ICCJ. Decizia nr. 4783/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 2 decembrie 2005, W.W. și W.E. au solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Consiliul local al Municipiului Alba-Iulia, să dispună obligarea pârâtului de a-i retroceda imobilul-teren în suprafață de 170 mp, situat în Alba Iulia, județul Alba și retranscrierea terenului în C.F. 6274 Alba Iulia, pe numele reclamanților.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au achiziționat în anul 1961, o suprafață totală de 545 mp teren, pe care ulterior au edificat și o casă de locuit, imobilul fiindu-le expropriat în anul 1984, în vederea construirii unor blocuri de locuințe.
Mai arată reclamanții că din suprafața totală preluată urmare exproprierii, s-au folosit doar 375 mp, restul de 170 mp nefiind utilizați potrivit scopului declarat, rămânând în posesia lor, în tot acest interval, până la data introducerii acțiunii.
La 22 martie 2006, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, B.M., solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți, pe considerentul că terenul aparține domeniului public, fiind afectat aleilor de acces ale ansamblului de locuințe B-dul H.
Mai arată intervenienta că reclamanții, cu încălcarea legii, au construit pe terenul în litigiu diferite anexe gospodărești (coteț de porci, crescătorie de porumbei, bucătărie etc.) grevând astfel domeniul public.
Investită inițial cu soluționarea litigiului, Judecătoria Alba Iulia, prin sentința civilă nr .253 din 17 ianuarie 2006 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ.
Prin sentința nr. 680 din 14 iunie 2006, Tribunalul Alba-Iulia, secția civilă, a respins acțiunea, precum și cererea de intervenție în interes propriu, reținând în esență că terenul solicitat a fi restituit (care, potrivit expertizei măsoară 92 mp) are destinația de spațiu verde și alei aferente blocurilor, fiind necesar pentru buna funcționalitate a ansamblului de locuințe construite în zonă.
împrejurarea că, se mai arată în hotărârea primei instanțe, reclamanții au ocupat, ulterior exproprierii, abuziv, această porțiune de teren, deturnându-i destinația de spațiu verde și alei de acces, nu intră în sfera de aplicare a art. 35 din Legea nr. 33/1994, pentru a se putea dispune retrocedarea terenului în litigiu.
Apelul reclamanților, a fost admis de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 64/A din 7 februarie 2007, a schimbat în parte sentința și admițând acțiunea, a dispus dezmembrarea imobilului înscris în C.F. nr. 10104 Alba-Iulia, nr. top 2891/32/1, în două parcele (lotul nr. 1 - nr. top nou 2891/32/1 - în suprafață de 84 mp și lotul nr. 2 - nr. top nou 2891/32/1/2 - în suprafață de 461 mp) obligând-o pe pârâtă să retrocedeze reclamanților parcela nr. 1, în suprafață de 84 mp.
Totodată, a dispus reînscrierea acestei parcele, pe numele reclamanților iar a parcelei nr. 2, pe numele pârâtei.
A menținut în rest sentința atacată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că din totalul de 545 mp teren, doar 461 mp au fost afectați scopului pentru care s-a făcut exproprierea, restul de 84 mp aflându-se și în prezent în posesia reclamanților, care au edificat mai multe anexe gospodărești.
Ca atare, se mai arată, cum suprafața de 84 mp nu este afectată scopului pentru care s-a dispus exproprierea, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și ale art. 480 C. civ.
în cauză, a declarat recurs în termen legal Consiliul local al municipiului Alba-Iulia care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că imobilul a fost greșit restituit în natură, întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, care este afectat de servituți și amenajări de utilitate publică.
Tot astfel, se mai arată, prin includerea terenului în anexa nr. 2 la H.G. nr. 974/2002, s-a făcut practic o nouă declarație de utilitate publică, iar scopul exproprierii fiind atins nu se putea dispune retrocedarea imobilului.
Recursul se privește ca fondat.
Din actele cauzei rezultă că imobilul în litigiu, teren în suprafață de 545 mp, a fost expropriat în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 85 din 5 martie 1979, făcând parte din suprafața totală de 1.199,4 mp, situată în perimetrul construibil al municipiului Alba-Iulia, preluată în scopul construirii unui număr de 19 blocuri de locuințe și a lucrărilor tehnico-edilitare aferente ansamblului "Bulevardul H.".
Ca atare, în raport de data preluării, solicitările formulate de reclamanți la 2 decembrie 2005, nu pot fi circumscrise decât cadrului juridic stabilit prin dispozițiile art. 11 al Legii nr. 10/2001, text ce conține reguli speciale pentru restituirea (în natură sau echivalent) a imobilelor expropriate.
Sub aspectul domeniului de aplicare al acestui text, este unanim admis că art. 11 se aplică în toate cazurile de expropriere operate în perioada de referință a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989) indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.
Art. 11 este de asemenea aplicabil imobilelor preluate în forma exproprierii chiar dacă lucrarea pentru care s-a dispus această măsură nu a fost finalizată până la intrarea în vigoare a legii, consecința fiind desigur, în măsura în care este posibil, restituirea în natură.
în ce privește corelarea acestui act normativ cu alte legi speciale care au, de asemenea, în sfera lor de aplicare imobile expropriate [Legea nr. 33/1994,art. 35, Legea nr. 18/1991,art. 36 alin. (5)] din interpretarea dispozițiilor art.11 alin. (1)-(8) din lege, atât în varianta anterioară cât și în varianta ulterioară republicării, rezultă cu claritate că legiuitorul a vizat prin acest act normativ, inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea până la data intrării lui în vigoare.
Astfel, textul invocat reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii, în toate formele exproprierii (cu sau fără titlu, cu sau fără acordarea despăgubirilor) și pentru toate situațiile generate de această modalitate de preluare, construcții care nu au fost demolate sau au fost demolate total ori parțial, terenuri ocupate integral sau parțial de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea etc.
Ca atare, concluzia ce se impune este că, după apariția Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obținerea restituirii imobilelor preluate în perioada de referință a legii este cea prevăzută prin dispozițiile art. 21 și urm. din acest act normativ, rațiunea, ce se înscrie în logica evenimentelor istorice și reglementărilor de după decembrie 1989, fiind soluționarea cu sporită celeritate a cererilor vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparațiilor cuvenite.
într-o singură ipoteză se poate da curs cererilor de restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte acte normative, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 respectiv când acțiunea a fost introdusă înainte de apariția acestui act normativ, ori în cazul vizat prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, când preluarea a operat ulterior anului 1994.
Cât privește perioada de după 22 decembrie 1989, ce excede sferei de reglementare a Legii nr. 10/2001, și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 33/1994, s-a decis că instanțele judecătorești sunt competente să dispună retrocedarea imobilelor expropriate înainte de anul 1994, dacă nu a fost realizată, în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a acestei legi, lucrarea pentru care a fost adoptată măsura exproprierii (a se vedea în acest sens, decizia nr. VI a Curții Supreme de Justiție, dată în Secții Unite, la 27 septembrie 1999).
Nu în ultimul rând, în argumentarea celor mai sus expuse, reclamanții au avut la îndemână șapte ani (până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001) pentru a solicita restituirea proprietății lor expropriată în anul 1979, în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994 iar ulterior încă 12 luni, termenul prevăzut de noua lege, în care puteau demara procedura administrativă prealabilă, interesul lor pentru redobândirea terenului în litigiu, născându-se însă abia la 2 decembrie 2005, cu mult după expirarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Nici pe fondul cauzei, pretențiile formulate prin cererea introductivă nu apar ca fiind justificate, din probe rezultând că reclamanții, cu încălcarea dispozițiilor legii, au ocupat, ulterior exproprierii, o parte din terenul preluat, pentru care primiseră despăgubiri și au construit, fără autorizație, anexe gospodărești care îngreunează accesul la amenajările de utilitate publică existente în zonă.
Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința modificării deciziei atacate în sensul respingerii apelului și a menținerii (pentru considerentele mai sus arătate) soluției de respingere a acțiunii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4594/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4655/2007. Civil → |
|---|
