ICCJ. Decizia nr. 5146/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5146

Dosar nr. 5639/3/2007

Şedinţa publică din 23 septembrie 2008

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 16 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii F.G. şi I.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general au contestat dispoziţia nr. 7199 din 18 decembrie 2006 prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 223,50 mp, situat în Bucureşti, transmisă pârâtului cu notificarea din 24 septembrie 2001.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantele şi-au precizat acţiunea prin cererea de la fila 140 dosar fond şi au solicitat şi obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie prin care să le restituie în natură suprafaţa de 203,24 mp (lângă blocul P 41) şi să le stabilească despăgubiri în echivalent de 15.687,20 Euro pentru diferenţa de teren de 19,93 mp care nu se poate restitui în natură.

Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 718 din 14 mai 2007 a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 7199/2006 şi a obligat pârâtul să restituie în natură reclamantelor teren în suprafaţă de 203,45 mp individualizată în schiţa anexă nr. 4 la raportul de expertiză C.G. şi să propună, pentru diferenţa de teren de 20,45 mp, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.

În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut că terenul revendicat a fost expropriat prin Decretul nr. 437/1979 în scopul realizării unui ansamblu de locuinţe şi că din totalul de 223,90 mp, o suprafaţă de 203,45 mp este utilizată drept spaţiu verde, fără a fi afectată de elemente de sistematizare sau conducte de apă sau canalizare.

S-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, terenul revendicat putând fi restituit în natură, iar pentru diferenţa de 20,45 mp reclamantelor cuvenindu-li-se despăgubiri în condiţiile legii speciale.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs ambele părţi.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 759 A din 28 noiembrie 2007 a admis apelul reclamantelor şi a schimbat în parte sentinţa de fond, în sensul că a obligat pârâtul la 700 lei cheltuieli de judecată către reclamante.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor şi a fost respins ca nefondat apelul pârâtului Municipiul Bucureşti.

A fost obligat apelantul-pârât la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamantele-apelante.

În motivarea deciziei instanţa de apel a constatat întemeiat singurul motiv de apel formulat de reclamante în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor solicitate de reclamante, plata onorariului de expertiză, solicitare formulată de avocatul reclamantelor prin note scrise, depuse cu ocazia judecării fondului.

S-a constatat nefondat apelul pârâtului ce a vizat greşita anulare a dispoziţiei de respingere a notificării.

Critica, în sensul că terenul revendicat ar fi afectat de elemente de sistematizare (trotuarul de protecţie al blocului P 41, spaţiu verde şi alee pietonală), a fost combătută de expertiza efectuată în cauză; expertul a constatat că suprafaţa liberă din terenul revendicat este de 203,45 mp iar la această expertiză pârâtul nu a formulat obiecţiuni.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria municipiului Bucureşti prin primar.

În motivarea recursului s-a arătat că potrivit notei de reconstituire şi referatului Comisiei interne, terenul revendicat situat în Bucureşti, este afectat de elemente de sistematizare, respectiv trotuarul de protecţie, spaţiu verde şi alei de circulaţie în jurul blocului P 41, ceea ce face imposibil de restituit în natură terenul chiar şi parţial.

S-a mai arătat că în mod nefondat a fost obligat pârâtul la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel faţă de împrejurarea că nu s-au administrat, probe şi nici nu s-au făcut apărări în raport de motivul de apel invocat de reclamante, rezumat exclusiv la cheltuielile de judecată.

În drept recursul a fost fundamentat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate în raport de probele dosarului se constată întemeiate criticile astfel că recursul a fi admis pentru considerentele ce urmează.

Prin dispoziţia nr. 7199 din 18 decembrie 2006 Primăria municipiului Bucureşti în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi cu Legea nr. 10/2001 a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în str. V. nr. 77 şi ca urmare, a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 223,90 mp.

În dispoziţia Primăriei s-a motivat imposibilitatea de restituire în natură pe împrejurarea că terenul este afectat de elemente de sistematizare (trotuar protecţie bloc, spaţiu verde, alee pietonală).

Contestaţia formulată de reclamante a vizat împrejurarea că în mod greşit s-a respins restituirea în natură a terenului, acestea achiesând ulterior asupra unei suprafeţe de 200,52 mp (precizată ulterior la 203,45 mp), pentru a se păstra o distanţă faţă de blocul P 41 lângă care se află terenul, suprafaţă care se poate restitui în natură.

Terenul de 220 mp fără construcţii, situat în sector 6 a fost expropriat din proprietatea M.I. şi trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 437 din 3 noiembrie 1973 conform poziţiei 162 din anexa la acest document.

Potrivit Decretului nr. 437/1978 au fost trecute în proprietatea statului terenuri în suprafaţă de 87.013 mp şi construcţia aferentă în suprafaţă de 17.235,93 mp, identificată conform anexelor 1 şi 2 la expertiză, terenuri expropriate în scopul construirii a 24 blocuri de locuinţe cu 2757 apartamente în ansamblul „Armata Poporului – Roşia Montană".

În cauză a fost făcută o experienţă de către ing. G.C. desemnat de instanţa de fond.

Expertul a identificat terenul, în suprafaţă de 203,45 mp situat între blocul P 41, un teren de joacă amenajat, o alee de acces între blocuri şi un teren liber, teren neafectat de elemente de sistematizare, fără să se observe nici conducte de canalizare sau apă. Diferenţa de 20,45 mp materializată în punctele 1-2-3-7 din schiţă întinzându-se de-a lungul unei laturi a blocului P 41.

Expertul a mai indicat în expertiză, poz. 4, fila 128 dosar fond potrivit obiectivelor stabilite de instanţă (fila 112), împrejurarea că str. G. nr. 1 existentă astăzi faptic este diferită de I.G. nr. 1 (adresa terenului la momentul exproprierii).

Acest aspect nu a fost invocat de pârât ca element de respingere a cererii de restituire în natură şi nici comentat de reclamante în contestaţie, motiv pentru care nu se va lua în examinare, prin dispoziţia 7199/2006 recunoscându-li-se reclamantelor calitatea de persoane îndreptăţite pentru terenul revendicat.

În cauză, în faza administrativă a revendicării s-a mai efectuat o expertiză de către ing. I.S. (filele 12-15 dosar fond) la cererea reclamantelor, expert care identifică terenul: „în imediata apropiere a blocului P 41 din str. E. şi P 39 din Str. G., este afectat parţial de detalii de sistematizare".

Acest expert concluzionează că în caz de retrocedare în natură se va restitui numai suprafaţa de 200,52 mp.

Planurile de ansamblu ale zonei în discuţie (filele 14-15 în dosarul de fond ca anexă la expertiza I.S. şi respectiv (filele 98, 99 din dosarul de fond) relevă împrejurarea că scopul Decretului de expropriere a fost realizat, prin construirea pe arealul expropriat a unui cartier compact de blocuri dispuse, potrivit schiţelor şi normelor impuse de amplasarea acestui gen de construcţii la anumite distanţe între ele.

Parcela identificată se află între blocurile P 41 şi P 39 …ca „loc de ieşire" de o alee între blocuri, de-a lungul blocului P 39 şi „închisă" de o latură a blocului P 41 şi alte două terenuri, dintre care unul amenajat ca spaţiu de joacă pentru copii.

Împrejurarea că terenul în discuţie nu este afectat de elemente de sistematizare, pe el neexistând construcţii, nu înseamnă că el poate fi retrocedat în natură, amplasarea acestuia fiind determinantă pentru aprecierea oportunităţii de retrocedare în natură. În mod corect Primăria a apreciat că nu se poate retroceda în natură, amplasarea lui între blocuri, lângă aleile de acces lângă terenul de joacă, împiedicând acest lucru.

Este de remarcat şi împrejurarea că terenul a fost cuprins în planurile de sistematizare pentru care a fost expropriat, existând în mod necesar mai multe porţiuni de teren libere, neconstruite, între blocuri, spaţii impuse de norme ecologice şi de trai civilizat în această categorie de locuinţe.

Este de asemenea de remarcat că niciuna din expertizele efectuate nu a concluzionat că terenul poate fi restituit în natură.

Expert I. concluzionează „în cazul retrocedării în natură" se va restitui numai suprafaţa de 200,52 mp, iar expertul C. care semnalează şi diferenţa între str. G. şi fosta I.G. indică starea şi vecinătăţile terenului.

Ca urmare, amplasarea terenului în schiţa de ansamblu a locului cadastral cum s-a arătat mai sus nu face posibilă, fără incomodarea planului de sistematizare şi utilizarea celorlalte construcţii din jur, restituirea în natură a unei porţiuni din terenul revendicat. Terenul nu este la stradă, pentru a se putea bucura de individualizarea necesară unei restituiri în natură.

Se constată aşadar că în mod nelegal s-a desfiinţat dispoziţia nr. 7199/2006 a Primăriei apreciindu-se că în cauză nu s-ar aplica dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Primăria a apreciat corect situaţia terenului şi, în raport de coordonatele acestuia, s-a arătat că nu poate fi restituit în natură şi au fost acordate reclamantelor potrivit legii măsuri reparatorii, prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de teren.

Pe cale de consecinţă, admiţându-se recursul se va modifica Decizia 759 A din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că se va admite apelul pârâtei şi se va respinge apelul reclamantelor împotriva sentinţei civile nr. 718 din 14 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Ca urmare se va schimba în tot sentinţa cu consecinţa respingerii ca nefondate a contestaţiei reclamantelor împotriva dispoziţiei nr. 7199 din 18 decembrie 2006 a Primăriei municipiului Bucureşti.

În raport de această soluţie critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată formulată de pârâta Primăria municipiului Bucureşti nu se va mai analiza motivul fiind superfluu în raport de admiterea recursului pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 759 A din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Modifică Decizia în sensul că admite apelul pârâtei şi respinge apelul reclamanţilor F.G. şi I.M. împotriva sentinţei civile nr. 718 din 14 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Schimbă în tot sentinţa şi respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei 7199 din 18 decembrie 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5146/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs