ICCJ. Decizia nr. 4868/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, contestatoarea B.N.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.C.F. C.F.R. SA anularea deciziei nr. 1/8457 din 22 noiembrie 2004 emisă de intimată, obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 540 mp situat în București aflat în posesia sa.
în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că este unica moștenitoare a părinților săi C.N. și C.A., proprietarii imobilului indicat, preluat abuziv în baza Decretului nr. 111/1951. Mai susține că odată cu notificarea a depus toate actele care atestă calitatea sa de moștenitor, dreptul de proprietate asupra terenului și acte care justifică încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
Prin sentința civilă nr. 1284 din 11 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis contestația formulată de contestatoare și s-a anulat decizia nr. 1/8457/2004 emisă de intimată. De asemeni, a fost obligată intimata să restituie contestatoarei în natură terenul în suprafață de 411,49 mp situat în sector 1, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert P.P.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin actele depuse, contestatoarea a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, fiind unica moștenitoare a autorilor săi care au fost proprietarii imobilului indicat, dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6723 din 13 martie 1942 de Secția notariat a Tribunalului Ilfov. S-a mai reținut că în baza cărții de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 pronunțată de Judecătoria Populară a VIII-a București, în temeiul Decretului nr. 111/1951 terenul a fost predat Sfatului Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu Dej, în prezent acesta având o suprafață de 411,49 mp și aflându-se în folosința intimatei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata care a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a considerat ca act de preluare abuzivă cartea de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 întrucât contestatoarea nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în conformitate cu pct. 22.1 lit. c) și d) din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte că instanța de fond nu a ținut seama că pe latura de N-E a terenului ce face obiectul notificării, între punctele 24-50, clădirea parter a C.F.R. SA intră în terenul solicitat cu 0,95 mp pe o lățime de 6,10 m și în consecință parcela în suprafață de 5,795 mp și suprafața de teren ocupată de construcții nu pot fi restituite în natură.
în această fază procesuală s-a dispus și s-a efectuat o expertiză topografică având ca obiect identificarea diferitelor construcții pe terenul în litigiu, împrejurarea dacă aceste construcții sunt ușor demontabile și identificarea terenului liber ce poate fi restituit.
Prin decizia civilă nr. 87/A din 13 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că imobilul în cauză a fost preluat fără titlu valabil de către stat întrucât Decretul nr. 111/1951 care a reglementat, în principal, situația bunurilor supuse confiscării, confiscate fără moștenitor sau fără stăpân, este un act normativ apreciat ca neconstituțional în raport cu Constituția din anul 1948 care, în art. 8, garanta proprietatea particulară și, pe cale de consecință, hotărârile pronunțate în temeiul său nu pot constitui un titlu valabil pentru ca statul să fi dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil.
Referitor la situația construcțiilor, instanța de apel a reținut că majoritatea acestora sunt ușor demontabile, iar două construcții ce nu au fost considerate ușor demontabile sunt inadecvate utilizării și în fapt sunt dezafectate, astfel că în cauză nu se regăsește vreunul din cazurile de restituire în natură prevăzut de art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Intimata C.N.C.F. C.F.R. SA a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susțin, în esență, următoarele critici:
- imobilul teren în suprafața de 411,49 mp nu a fost preluat abuziv de către C.N.C.F. C.F.R. SA de la ascendenții intimatei-reclamante ci a intrat în proprietatea societății prin Decizia Consiliului Popular a Municipiului București nr. 579/1972 și că nu se poate considera că terenul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 111/1951 și nu se putea cunoaște modalitatea de preluare de către stat având în vedere că reclamanții și-a manifestat dreptul de proprietate și după anul 1951 și în consecință nu se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a)-i) din Legea nr. 10/2001.
- față de situația construcțiilor aflate pe terenul în litigiu instanța de apel nu a luat în considerare obiectiunile formulate la raportul de expertiză și nu s-a pronunțat asupra lor.
Recurenta apreciază că terenul în cauză este ocupat de construcții care, în mare parte, nu sunt provizorii, nu sunt demontabile sau ușor demontabile, astfel că nu este posibilă restituirea în natură a acestuia.
Intimata contestatoare a depus la dosar întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care contestă motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia.
Recursul este nefondat.
împrejurarea susținută de recurentă cum că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv de către aceasta de la ascendenți intimatei reclamante este irelevantă, în cauză interesând modalitatea de preluare a bunului de către stat, recurenta având doar calitatea de unitate deținătoare a bunului în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Contrar susținerilor recurentei, bunul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin cartea de judecată civilă nr. 51 din 15 ianuarie 1952 pronunțată de Judecătoria Populară a VIII-a București, ca bun fără stăpân, reținându-se că "proprietarii nu și-au manifestat dreptul de proprietate din anul 1948-1950 când au achitat ultimul impozit, iar domiciliile acestor proprietari sunt necunoscute".
Din probe administrate în cauză a reieșit că sus-menționatele constatări nu corespund adevărului, făcându-se dovada achitării taxelor și impozitelor aferente și ulterior, pentru anii 1952-1959, cât și împrejurarea că în anul 1955 autorii reclamantei au încheiat un contract de închiriere a bunului respectiv.
Această stare de fapt este recunoscută chiar de recurentă, care însă dă o altă interpretare.
Cazului în speță îi sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, atât în varianta primară cât și în cele ulterioare, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 prevăzându-se că prin imobilele preluate în mod abuziv se înțeleg imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Instanța de apel s-a preocupat de lămurirea situației construcțiilor aflate pe terenul în cauză, în acest sens efectuându-se o nouă expertiză topografică.
în raport de concluziile raportului de expertiză, instanța a apreciat în mod corect că în cauză devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora "se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat... construcțiile ușoare sau demontabile", iar în materia Legii nr. 10/2001 este prioritar principiului restituirii în natură.
Pe de altă parte, este de menționat că dezvoltarea acestui motiv de recurs de către recurentă vizează mai mult temeinicia și nu legalitatea deciziei recurate.
Față de considerentele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., făcând și aplicația dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată și reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 828/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4866/2007. Civil → |
|---|
