ICCJ. Decizia nr. 403/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 403.
Dosar nr. 4193/117/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2007
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2005, reclamantul F.S. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se stabilească că privarea sa de libertate pe o durată de un an peste durata pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 530/2002 a Tribunalului Cluj este nelegală şi să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 35 miliarde lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost cercetat penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, fiind inculpat pentru comiterea acestora în cadrul unui proces penal ce a început în anul 1998 şi finalizat la data de 10 martie 2004.
În data de 2 septembrie 1998 a fost arestat preventiv, măsură menţinută pe o durată de un an şi 5 luni, fiind eliberat la data de 1 februarie 2002 în temeiul hotărârii pronunţate de tribunal.
Durata procedurilor judiciare s-a întins pe o perioadă de 5 ani şi 6 luni, fiind determinată exclusiv de greşeli de judecată imputabile exclusiv instanţelor judecătoreşti, situaţie ce a atras încălcarea dreptului său la o judecată echitabilă şi într-un termen rezonabil, sens în care a invocat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Condamnarea finală s-a dispus pe o durată de 5 luni închisoare, astfel încât deţinerea sa timp de un an peste durata menţionată este lipsită de temei legal, instanţele încălcând obligaţia legală ce le revenea în conformitate cu prevederile art. 5 din documentul sus menţionat, de a verifica la intervale de timp rezonabil starea sa de detenţie.
Menţinerea sa abuzivă în stare de arest i-a cauzat suferinţe morale şi fizice nejustificate, ce au culminat cu apariţia hepatitei cronice, diminuarea acuităţii vizuale, pierderea în cea mai mare parte a danturii, ca şi însemnate prejudicii materiale.
A mai arătat că familia sa a rămas fără nici o sursă de venit, fiind nevoită să apeleze la ajutorul părinţilor soţiei sale, iar fiica sa a avut de suferit datorită atitudinii dispreţuitoare a celorlalţi copii ce au cunoscut situaţia sa.
Întrucât nu au mai putut suporta situaţia menţionată, dar şi datorită stării sale psihice precare, soţia sa a divorţat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 504 C. proc. pen, în interpretarea pe care aceste dispoziţii o au potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, art. 5 alin. (3) şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin sentinţa civilă nr. 581 din 30 iunie 2006 a Tribunalului Cluj au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune şi admisă în parte cererea introductivă.
S-a stabilit ca fiind nelegală privarea de libertate pe care reclamantul a suportat-o pe durata de un an peste durata pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin hotărârea penală definitivă de condamnare.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor să plătească reclamantului suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale şi 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantului este admisibilă în raport de temeiul de drept invocat, art. 504, art. 506 C. proc. pen, întrucât privarea de libertate peste durata condamnării este nelegală, statul fiindu-i dator victimei cu plata sumei de 70.000 RON, cu titlu de daune morale.
Obligaţia statului, de plată a daunelor în cazul erorilor judiciare, are în vedere o reparaţie integrală a prejudiciului cauzat persoanei condamnate sau arestate pe nedrept, potrivit principiilor ce rezultă din dispoziţiile art. 998, art. 999 C. civ.
Or, arestarea şi inculparea reclamantului pe nedrept i-a produs suferinţe pe plan moral, social şi profesional, i-a lezat demnitatea, onoarea şi libertatea individuală, fiind astfel îndreptăţit la repararea de către stat a prejudiciului astfel produs.
Dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică a persoanei, precum şi inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei sale sunt garantate prin art. 15 pct. 1, art. 22 şi art. 23 din Constituţia României.
De asemenea, sunt ocrotite onoarea, reputaţia, demnitatea, dreptul la imagine, ca atribute fundamentale ale persoanei.
Or, în perioada detenţiei, reclamantul a fost lipsit de modul de viaţă pe care obişnuia să-l ducă, de relaţiile cu familia şi prietenii săi, fiind obligat să suporte privaţiunile specifice detenţiei, dar şi condiţiile improprii de igienă şi hrană.
Toate acestea au făcut ca reclamantul să suporte suferinţe fizice, dar şi psihice accentuate de perioada relativ mare de deţinere, ale căror consecinţe pot fi înlăturate prin acordarea unor despăgubiri băneşti care să-i asigure resursele financiare necesare reluării modului de viaţă obişnuit desfăşurării activităţilor de care a fost lipsit în această perioadă şi de implicare în viaţa socială.
La determinarea cuantumului despăgubirilor acordate au fost avute în vedere atât principiile răspunderii civile prevăzute de dreptul intern, cât şi jurisprudenţa C.E.D.O., potrivit căreia prejudiciul trebuie apreciat într-un cuantum rezonabil, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.
Apelurile declarate de reclamant şi pârât, ca şi de Ministerul Public, Pachetul de pe lângă Tribunalul Cluj, au fost soluţionate prin Decizia civilă nr. 434/A/2006 din 17 noiembrie 2006 în sensul admiterii în parte a apelului reclamantului şi respingerii ca nefondate a celorlalte apeluri.
A fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 100.000 RON, cu titlu de daune morale.
S-a reţinut că daunele morale pretinse de reclamant sunt justificate în sensul considerentelor hotărârii primei instanţe, dar şi a celor expuse în Decizia Curţii, care a apreciat ca echitabilă o despăgubire în limita sumei de 100.000 RON.
Cât priveşte celelalte apeluri, s-a apreciat că atunci când între durata condamnării dispuse printr-o hotărâre penală definitivă şi durata privării de libertate, nu există concordanţă, privarea de libertate depăşind durata condamnării definitive, se poate reţine că privarea de libertate este lipsită de temei, apărând nelegală şi injustă.
Or, prin raportare nu la prevederile art. 504 C. proc. pen., ci la acelea prevalente, prevăzute de art. 20 alin. (2) din Constituţia României, de art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţie, în cazul reclamantului a existat o privare nelegală de libertate, aşa încât acesta este în drept a pretinde reparaţii potrivit prevederilor art. 5 paragraful 5 din Convenţie, conform cărora orice persoană care este victima unei arestări, a unei deţineri are dreptul la reparaţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea recursului său, reclamantul a criticat greşita cuantificare a despăgubirilor acordate, considerate ca fiind modice, faţă de drepturile încălcate prin fapta organelor pârâtei.
A învederat că instanţa de apel ar fi trebuit să acorde eficienţă principiului egalităţii consacrat de jurisprudenţa CEDO, în determinarea cuantumului daunelor morale acordate, sens în care a invocat Decizia CEDO pronunţată în cauza Grava contra Italiei.
A mai arătat că suma stabilită de instanţele inferioare nu îi permite reinserţia socială, fiind necesar ca aceasta să fie cel puţin echivalentul sumei stabilite ca fiind datorată statului cu titlu de prejudiciu şi să fie astfel întrunită şi condiţia reparării prejudiciului pentru a beneficia de reabilitare judecătorească.
În apelul său, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat nelegalitatea hotărârii, pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care a arătat că acţiunea reclamantului este inadmisibilă câtă vreme situaţia acestuia nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art. 504 C. proc. pen., expuse integral.
Reclamantul nu a adus un minim de argumente şi indicii din care să rezulte consecinţele negative produse pe plan fizic, psihic şi familial, aşa încât daunele solicitate nu-i pot fi acordate, nefiind justificate.
Recursurile nu sunt fondate.
Criticile reclamantului privind greşita cuantificare a despăgubirilor solicitate, nu pot fi primite atât pentru neindicarea motivului de recurs care ar atrage nelegalitatea hotărârii şi care nici nu pot fi încadrate din oficiu de instanţă în unul din motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., dar şi pentru faptul că acestea privesc aspecte de netemeinicie a hotărârii supuse controlului judiciar.
Se reţin însă, relativ la cuantificarea prejudiciului moral, că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În situaţia dată, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a afectată situaţia familia, profesională şi socială. Totodată, în procesul de cuantificare a daunelor, aceste criterii sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.
Or, în speţă, instanţa de apel, urmare a analizării tuturor aspectelor sus menţionate şi dând o justă eficienţă principiilor echităţii şi proporţionalităţii, a apreciat corect valoarea despăgubirilor acordate, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului.
Nu există vreo prevedere legală sau statuare jurisprudenţială care să stipuleze ca posibil criteriu de determinare a unui atare prejudiciu, echivalenţa prejudiciului material stabilit în procesul penal şi cel solicitat în prezenta procedură aşa încât criticile astfel formulate se vădesc a nu fi nici fondate.
Cât priveşte recursul pârâtului, care a invocat inadmisibilitatea cererii introductive, din perspectiva conţinutului actual al textului art. 504 C. proc. pen, se reţine că, indiferent de modificarea în timp a conţinutului acestor prevederi legale, corect examinate de instanţele ce s-au pronunţat în prezenta cauză, scopul urmărit constant prin acest text de lege a fost şi este acela de materializare a principiului constituţional potrivit căruia Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
Această interpretare este în acord şi cu prevederile art. 5 paragraful 1 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, decât în cazurile expres prevăzute la lit. a)-f) ale paragrafului 1". Cazul prevăzut la lit. a) priveşte persoana care „este deţinută legal, pe baza condamnării pronunţate e un tribunal competent".
Or, atâta timp cât între durata condamnării dispuse prin hotărârea judecătorească definitivă şi durata privării de libertate nu există concordanţă, privarea de libertate depăşind durata condamnării definitive, temeinic s-a apreciat că privarea de libertate este lipsită de temei legal, apărând ca fiind nelegală şi injustă, aspect corect soluţionat de cele două instanţe.
Scopul legii şi în actuala redactare este, aşadar acela de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnare pe nedrept, cât şi prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal finalizat în modalitatea stipulată de art. 504 alin. (3) C. proc. civ., numai în acest fel legea internă fiind în concordanţă cu prevederile art. 5 paragraful 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prioritare şi prevalente dreptului intern şi în conformitate cu care, potrivit art. 20 din Constituţia României, trebuie interpretate legile interne.
Nefondate sunt şi criticile privind cuantificarea prejudiciului pentru lipsa datelor sau indiciilor necesare acestei operaţiuni, instanţele apreciind corect atât asupra naturii reparaţiei, pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului, cât şi asupra cuantumului bănesc al acestuia.
Privarea reclamantului de libertate cu un an peste durata condamnării definitive, a fost de natură, cu evidenţă, să aducă atingere drepturile şi libertăţilor fundamentale ale reclamantului, iar traumele psihice şi suferinţele fizice provocate de o asemenea măsură pot şi trebuie să fie acoperite printr-o minimă satisfacţie de natură pecuniară.
Intentarea procesului penal pentru faptele imputate şi care, în final au dus la aplicarea unei sancţiuni mai puţin aspră cât priveşte durata condamnării, au avut consecinţe grave asupra reclamantului, vătămându-i sănătatea, onoarea, creditul moral, poziţia socială şi prestigiul profesional, aspecte ce definesc omul şi care analizate şi evaluate obiectiv au condus la acordarea daunelor morale contestate.
Acest consecinţe dăunătoare au fost probate şi apreciate corect de instanţa de apel, care a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin acordarea unor despăgubiri echitabile, cu reală funcţie reparatorie.
Prin urmare, reţinând atât îndreptăţirea reclamantului de a beneficia de reparaţia acordată, cât şi asupra cuantumului bănesc al reparaţiei, corect apreciat, se constată ca nefondate criticile formulate, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile părţilor vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul F.S. şi pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 434/A din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4024/2007. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
