ICCJ. Decizia nr. 5015/2007. Civil
Comentarii |
|
Tribunalul Teleorman prin sentința civilă nr. 1227 din 16 octombrie 2006 a respins ca nefondată plângerea înregistrată de petenta M.M. pe rolul Tribunalului la 3 august 2005 împotriva dispoziției nr. 1329 din 7 iulie 2005 a Primăriei municipiului Alexandria.
în motivarea acestei soluții instanța a reținut că prin dispoziția 1329 din 7 iulie 2005 s-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului teren și construcție situat în Alexandria este de 142.254.960 lei. în această limită s-au propus despăgubiri către petentă sub formă de titluri de valoare, sumă ce se adaugă la suma de 13.868 lei încasată de tatăl petentei la 14 decembrie 1978 drept despăgubire pentru imobilul expropriat.
Petenta a contestat valoarea, pe care a considerat-o sub limita valorică a bunului revendicat.
Instanța a constatat că Legea nr. 10/2001, în urma modificărilor aduse de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 obligă pe primar să trimită dosarul Comisiei speciale.
Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 16 A din 22 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a constatat că în mod corect Tribunalul a respins plângerea în raport de noile dispoziții ale procedurii de stabilire și acordare de despăgubiri urmând a se trimite toate dosarele, Comisiei special înființată potrivit Legii nr. 247/2005.
împotriva acestei dispoziții reclamanta a formulat în termen legal recurs invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în fapt a considerat nelegală respingerea apelului câtă vreme a contestat valoarea acordată drept despăgubire, pe care a considerat-o sub valoarea reală a imobilului revendicat.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Potrivit exigențelor acestui text recurentul trebuie să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic, simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru admiterea recursului.
în cauză recurenta nu a făcut precizările necesare în susținerea acestui motiv de recurs.
Nici al doilea motiv de recurs pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Nu s-a indicat ce dispoziție legală a fost încălcată, sau a fost greșit aplicată de instanță.
Recurenta a fost de acord că noile prevederi introduse de Legea nr. 247/2005 impun o procedură specială de stabilire și acordare a despăgubirilor dar și-a exprimat temerea că în lipsa unei contestări a sumei acordate și cu care nu este de acord să nu se interpreteze tăcerea sa ca o achiesare.
Osebit de faptul că nu s-a putut desprinde vre-o critică în aplicarea de către instanță a dispozițiilor legale incidente, temerea invocată de recurentă nu poate fi reținută ca motiv de casare și este dealtfel și nejustificată în raport de dispozițiile art. 19 și art. 20 din Titlul VII introdus prin Legea nr. 247/2005 care deschide părților nemulțumite de hotărârea Comisiei calea specială a unei plângeri la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel.
Constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 pentru casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins ca nefondat recursul.
← ICCJ. Decizia nr. 4917/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5022/2007. Civil → |
---|