ICCJ. Decizia nr. 4749/2007. Civil
| Comentarii |
|
Adresându-se Tribunalului Iași, la 29 aprilie 2006, reclamanta C.(fostă V.)F.S. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 691 din 22 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iași, prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a imobilului (teren și clădire) situat în Iași. Notificarea a fost respinsă cu motivarea că a fost tardiv formulată.
în cuprinsul acțiunii s-a arătat că imobilul de la adresa menționată a fost proprietatea E.G.V. (mama reclamantei), de la care a fost preluat în mod abuziv, prin naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Reclamanta a solicitat, prin acțiune, anularea dispoziției administrative emise de primar și restituirea în natură a imobilului.
Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1947 din 6 septembrie 2006, a respins acțiunea (contestația) ca nefondată, cu motivarea că notificarea, prin care s-a cerut restituirea imobilului, a fost formulată după expirarea termenului stabilit prin Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 4 din 12 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința Tribunalului Iași și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. în considerentele deciziei, curtea de apel a motivat că notificarea nu a fost formulată tardiv, deoarece reclamanta a intrat în categoria persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 abia prin Legea nr. 247/2005.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs Primarul Municipiului Iași susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece reclamanta a cerut restituirea imobilului aflat în litigiu după expirarea termenului prevăzut în Legea nr. 10/2001.
Recursul declarat este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege, conform art. 2 alin. (1) pct. h, orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Această prevedere legală a fost menținută și după modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente.
Examinând dispoziția legală enunțată se constată că prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și cele preluate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, decret care, neîndoielnic, a fost emis și apoi aplicat fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la aceea dată. Așa fiind, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent aveau dreptul să ceară aplicarea Legii nr. 10/2001 de îndată după intrarea acesteia în vigoare.
împrejurarea că prin Legea nr. 247/2005 a fost modificat art. 2 pct. 1 lit. a) al Legii nr. 10/2001 în sensul că prin imobil preluat în mod abuziv se înțeleg și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 demonstrează doar voința legiuitorului ca prevederile legale să aibă o exprimare clară, ușor de înțeles de către orice persoană care solicită aplicarea unei legi. Prin această redactare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 nu a fost creată o nouă categorie a persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, cum a hotărât, fără temei legal, instanța de apel.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni, de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului; nerespectarea acestui termen pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Conținutul acestei prevederi legale a rămas același după adoptarea Legii nr. 247/2005 (art. 22 din Legea nr. 10/2001).
Nesocotind dispozițiile legale, reclamanta a trimis notificarea abia la data de 19 septembrie 2005, mult după termenul legal, care expirase la 14 februarie 2002.
întrucât reclamanta nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru trimiterea notificării, a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii, așa cum a hotărât corect, prima instanță. în consecință, instanța de apel, hotărând că reclamanta a respectat termenul legal pentru depunerea notificării, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea Legii nr. 10/2001.
Recursul declarat de pârâtă fiind întemeiat a fost admis și a fost casată hotărârea atacată. Rejudecând procesul, înalta Curte a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de prima instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4866/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4819/2007. Civil → |
|---|
