ICCJ. Decizia nr. 4745/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4745
Dosar nr. 3147/1/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 februarie 2003, la Tribunalul Vrancea, reclamantele L.O. şi B.L.C. au chemat în judecată Primăria comunei Cârligele, judeţul Vrancea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi A.P.A.P.S. solicitând ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâtele să fie obligate să despăgubească reclamantele cu o sumă corespunzătoare contravalorii unui imobil situat în comuna Cârligele, compus dintr-un teren de 8 ari şi o moară ţărănească.
În cuprinsul acţiunii s-a arătat că imobilul a fost proprietatea autorului reclamantelor, de la care a fost preluat în mod abuziv în anul 1968. Reclamantele au mai arătat în acţiune că Primăria comunei Cârligele şi A.P.A.P.S. nu au răspuns notificărilor ce le-au fost comunicate, conform Legii nr. 10/2001.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 256 din 13 iunie 2005 a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat că reclamantele, în calitate de moştenitoare ale lui L.G., au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital în valoare totală de 525.105.000 lei (413.505.000 lei pentru construcţia moară şi 111.600.000.lei pentru 800 mp teren aferent). Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins ca neîntemeiată acţiunea împotriva pârâtelor Primăria comunei Cârligele şi A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.), precum şi împotriva Prefecturii judeţului Vrancea.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 801/A din 19 octombrie 2005, a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Vrancea şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 256/2005 a Tribunalului Vrancea în sensul că a respins acţiunea împotriva Statului Român pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi decizie, curtea de apel a constatat că reclamantele urmează să primească măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul în cauză de la A.V.A.S. şi a menţinut dispoziţiile sentinţei în ceea ce priveşte pe pârâtele Prefectura Vrancea şi Primăria Cârligele.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a motivat, în esenţă, că, nefiind posibilă restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv de la autorii reclamantelor, măsurile reparatorii prin echivalent vor fi acordate potrivit procedurii reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi unele măsuri adiacente.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs A.V.A.S. susţinând că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece, pe de o parte, nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă reglementată prin Legea nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, competenţa soluţionării cererii reclamantelor revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Prin Legea nr.10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Considerându-se îndreptăţite la măsuri reparatorii, în înţelesul Legii nr. 10/2001, reclamantele au notificat Primăria comunei Cârligele şi A.P.A.P.S. la 3 octombrie 2001 şi la 7 februarie 2002. Unităţile notificate nu au răspuns notificărilor aşa încât la data de 20 februarie 2003 reclamantele s-au adresat instanţei de judecată.
Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aşa cum era în vigoare la data sesizării instanţei, notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricărei autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut pentru înregistrarea notificării, chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Ţinând seamă de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi acceptată susţinerea recurentei că reclamantele nu ar fi parcurs procedura administrativă prealabilă şi nici că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti trecând la soluţionarea pricinii.
Prin recurs s-a mai susţinut că, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, A.V.A.S. nu mai are competenţă decât să propună Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acordarea cuvenitelor despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Nici această susţinere nu poate conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate deoarece instanţa de apel a hotărât că reclamantele sunt îndreptăţite să primească măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit procedurii reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi că propunerea urmează să fie înaintată, împreună cu întreaga documentaţie, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Aşadar, instanţa de apel a procedat aşa cum s-a susţinut prin recursul declarat.
Nefiind, întemeiat, recursul declarat urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 801/A din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4784/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4748/2007. Civil → |
|---|
