ICCJ. Decizia nr. 4694/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4694
Dosar nr. 14353/3/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 iunie 2005 reclamata C. a chemat în judecată pe pârâta S.R.T. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 2 985 686 932 lei reprezentând remuneraţia privind difuzarea pe posturile de televiziune a operelor autorilor reprezentaţi, conform play-list-urilor comunicate pe anul 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1272 din 8 noiembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute de acest act normativ personal sau prin organismele de gestiune colectivă.
Potrivit Legii nr. 8/1996 gestiunea colectivă este, aşadar, facultativă, iar reclamanta nu a făcut dovada unui mandat convenţional în condiţiile art. 129 alin. (4), art. 125 alin. (2) şi art. 129 alin. (1) din lege.
În ceea ce priveşte un eventual mandat legal, în absenţa unor dispoziţii imperative, prin care reclamanta să fie împuternicită de către artiştii interpreţi şi executanţi, titulari de drepturi conexe, ipoteza reprezentării legale este nedovedită.
Prin Decizia civilă nr. 145 din 29 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
În primul rând, legea aplicabilă este Legea nr. 8/1996 anterioară modificării, deoarece vizează plata remuneraţiei pe anul 2007.
Premisa de la care a pornit tribunalul în analiza excepţiei este greşită, câtă vreme a considerat că în speţă este vorba despre o gestiune colectivă facultativă, drept pentru care reclamanta era ţinută să facă dovada mandatului convenţional de reprezentare, conform art. 129 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.
Această premisă este greşită, deoarece nu a avut în vedere natura drepturilor de autor şi conexe gestionate, pe care reclamanta le-a menţionat în mod expres ca fiind cele prevăzute de art. 13 lit. g), h), j), k) şi 1) şi care corespund unui mod de exploatare a operelor care face imposibilă autorizarea individuală, fiind în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate colectiv.
Cum aceste categorii de drepturi nu pot fi gestionate în mod individual, teza necesităţii unor mandate individuale în baza cărora reclamanta ar fi putut promova acţiunea este greşită.
Cerinţele legate de existenţa unui repertoriu de opere aparţinând membrilor prin voinţa cărora s-a constituit organismul de gestiune colectivă C. au fost verificate cu ocazia emiterii deciziei O.R.D.A. nr. 8 din 1 iunie 1997, act administrativ necontestat, recunoscut inclusiv de către pârâtă, care a purtat negocieri cu reclamanta pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor reciproce şi pentru încheierea unui contract de autorizare privind utilizarea repertoriului gestionat de reclamantă.
Împrejurarea că s-a adoptat sau nu o hotărâre de guvern care să stabilească, în concret, dacă drepturile patrimoniale în discuţie sunt sau nu susceptibile de gestionare individuală depăşeşte cadrul judecăţii asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Aspectele legate de întinderea obligaţiilor de plată şi de natura răspunderii pârâtei ţin, de asemenea, de fondul cauzei.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., fără a dezvolta separat cele două motive.
Recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a ajuns greşit la concluzia că gestiunea operelor scrise este imposibil de realizat individual, câtă vreme legea nu prevedea nici în forma iniţială acest lucru, iar guvernul nu a emis o hotărâre prin care să stabilească aceasta, aşa cum a făcut-o în cazul operelor muzicale şi în cel al fonogramelor şi operelor audiovizuale.
În atare situaţie, gestiunea operelor scrise este evident una facultativă şi pentru a dovedi calitatea procesuală activă reclamanta era ţinută să facă dovada contractelor de mandat încheiate cu autorii operelor scrise pentru utilizarea cărora solicită plata remuneraţiei.
De asemenea, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 285/2004 de modificare şi completare a Legii nr.8/1996, care este aplicabilă litigiului cel puţin pentru perioada iulie-decembrie 2004.
Problema întinderii obligaţiei de plată, atât ca număr de membri, cât şi în ce priveşte operele scrise pe care fiecare autor a dorit să le înscrie în repertoriul C., nu este o chestiune care ţine de fondul cauzei, ci de însăşi natura gestiunii şi a îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 123 din lege.
Instanţa de apel confundă capacitatea procesuală a C. cu calitatea procesuală activă, atunci când se referă la modul cum se dovedeşte aceasta din urmă, prin referire la Decizia ORDA nr. 8/1997; această decizie nu valorează mandat de reprezentare a titularilor de drepturi, iar în lipsa de la dosar a acestor mandate individuale acţiunea trebuia respinsă.
Art. 43 alin. (2) din lege, la care face referire curtea de apel vizează exercitarea individuală a drepturilor de către titulari, prin contractele de cesiune, şi nu gestiunea colectivă.
Din punct de vedere istoric, Legea nr. 285/2004 a înlocuit obligaţia din varianta iniţială a Legii nr. 8/1996, aceea ca guvernul să stabilească prin hotărâre care sunt operele imposibil de gestionat în mod individual, cu precizarea expresă din art. 1231 si art. 1232 a cazurilor de gestiune colectivă obligatorie şi, respectiv, facultativă, păstrând gestiunea operelor scrise ca fiind facultativă.
În ce priveşte plata făcută de pârâtă reclamantei, aceasta nu a avut ca temei HG nr. 769/1999, aplicabilă operelor muzicale, ceea ce face ca motivarea să fie străină de natura pricinii, ci dreptul de opţiune al titularilor de opere scrise, exprimate prin contracte de cesiune încheiate cu aceştia, prin care au optat a fi plătiţi fie direct, fie prin intermediul organismului de gestiune colectivă, dacă a fost mandatat în acest sens.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi respingerea apelului.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a completat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ. şi a mai invocat, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., un motiv de recurs de ordine publică, referitor la alcătuirea nelegală a completului de judecată, susţinând că apelul a fost judecat în complet de trei judecători, în loc de doi, cu încălcarea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1.Motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este nefondat.
Chiar dacă în preambulul deciziei atacate sunt menţionate numele a trei judecători, cei care semnează Decizia sunt doar primii doi şi anume aceiaşi care figurează şi în încheierea de dezbateri din data de 23 iunie 2006.
De asemenea, minuta întocmită imediat după deliberare poartă doar două semnături, ceea ce denotă că, atât în data de 23 iunie 2006 când au avut loc dezbaterile pe fond, cât şi cu ocazia deliberării, în vederea căreia s-a amânat pronunţarea, completul instanţei de apel a fost alcătuit din doi judecători, cu respectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, menţionarea în practicaua deciziei a unui al treilea judecător fiind în mod evident o eroare de tehnoredactare.
2. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost corect soluţionată de către curtea de apel.
Astfel, este necontestat că reclamanta C. este organismul de gestiune colectivă care a fost abilitat în temeiul Legii nr. 8/1996 să gestioneze drepturile de autor în domeniul operelor scrise, aşa cum s-a reţinut pe baza deciziei nr. 8/1997 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor - ORDA:
În această calitate, reclamanta are dreptul de a se adresa instanţei pentru a solicita obligarea pârâtei, despre care susţine că a utilizat în anul 2004 opere aflate în repertoriul gestionat de ea, pentru plata drepturilor băneşti cuvenite autorilor respectivelor opere.
Din această perspectivă nu are relevanţă dacă gestiunea pe care o exercită reclamanta a avut în anul 2004 un caracter obligatoriu sau facultativ.
Este întemeiată critica potrivit căreia, pentru perioada din anul 2004 ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 285/2004 de modificare a Legii nr. 8/1996, dispoziţiile legii noi sunt aplicabile.
De asemenea, este real că legea astfel cum a fost modificată nu prevede printre drepturile a căror gestiune colectivă este obligatorie menţionate în art. 1231 şi dreptul de comunicare publică a operelor scrise.
Cu toate acestea, indiferent că acţionează în virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative, reclamanta are dreptul să solicite plata drepturilor cuvenite acelor autori care au consimţit la includerea operelor lor în repertoriul gestionat de C.
Care sunt aceşti autori, care sunt aceste opere, care din ele au fost utilizate de către pârâtă în anul 2004 şi care a fost întinderea utilizării sunt chestiuni care ţin de temeinicia pretenţiilor reclamantei şi nu de legitimarea sa procesuală activă.
Astfel, în măsura în care acestea aspecte vor fi contestate, se vor administra probe pentru lămurirea lor.
Cum hotărârea atacată este legală, iar considerentele acesteia au legătură cu natura cauzei, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.
În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.R.T. împotriva deciziei nr. 145 A din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 477/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 469/2007. Civil → |
|---|
