incidente în continuare prevederile art. 22 alin. final conform căruia nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
întrucât I.M. a depus notificarea cu mult peste termenul limită stabilit de legiuitor a intervenit pierderea dreptului de a mai solicita măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, astfel încât instanțele de fond au aplicat și interpretat corect dispozițiile legii materiale incidente în cauză.
Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul a fost respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 399/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2950/2007. Civil → |
|---|
