ICCJ. Decizia nr. 5594/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea nr. 15771 din 29 mai 2007 I.I. a solicitat Primăriei Municipiului Craiova plata de despăgubiri pentru casă de locuit demolată cu suprafață de 330,80 mp constând în diferența dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea de circulație a construcțiilor demolate și a terenului reactualizată cu indicele de inflație în raport de coeficientul de devalorizare a monedei naționale, precum și restituirea în natură a terenului în suprafață de 2270,80 mp, expropriat împreună cu casa de locuit prin Decretul 460/1977, poziția 3 anexa 3.
Prin dispoziția nr. 8399 din 28 aprilie 2005 Primarul Municipiului Craiova a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură, situat în Craiova în limita sumei de 4.042.764.000 lei.
împotriva acestei dispoziții persoana îndreptățită a formulat contestație, arătând că a avut în proprietate o construcție de 160 mp și teren în suprafață de 1940 mp și că prin Decretul nr. 460/1977 i-au fost expropriați 970 mp, iar în prezent parte din acest teren este liberă de construcții și poate fi restituită în natură.
Prin sentința nr. 555 din 23 mai 2006 Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea, în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în limita sumei de 5.130.890.999 lei pentru terenul în suprafață de 970 mp și a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că întreaga suprafață de 1940 mp care figurează în actul de vânzare-cumpărare din anul 1967 este ocupată de construcții. Pentru suprafața de teren de 970 mp pentru care reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate urmează a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent, și nu despăgubiri bănești, față de modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 Titlul VII.
Prin decizia nr. 91 din 15 februarie 2007 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul reclamantului și a schimbat sentința în sensul că a constatat că acesta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1940 mp teren situat în Craiova și construcția existentă pe teren, ce a fost demolată, cuantumul acestora urmând a fi stabilit potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin aceeași decizie a menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la respingerea cererii pentru restituirea terenului în natură.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a avut în vedere că reclamantul a deținut în coindiviziune cu C.I. terenul în suprafață de 1940 mp, teren ce a fost preluat abuziv de stat înainte de a se proceda la o ieșire din indiviziune, astfel încât nu se cunoaște o cotă ideală cuvenită sau partea materială din bun ce ar reveni în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei. Față de acest aspect este lipsită de efecte juridice simpla mențiune în tabelul nominal al Decretului de expropriere a unor suprafețe distincte pe numele celor doi coproprietari. Dintre aceștia doar reclamantul de astăzi a formulat cerere de restituire, astfel încât este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru întreaga suprafață de 1940 mp.
împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul I.I.I., cât și pârâții Primarul și Primăria Municipiului Craiova, formulând critici întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul I.I.I. a criticat decizia curții de apel pentru că a omis să menționeze, pe de-o parte valoarea măsurilor reparatorii în cuantum de 10.273.621.787 lei, iar pe de altă parte nu a stabilit valoarea construcției pe calea expertizei, critici ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în fața instanței de apel a solicitat să fie evaluată și construcția, ceea ce nu s-a întâmplat, dar în dispozitiv s-a trecut valoarea casei. Au fost cerute cheltuieli de judecată compuse din onorariul de avocat și onorariul de expert, fila 17 dosar apel, dar nu au fost acordate.
Pârâții primarul și Primăria Municipiului Craiova au criticat decizia sub aspectul că a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1940 mp, în condițiile în care în anexa Decretului nr. 460/1977 este menționată suprafața de 970 mp. Soluția este greșit față de prevederile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât dovada dreptului de proprietate respectiv întinderea lui se prezumă a fi cea recunoscută în actul prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Nu se aplică prevederile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, ci a coproprietarului care solicită măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv, conform art. 4 alin. (1) din aceeași lege.
Recursul reclamantului este întemeiat.
Reclamantul a făcut dovada că a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 15 aprilie 1967 în indiviziune cu C.C. imobilul compus din teren în suprafață de 1940 mp și construcția existentă pe acesta, situat în Craiova și că acest imobil a fost preluat abuziv de către stat prin Decretul nr. 460/1997. Reclamantul a fost singurul care a înțeles să formuleze cerere de restituire a imobilului, în condițiile Legii nr. 10/2001. Anterior preluării imobilului coindivizarii nu procedaseră la ieșirea din indiviziune, astfel că exercitau împreună prerogativele dreptului de proprietate asupra întregului bun indiviz, fără a se cunoaște cota ideală cuvenită sau partea materială din bun ce ar reveni în proprietatea exclusivă a fiecăruia dintre ei, fiind corectă soluția curții de apel prin care s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 1940 mp.
Este întemeiată critica reclamantului care se referă la omiterea menționării cuantumului măsurilor reparatorii.
S-a reținut de către curtea de apel că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1940 mp, însă cuantumul acestora va fi stabilit conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Această hotărâre este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ale art. 24 din Legea nr. 10/2001, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceasta deoarece interpretarea corectă a sintagmei "notificări soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi" din perspectiva art. 16 alin. (1) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este cea potrivit căreia aceste notificări sunt cele în urma cărora entitățile investite au emis decizii sau dispoziții motivate, prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, neatacate în instanță în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 26 după modificare.
Prin urmare, dispozițiile care se aflau deja pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi și anume data de 25 iulie 2005 sau cele care erau deja soluționate și au fost ulterior atacate în termenul legal nu pot fi trimise secretariatului Comisiei Centrale, ci rămân supuse controlului de temeinicie și/sau legalitate declanșat în temeiul art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001.
în măsura în care pentru notificările soluționate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, dar și, după caz, natura sau întinderea acestora, instanțele urmează a se pronunța asupra contestațiilor în limitele învestirii lor, potrivit principiului plenitudinii de competență a instanței.
în acest sens este și decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 prin care înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
în speța de față curtea de apel a soluționat apelul reclamantului modificând hotărârea tribunalului sub aspectul suprafeței de teren pentru care este îndreptățit să primească măsuri reparatorii, fără a menționa cuantumul acestor măsuri, deși în cauză fusese efectuat un raport de expertiză, cu acest obiectiv, iar la data pronunțării deciziei erau în vigoare prevederile art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, deci trebuia menționat cuantumul măsurilor reparatorii.
Se apreciază fondată și critica reclamantului privind evaluarea construcției, pentru că deși în dispozitivul deciziei s-a reținut că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii, totuși curtea de apel nu a stabilit și valoarea acesteia, caz în care se constată necesitatea administrării de probe noi, față de prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a contestat dispoziția emisă de pârâte, sub aspectul suprafeței de teren menționată și a valorii construcției.
Prin sentința pronunțată tribunalul s-a referit doar la suprafața de teren a imobilului în litigiu, și față de imposibilitatea restituirii în natură, a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 970 mp. în acest sens a fost efectuată expertiză de către inginerul P.M., care a avut ca obiective stabilirea suprafeței de teren liberă de construcții, individualizarea acesteia, întocmirea schiței topografice precum și evaluarea terenului.
Instanța de apel a fost sesizată cu această critică și deși a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii și pentru clădirea demolată, totuși nu a menționat în obiectivul suplimentului raportului de expertiză și stabilirea valorii construcției despre care se face referire că ar fi demolată.
Prin Decretul de expropriere nr. 460/1997 s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat a construcției edificată pe terenul de 300,08 mp, conform anexei nr. 3 poziția 3 din actul de preluare, aspect reținut de altfel și de curtea de apel. Cu toate acestea, instanța a omis să stabilească valoarea construcției, iar suplimentarea raportului de expertiză în etapa procesuală a recursului nu se poate dispune.
Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea va fi cu trimitere la aceeași instanță de apel deoarece este necesar ca să se stabilească valoarea construcției evidențiată în actul de preluare, prin administrarea de dovezi, eventual întocmirea unui supliment la raportul de expertiză.
De asemenea se vor stabili și menționa cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 1940 mp, la care este îndreptățit reclamantul.
Cu ocazia rejudecării fondului vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate prin motivele de apel și de recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4794/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6775/2007. Civil → |
|---|
