ICCJ. Decizia nr. 4940/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2005, reclamanții I.E., P.A.E., P.D.N. și L.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Ploiești, primarul municipiului Ploiești, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea dispoziției nr. 3547 din 4 mai 2005 emisă de pârâtul primarul municipiului Ploiești și, în principal atribuirea unui lot de teren intravilan și a unor construcții (apartament) pentru imobilul preluat abuziv de stat, iar în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
în motivarea cererii, reclamanții au susținut că imobilul situat în Ploiești, proprietatea autorilor lor P.D. și R., compus din teren în suprafață de 610 mp și construcții în suprafață de 233,27 mp, a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în scopul realizării parcului "Mihai Viteazul" obiectiv îndeplinit.
Deși au solicitat restituirea în natură a bunului, prin dispoziție atacată le-a fost respinsă această cerere cu motivarea că terenul solicitat este afectat de utilitate publică, stabilindu-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în modalitatea titlurilor de valoarea nominală folosite în procesul de privatizare.
Măsurile dispuse prin dispoziția atacată sunt neelgale, fiind date cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 498/2003 întrucât în vederea realizării unei reale reparații, legiuitorul a stipulat că în varianta imposibilității restituirii în natură, legea consacră acordarea măsurii reparatorii în echivalent a compensării cu un bun echivalent, prioritară celei a despăgubirii dispusă prin actul contestat.
Au solicitat admiterea cererii, anularea actului atacat și obligarea entității învestite la restituirea bunului în echivalent fizic, prin atribuirea unui lot de teren intravilan și construcții, pentru imobilul preluat abuziv de stat.
Prin sentința nr. 342 din 7 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova a fost admisă în parte cererea și anulată în parte dispoziția nr. 3547 din 4 mai 2005 emisă de pârâta Primăria municipiului Ploiești numai în ceea ce privește valoarea echivalentă pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
S-a constatat dreptul reclamanților de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil, urmând a fi emisă o dispoziție în acest sens de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prima instanță a reținut, în esență că nu poate fi primită cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent solicitate, întrucât Legea nr. 10/2001 prevede alte modalități pentru despăgubirea foștilor proprietari, modalități în care nu se încadrează și cererea introductivă.
Față de ultimele modificări legislative în materie, s-a apreciat ca necorespunzătoare valoarea despăgubirii stabilite prin dispoziție, motiv pentru care actul atacat a fost anulat sub acest aspect, cuantumul final al despăgubirilor urmând a fi stabilit printr-o decizie în acest sens de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apelul declarat de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 359 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, instanță care, de asemenea a reținut că legea specială de reparație nu prevede posibilitatea acordării de suprafețe de teren echivalente ca valoare și întindere cu cele avute până la data exproprierii și nici posibilitatea repartizării unui apartament din fondul de locuințe sociale al primăriei.
împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, critici ce au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Au susținut că între dispozitivul și considerentele hotărârii există o vădită contradicție, întrucât, deși prin hotărâre se dispune în sensul anulării în parte a dispoziției atacate, în fapt li s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor solicitate potrivit valorii stabilite prin lucrările de specialitate dispuse în cauză, cerere care, potrivit considerentelor, rezultă că ar fi fost admisă.
Hotărârea este nelegală și pentru că s-a întemeiat pe o dispoziție legală inaplicabile cauzei, respectiv art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în speță, fiind incidente prevederile art. 11 alin. (8) din lege, potrivit cărora, în situația dată, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea notificării, dispoziție legală nesocotită de cele două instanțe.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil", iar potrivit art. 11 alin. (2) din lege "în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate total sau parțial,... pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Dispoziția legală enunțată nu poate fi însă aplicată singular, în afara contextului legal ce o reglementează ci, potrivit regulii interpretării sistemice sau sistematice în ansamblul textului art. 11 și al legii în întregul său, în acord cu spiritul și finalitatea actului de reparații.
Or, astfel cum temeinic au susținut reclamanții în recurs, potrivit art.11 alin.8 din lege "în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent cu entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Asemeni dispoziției de principiu cuprinsă în textul art. 1 alin. (3) din lege care reglementează categoriile de măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de legea de reparație și textul legal enunțat stabilește caracterul prioritar, prevalent al modalității de reparații constând în compensare, în raport de cea a despăgubirilor, interpretare, constant susținută de reclamanți și solicitată a fi aplicată și în prezenta cauză.
Reținând că pretenția reclamanților excede cadrului legislativ reglementat de Legea nr. 10/2001, instanțele nu s-au pronunțat asupra cererii acestora, cerere legală față de prevederile legale sus citate, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis, hotărârile casate și pricina trimisă spre rejudecare primei instanțe care va proceda la verificarea situației de fapt prin administrarea probelor necesare justei soluționări a cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4963/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6111/2007. Civil → |
|---|
