ICCJ. Decizia nr. 4594/2007. Civil

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 14 februarie 2005 reclamanții I.I.C. și I.V. au formulat, în contradictoriu cu primarul municipiului Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice o contestație împotriva Dispoziției nr. 468 din 17 ianuarie 2005 prin care li s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Ploiești, (teren și construcții), sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni în limita sumei de 1.446.278,053 lei.

în principal reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri prin atribuirea, prin schimb, în proprietate a unei suprafețe de teren în aceeași suprafață, situat în zona centrală a municipiului Ploiești, iar pentru construcții acordarea de titluri de valoare nominală în limita unei sume corespunzătoare valorii de circulație a imobilului. în subsidiar reclamantul a solicitat acordarea de titluri de valoare și pentru teren dacă acesta nu se poate restitui în natură.

La 8 noiembrie 2005 și la 22 noiembrie 2005 instanța a dispus, având în vedere cererile contestatorilor, introducerea în cauză în calitate de intimate a numitelor: Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.

Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 54 din 17 ianuarie 2006, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice și a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Contestația a fost admisă în parte s-a anulat în parte dispoziția 468/17/2005 în sensul că s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în jud. Prahova, suma de 3.194.802.248 lei.

A fost respinsă cererea de acordarea unor măsuri reparatorii constând în atribuirea prin schimb în proprietate a unei suprafețe de teren în aceeași suprafață, în zona centrală a orașului și titluri de valoare pentru construcții.

în motivarea acestei hotărâri instanța a reținut că reclamanții au dobândit în 1974 în proprietate, urmare cumpărării, imobilul situat în Ploiești compus din teren 510,27 mp și casă cu parter și mansardă. Imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului 188/1986, proprietarii- reclamanții încasând cu acea ocazie suma de 80.000 lei contravaloarea construcțiilor.

Cererea de revendicare formulată de reclamanți în temeiul Legii 10/2001 s-a soluționat prin Dispoziția 468/2005 prin care s-a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură și că petenții beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.446.278.053 lei acordată sub formă de titluri de valoare nominală utilizate exclusiv în procesul de privatizare, sau acțiuni la societăți comerciale.

Făcând aplicarea art. 11 din Legea 10/2001 instanța a constatat, urmare constatărilor făcute de expertizele administrate în cauză, că reclamanților li se cuvin despăgubiri la valoarea de piață a imobilului 3.194.802.248 lei (din care 2.256.662.270 lei c/v terenurilor iar 938.139.980 lei c/v construcțiilor) după ce s-au scăzut sumele reactualizate de 1147 lei și respectiv 80.000 lei încasate de reclamanți la momentul exproprierii.

S-a considerat neîntemeiată cererea contestatorilor de a li se acorda teren și construcții, ca măsură reparatorie prin echivalent, într-o zonă centrală a orașului, nefăcându-se dovada că pârâta ar deține terenuri de acest fel libere pentru a putea fi atribuite în schimbul proprietăților preluate.

S-a considerat că în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001 pârâtele chemate în judecată au calitate procesuală.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 81 din 10 mai 2006 a admis apelurile declarate împotriva sentinței de fond de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Primăria municipiului Ploiești, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Ministerul Finanțelor Publice.

Au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Ministerului Finanțelor Publice, respingându-se contestația față de acestea.

A fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a constatat dreptul contestatorului la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în discuție conform Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

A fost menținută sentința civilă cu privire la anularea în parte a dispoziției 468/2005 a primarului municipiului Ploiești și cu privire la respingerea capătului de cerere privind atribuirea prin schimb în proprietate a unei suprafețe de teren și construcții în aceeași suprafață în zona centrală a municipiului Ploiești și titluri de valoare nominală pentru construcții.

în motivarea acestei decizii, instanța a reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă. Potrivit art. 1 din H.G. 361/2005, această entitate nu are personalitate juridică și nu emite decizii în temeiul Legii 10/2001.

în egală măsură, față de dispozițiile Legii 247/2005, Titlul VII, care stabilesc sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură cu arătarea entității care emite titlurile de despăgubire, s-a constatat că, nici Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului român nu are calitate procesuală pasivă.

S-a mai reținut că după intervenția modificărilor prevăzute de Legea 247/2005, cuantumul despăgubirilor și procedura de acordare a acestora nu se realizează de instanțele judecătorești.

S-a mai constatat că modificările aduse Legii 10/2001 prin Legea 247/2005 nu mai abilitează obligarea primăriei la despăgubiri în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilului și deci sub acest aspect este nelegală dispoziția instanței.

în sfârșit s-a apreciat întemeiat în parte și apelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor numai cât privește măsura luată de către instanță de a stabili cuantumul despăgubirilor, apreciere dată în întregime în competența acestei comisii după modificarea în discuție.

S-a apreciat însă că are legitimare procesuală pasivă Comisia Centrală pentru că aceasta are competența de a emite decizii care pot fi atacate în contencios administrativ.

împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, contestatorii I.I.C. și I.V.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 36 pct. 3 Legea 10/2001, în vigoare la data introducerii contestației, a art. 11 alin. (5) și (6), art. 24 alin. (1) și (3b) din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005 și dispozițiile art. V alin. (1) din Titlul I, art. 16 alin. (1) și (2) și cap. V din Titlul VII al Legii 247/2005.

în fapt, s-a arătat că deși s-a admis apelul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și, ca urmare, s-a respins acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive, instanța în mod nelegal a admis motivul de apel ce a privit fondul cauzei, invocat de această parte care nu avea calitate procesuală. De altfel, nimeni în proces nu a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite.

S-au încălcat dispozițiile art. 36 alin. (3) ale Legii 10/2001, mai susțin recurenții, prin negarea dreptului instanțelor de a aprecia cu privire la cuantumul despăgubirilor, într-o cauză a cărei soluționare administrativă s-a epuizat înainte de apariția Legii 247/2005.

Recursul este întemeiat.

Reclamanții au formulat o notificare, înregistrată la nr. 53 din 21 mai 2001 către Primăria municipiului Ploiești cu o cerere de revendicare, în temeiul Legii 10/2001.

Notificarea a fost soluționată prin dispoziția 468 emisă de Primarul municipiului Ploiești la data de 17 ianuarie 2005.

Contestația formulată în temeiul art. 24 al Legii 10/2001 a investit instanța la 14 februarie 2005 cu cererea de a verifica legalitatea și temeinicia dispoziției din perspectiva motivelor invocate, în principal contestarea măsurii reparatorii și în subsidiar contestarea cuantumului stabilit pentru despăgubiri.

în exercitarea controlului judiciar, la care Legea 10/2001 abilitează instanța judecătorească, s-a admis în parte contestația și a fost stabilit un alt cuantum pentru măsurile reparatorii, menținându-se modalitatea aleasă prin dispoziția atacată pentru repararea prejudiciului creat foștilor proprietari, de măsura exproprierii.

împrejurarea că pe parcursul judecării procesului a intervenit modificarea Legii 10/2001 prin dispozițiile prevăzute cu privire la aceasta în Legea 247/2005, nu schimbă competența instanței de control judiciar asupra dispozițiilor emise în soluționarea notificărilor. De altfel, textul care prevede această procedură în cuprinsul Legii 10/2001 nu a fost modificat, el fiind prevăzut în noul text al legii la art. 26 alin. (3) (după renumerotarea articolelor).

Ca urmare, în mod legal și corect potrivit probelor administrate instanța a apreciat asupra stabilirii măsurilor reparatorii.

Sub acest aspect în mod nelegal instanța de apel a admis apelul pârâtei Primăria municipiului Ploiești considerând că instanța nu mai are acest drept de apreciere, făcând astfel o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente, art. 26 alin. (3) (vechiul art. 24) din Legea 10/2001.

în mod corect instanța de apel a constatat lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

Ca urmare orice altă discuție făcută de aceste părți cu privire la soluționarea fondului cauzei nu poate fi primită, discuții de această natură putând fi angajate numai de părțile care justifică calitate procesuală. Ca urmare, instanța a apreciat greșit că și al doilea motiv de apel al acestei părți este întemeiat, în realitate prin constatarea lipsei calității procesuale pasive a părții, s-a produs scoaterea acesteia din cauză astfel că pe această parte fondul nu o mai privește.

Ca urmare se va înlătura din motivarea instanței de apel paragraful referitor la temeinicia apelului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cât privește fondul contestației.

în apelul său Primăria municipiului Ploiești s-a referit la încălcarea de către instanță a Legii 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005 arătând că s-a instituit o autoritate prin Comisia Centrală care este abilitată să stabilească cuantumul final al despăgubirilor aceasta urmând să emită decizie referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire solicitându-se în final respingerea contestației ca inadmisibilă.

Instanța a apreciat în mod greșit că apelul acestei pârâte este întemeiat având în vedere că Legea 10/2001 în redactarea anterioară ca și în cea posterioară apariției Legii 247/2005 prevede competența instanțelor judecătorești în realizarea controlului judiciar asupra deciziilor/dispozițiilor emise de entitățile abilitate să rezolve notificările formulate în temeiul Legii 10/2001.

Instanța de fond învestită la 14 februarie 2005 cu contestația în discuție a fost legal învestită și și-a păstrat competența să soluționeze cererea și după apariția Legii 247/2005. De altfel, art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005 prevede clar că sunt supuse procedurii noi instituite de acest nou act normativ notificările care nu au fost soluționate până la data apariției legii.

în cauză este vorba de o notificare cu privire la care calea administrativă prevăzută de Legea 10/2001 se epuizase, petentul aflându-se în calea de atac legal exercitată.

Procedura instituită de Titlul VII al Legii 247/2005 are în vedere și această situație, de vreme ce se referă la decizii sau hotărâri ale instanței (care se pronunță, deci în exercitarea controlului jurisdicțional), și care se vor transmite la Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor pentru a se urma etapele prevăzute de actul normativ în discuție.

Ca urmare, se impunea ca instanța de apel să respingă apelul declarat de Primăria municipiului Ploiești ca nefondat.

Văzând că sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost admis recursul reclamanților, cu consecința modificării deciziei 81/2006 a Curții de apel Ploiești, în sensul respingerii apelului Primăriei municipiului Ploiești împotriva sentinței civile 59 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4594/2007. Civil