ICCJ. Decizia nr. 473/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 473.
Dosar nr. 2445/90/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea la data de 20 mai 2005, reclamanţii M.P.B.S. şi M.P.E. au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 2259 din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea privind oferta de acordare a măsurilor reparatorii şi a solicitat anularea ei, restituirea în natură a suprafeţei de 1000 mp teren rămasă liberă, iar pentru diferenţa până la 2900 mp solicitată iniţial să i se acorde despăgubiri în echivalent, conform prevederilor Legii nr. 10/2001.
În cuprinsul acţiunii reclamanţii au arătat că prin notificările nr. 365 şi nr. 366/2001, M.P.B.S., în calitate de moştenitoare a autorului M.P.M. şi M.P.E., în calitate de fost proprietar au solicitat restituirea în natură a terenului liber şi despăgubiri băneşti (pentru diferenţa de teren până la 2900 mp pe care l-a deţinut înainte de expropriere), iar prin dispoziţia contestată s-a respins cererea, cu motivarea că terenul nu este liber şi se propune acordarea de despăgubiri în echivalent.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 902 din 31 octombrie 2006 a respins contestaţia, cu motivarea că terenul în litigiu nu este liber, fiind afectat de construirea de blocuri, spaţii verzi, parc de joacă pentru copii, astfel că în prezent imobilul apare cu o configuraţie diferită de cea iniţială. Această situaţie de fapt, ca şi apartenenţa la domeniul public exclud restituirea în natură, fiind posibilă numai despăgubirea prin echivalent.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 27 A din 26 ianuarie 2007 a respins apelul declarat de reclamanţii M.P.B.S. şi M.P.E. împotriva sentinţei civile nr. 902 din 31 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că instanţa de fond nu a fost lipsită de rol activ, expertiza contestată de apelantă fiind efectuată în baza actelor depuse de părţi şi a precizărilor acestora cu ocazia deplasării în teren a expertului pentru identificarea terenului.
Nu a fost posibilă o completare a expertizei, deoarece părţile în mod expres au precizat că nu înţeleg să propună alte probe şi că actele existente la dosar sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte situaţia terenului s-a reţinut că nu este liber şi nu poate fi restituit în natură, fiind afectat „Scuarului Episcopiei", prevăzut în inventarul bunurilor din domeniul public, ocupat cu alei betonate sau asfaltate, spaţii verzi, trotuare, alei de acces şi teren de joacă pentru copii.
S-a mai reţinut că în mod corect s-au aplicat dispoziţiile art. 10 pct. 2 şi art. 11 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, deoarece ambele texte privind restituirea în natură numai a terenurilor libere, în speţă fiind dovedit pe deplin existenţa unor amenajări de utilitate publică, terenul nefiind liber şi fiind necesar bunei certificări a ansamblului de locuinţe şi a amenajărilor urbanistice din zonă, împrejurare în care nu putea constitui obiectul restituirii în natură.
Instanţa de apel a avut în vedere că hotărâre apelată cuprinde motivele pe care se sprijină conform considerentelor sale, iar reclamanţii au beneficiat de dreptul la un proces echitabil prin administrarea tuturor probelor solicitate, probe analizate în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 şi care au demonstrat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat.
Împotriva deciziei nr. 27 A din 26 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti au declarat recurs reclamanţii M.P.B.S. şi M.P.E., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. au susţinut în esenţă că s-au aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (1), art. 11 şi art. 16 modificat din Legea nr. 10/2001, pentru că prin expertiză s-a stabilit că terenul de 968,75 mp este liber, deci nu s-au construit blocuri conform exproprierii, fiind alei şi spaţii verzi.
Mai arată că, nu s-a urmărit cerinţa legii privind executarea lucrurilor pentru care s-a dispus exproprierea, astfel că neexistând acest impediment, terenul trebuia restituit.
Instanţa a făcut şi o interpretare eronată a art. 16 alin. (1), reţinând că terenul deşi este liber, nu poate fi restituit în natură, fiind trecut în domeniul public, în condiţiile în care după apariţia Legii nr. 247/2005 art. 16 alin. (1) s-a modificat, făcând posibilă restituirea în natură.
Se mai învederează că s-au încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru că nu s-au arătat motivele de fapt şi de drept care să poată califica împrejurarea că terenul în discuţie este ocupat.
În acelaşi sens se menţionează că, instanţa a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, fără să mai precizeze temeiul juridic ce o împiedicată, deşi expertul a statuat că terenul de 968,75 mp este ocupat cu spaţii verzi, ceea ce denotă că nu s-a realizat scopul exproprierii.
În fine, recurenţii mai susţin că li s-au adus vătămări prin îngrădirea dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, că instanţa nu a dat eficienţă rolului activ prevăzut de art. 84 şi art. 129 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanţi este fondat în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Aceste imobile preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, legea reglementând acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru acele imobile a căror restituire în natură nu este posibilă.
Imobilul revendicat de recurenţi a fost preluat de stat prin expropriere, respectiv, în baza Decretului nr. 317/1967. Parte din acesta a fost afectat pentru construirea de locuinţe în zonă (blocul 3 şi amenajările aferente), iar o parte de aproximativ 1000 mp se susţine că este liberă, în condiţiile în care intimatul învederează că a fost afectată de „Scuarul Episcopiei", amenajare urbanistică de tip parc, prevăzută cu alei asfaltate, spaţii verzi, material dendrologic ornamental, loc de agrement şi de joacă pentru copii, ceea ce face imposibilă restituirea acestei părţi în natură.
Temeiul de drept avut în vedere în cauză este cel prevăzut de art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond a reţinut că terenul litigios are o altă utilitate publică, iar prin lucrările de adaptare funcţională, de extindere şi construcţii noi (reamenajare şi modernizare), în prezent imobilul expropriat apare cu o configuraţie diferită de cea iniţială.
În această situaţie trebuia clarificată situaţie imobilului pentru a se putea aprecia dacă sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 republicată, care prevăd că:
„În cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţiilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
Nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu au administrat toate probele necesare stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt.
În scopul aplicării corecte a dispoziţiilor legale referitoare la măsurile reparatorii, instanţa era datoare, în exercitarea rolului activ, să pună la dispoziţia părţilor necesitatea efectuării unui supliment de expertiză. Pe baza actelor din dosar, a celor prezentate de părţi şi faţă de concluziile expertizei extrajudiciare avută în vedere (filele 38 şi următoarele dosar apel), expertiza trebuia să identifice întregul imobil aflat în litigiu, să întocmească schiţa acestuia, să arate vecinătăţile şi să precizeze cine este în prezent deţinătorul bunului.
Identificarea era necesară în condiţiile în care prin raportul de expertiză avut în vedere la soluţionarea cauzei expertul a concluzionat că nu poate răspunde tuturor obiectivelor, deoarece Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nu a depus planurile de expropriere menţionate în decretul de expropriere din 6 aprilie 1967, planul anexă la HG nr. 1362/2001, cu inventarul domeniului public în care este inclus şi Scuarul Episcopiei în suprafaţă de 800 mp şi Decretul nr. 317/1967.
Expertiza a reprezentat în planul anexă nr.1 prin punctele A, B, C, D terenul conform precizărilor şi indicaţiilor reclamanţilor, ce nu concordă cu situaţia reală.
Abia după administrarea tuturor probelor, instanţa era în măsură să hotărască în legătură cu incidenţa dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Împrejurările de fapt ale pricinii nefiind pe deplin stabilite, urmează să fie admis recursul declarat în cauză şi să fie trimis dosarul spre rejudecare în vederea completării probelor, aşa cum s-a menţionat mai sus.
Cu prilejul rejudecării, conform art. 315 C. proc. civ., instanţa va dispune efectuarea unui supliment de expertiză care să aibă în vedere toate actele nou depuse de părţi, cât şi planurile de expropriere menţionate în Decretul nr. 317 din 6 aprilie 1967, plus planul anexă la HG 1362/2001 cu inventarul domeniului public în care este inclus „Scuarul Episcopiei", invocate de expert în lucrarea anexată la dosar apel, fila 39 şi va administra orice altă probă necesară clarificării situaţiei actuale a terenului, pentru a nu fi încălcat principiul restituirii în natură, dar nici ca acesta să fie aplicat abuziv şi să fie puse în pericol situaţii de drept şi de fapt statornicite, echilibrul şi stabilitatea raporturilor juridice existente.
De asemenea, instanţa va examina şi toate celelalte critici formulate de reclamanţi, operaţiune ce este de prisos a se efectua în această fază procesuală, în raport de cele arătate mai sus.
Numai după completarea probelor şi apoi după reexaminarea în ansamblu a lor, instanţa va fi în măsură să decidă, în deplină cunoştinţă de cauză asupra cererii reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.P.B.S. şi M.P.E. împotriva deciziei nr. 27 A din 26 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4741/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4392/2007. Civil → |
|---|
