ICCJ. Decizia nr. 559/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 559.
Dosar nr. 32084/3/200.
Şedinţa publică din 11 septembrie 2007
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 28 septembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului C.O.
În motivarea cererii s-a arătat că la 15 iunie 2006 pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 123 din 24 ianuarie 2007 Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că faţă de prevederile legii interne speciale şi ale prevederilor comunitare, inclusiv soluţiile jurisprudenţiale ale organelor Convenţiei, acţiunea este neîntemeiată, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie fiind disproporţionată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri.
Apelurile declarate de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 130 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 2 martie 2007.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că în contextul aderării României la Uniunea Europeană au devenit aplicabile prevederile Directivei nr. 2004/3 8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 prin care s-a conferit fiecărui cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre. Chiar şi în situaţia în care este afectată ordinea publică sau siguranţa publică, expulzarea cetăţenilor uniunii şi a membrilor familiilor lor este socotită o măsură care poate afecta grav persoanele. Prin urmare, domeniul de aplicare a măsurilor restrictive trebuie restrâns în conformitate cu principiul proporţionalităţii pentru a se ţine seama de gradul de integrare al persoanei în cauză, de durata şederii, de vârstă etc.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte.
Autorităţile române nu au competenţa de a cerceta şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, art. 52 din Legea nr. 248/2005 şi-a încetat aplicabilitatea, astfel încât măsura restrângerii exerciţiului dreptului la liberă circulaţie se va dispune numai cu privire la teritoriul statului din care a fost returnată persoana.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate. Libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege. Aceste reguli sunt stabilite în Legea nr. 248/2005, act normativ care se aplică şi după momentul aderării.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 130 din data de 2 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 566/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5605/2007. Civil → |
|---|
