ICCJ. Decizia nr. 5736/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data 18 ianuarie 2006, sub nr. 384 din 31 mai 2006, reclamanta SC I. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Iași, să se dispună anularea dispoziției nr. 3430 din 26 octombrie 2005 emisă de pârât și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții care să respecte prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1288 din 31 mai 2006, a admis excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată pentru lipsa coparticipării procesuale pasive.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin notificarea nr. 189/2001, înregistrată la Primăria Iași sub nr. 14955 din 12 august 2001, H.L. și H.B.R. au solicitat Prefecturii județului Iași să procedeze la plata prin echivalent a imobilului în suprafață de 879 mp teren de construcție situat în municipiul Iași, și a construcției compusă din două corpuri de clădire.
Prin dispoziția nr. 3430 din 26 octombrie 2005 a primarului municipiului Iași s-a respins cererea notificatorilor H.L. și H.B.R. de acordare de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001 nu prevede astfel de măsuri reparatorii pentru cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă.
Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul, construcție demolat în condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și s-a direcționat notificarea spre competentă soluționare către SC I. SA, persoană juridică ce are calitatea de unitate deținătoare a terenului din str. Sf.
în litigiul pendinte, care are ca obiect anularea dispoziției nr. 3430 din 26 octombrie 2005, reclamanta SC I. SA nu a înțeles să cheme în judecată și pe numiții H.L. și H.B.R., care sunt beneficiarii direcți ai dispoziției contestate, astfel că excepția lipsei coparticipării procesuale pasive apare ca întemeiată, deoarece cererea dedusă judecății presupune ca pretențiile reclamantei să fie valorificate, pe plan procesual, în contradictoriu atât cu autoritatea emitentă a dispoziției contestate, cât și cu beneficiarii acesteia, respectiv notificatorii persoane fizice, cerință impusă de necesitatea asigurării deplinei contradictorialități a dezbaterilor asupra legalității dispoziției contestate, dezbateri în cadrul cărora beneficiarii acesteia să-și poată valorifica apărările proprii.
împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta.
în faza procesuală a apelului au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul intimatului primarul municipiului Iași numiții H.L. și H.B.R., beneficiarii dispoziției contestate.
în ședința publică din 22 noiembrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a pus în dezbaterea contradictorie a părților admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție formulate în cauză, dispunând, în temeiul art. 50 alin. (3) C. proc. civ., respingerea intervenției în interes propriu și admiterea în principiu a intervenției în interesul intimatului.
în aceeași ședință publică, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 157, prin care a admis cererea de intervenție în interesul intimatului Primarul municipiului Iași, formulată de H.L. și H.B.R. și a respins apelul formulat de reclamanta SC I. SA, pentru următoarele motive:
Prima instanță nu a încălcat principiul disponibilității, dimpotrivă, fiind învestită cu soluționarea unei acțiuni în care părțile au fost determinate de reclamant, s-a pronunțat în limitele învestirii.
Astfel, constatând că reclamanta nu a chemat în judecată persoanele ce se impuneau a avea calitate de pârâți raportat la obiectul acțiunii, prima instanță a respins acțiunea pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, tocmai pentru că nu putea dispune introducerea în proces a altor părți decât cele indicate de reclamantă.
Contrar celor susținute de apelantă, în dispozitivul hotărârii de fond nu puteau fi menționate persoanele cărora le lipsea coparticiparea procesuală pasivă, deoarece instanța nu putea dispune decât asupra persoanelor care stau în judecată, or atâta timp cât reclamanta nu a chemat în judecată decât pe Primarul municipiului Iași, instanța nu se putea pronunța asupra altor persoane.
Soluționarea pricinii pe excepția lipsei coparticipării procesuale pasive este corectă, întrucât instanța, în aplicarea principiului potrivit căruia nu se poate dispune asupra drepturilor și obligațiilor unor persoane fără ca acestea să participe la judecată, nu putea soluționa contestația cu care a fost învestită, cât timp cei care au formulat notificarea rezolvată prin dispoziția contestată nu au fost introduși în cauză, în discuție fiind drepturile lor în legătură cu imobilul solicitat prin notificare.
Drept urmare, se impune respingerea apelului formulat de reclamantă și pe cale de consecință admiterea cererii de intervenție în interesul intimatului, formulată de H.L. și H.B.R.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat următoarele critici:
1) Instanța de apel nu a menționat în dispozitivul deciziei pronunțate calitatea și adresele părților implicate în proces (art.304 pct.5 C. proc. civ.).
Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 2 C. proc. civ., prin aceea că nu a menționat în dispozitivul deciziei pronunțate calitatea tuturor părților din proces, apelanta SC I. SA, intimatul primarul municipiului Iași și intervenienții H.L. și H.B.R. și adresele acestora; singura adresă menționată a fost cea a apelantei, dar și aceasta redată greșit.
2) Instanțele de fond și apel au încălcat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
Concluziile instanțelor anterioare, în sensul că pentru asigurarea deplinei contradictorialități a dezbaterilor asupra legalității dispoziției contestate ar fi trebuit să figureze în proces, alături de primarul municipiului Iași, și cei doi intervenienți H., sunt greșite, deoarece ele încalcă în mod flagrant principiul disponibilității.
Conform art. 112 C. proc. civ., reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual sub aspectul persoanelor chemate în judecată, or în acord cu acest principiu, reclamanta SC I. SA a chemat în judecată pentru anularea măsurii de redirectionare către ea a notificării numiților H.L. și H.B.R. pe emitentul dispoziției administrative care cuprinde această măsură, respectiv primarul municipiului Iași, singurul care putea răspunde în raportul juridic dedus judecății.
Prin cererea dedusă judecății s-a atacat doar pct. 4 al dispoziției nr. 3430 din 26 octombrie 2005 emisă de primarul municipiului Iași, în sensul anulării măsurii de direcționare greșită a notificării către SC I. SA, astfel că în raport de aceste limite ale învestirii, notificatorii H., care nu aveau nici o calitate în emiterea actului contestat și nici o legătură cu măsura greșită de redirecționare a notificării către unitatea deținătoare a imobilului pentru care cereau despăgubiri bănești, nu trebuiau să figureze în proces ca pârâți, cum greșit au apreciat instanțele de fond și apel, încălcând în acest fel principiul disponibilității.
3) Instanța de apel nu a menționat în dispozitivul deciziei pronunțate măsura de respingere a excepției de netimbrare a cererii de intervenție în interes propriu a intervenienților H. (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).
Excepția de netimbrare a cererii de intervenție în interes propriu a numiților H., ridicată în ședința publică din 22 noiembrie 2006, a fost respinsă de instanța de judecată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 146/1997 și ale Legii nr. 10/2001, însă această măsură nu se regăsește în dispozitivul deciziei recurate.
4) Instanța de apel nu a menționat în dispozitivul deciziei pronunțate măsura de respingere a cererii de intervenție în interes propriu a intervenienților H. (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).
Cu toate că în ședința publică în care s-a discutat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu a numiților H. și s-a hotărât respingerea acestei cereri s-a pronunțat și hotărârea asupra apelului, în dispozitivul respectivei hotărâri nu s-a menționat și soluția de respingere a cererii de intervenție în interes propriu.
Instanța de judecată are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor principale făcute într-un proces, deci inclusiv asupra unei cereri de intervenție în interes propriu, astfel că omisiunea instanței de apel de a se pronunța în dispozitivul hotărârii asupra cererii de intervenție în interes propriu a numiților H. constituie un viciu grav al hotărârii.
5) Instanța de apel nu a motivat soluția de admitere a cererii de intervenție în interesul primarului municipiului Iași, formulată de intervenienții H. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Motivarea lapidară din considerentele deciziei recurate, potrivit căreia admiterea cererii de intervenție în interesul intimatului este o consecință a respingerii apelului reclamantei, nu constituie o motivare în sensul legii a hotărârii judecătorești.
Din hotărârea recurată nu rezultă motivele care au determinat instanța să admită cererea de intervenție în interesul intimatului, ci doar argumentele care au stat la baza soluției de respingere a apelului reclamantei.
6) Soluțiile instanțelor de fond și apel sunt date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Prin cererea dedusă judecății s-a solicitat constatarea nulității dispoziției primarului municipiului Iași nr. 3430 din 26 octombrie 2005 numai în ce privește măsura de redirecționare a notificării petenților H. către SC I. SA, iar nu și măsura de respingere a notificării petenților H., așa încât între pârâtul Primarul municipiului Iași și intervenienții H., pe de o parte, și reclamanta SC I. SA, pe de altă parte, nu există nici un drept sau obligație comună ori drepturi sau obligații care să aibă aceeași cauză, spre a se justifica în proces o coparticipare procesuală pasivă în sensul art. 47 C. proc. civ.
Dimpotrivă, intervenienții H. nu aveau nici un drept sau obligație comună cu primarul municipiului Iași în ce privește emiterea dispoziției contestate, numai primarul poate fi organ emitent, sau cu măsura flagrant greșită de redirecționare către SC I. SA a notificării prin care se solicitau despăgubiri bănești, singurul organ cu această obligație legală fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; exista un drept comun numai în privința celor doi intervenienți relativ la toate drepturile pe care Legea nr. 10/2001 le recunoaște celor doi în calitate de moștenitori ai proprietarului naționalizat.
în plus, în procesul civil român coparticiparea procesuală este facultativă. Coparticiparea necesară, obligatorie este excepțională și numai dacă legea o prevede expres, ceea ce nu este cazul în speță, unde instanțele au motivat eronat necesitatea coparticipării procesuale pasive prin trimitere la principiile contradictorialității și al opozabilității hotărârii.
Intimații-intervenienți H.L. și H.B.R. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că hotărârea instanței de apel este legală sub toate aspectele criticate.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte reține următoarele:
1. în dispozitivul hotărârii pronunțate în apel s-au consemnat soluțiile primite de cererea de intervenție accesorie și cererea de apel, cu arătarea părților care au formulat aceste cereri, cererea de intervenție formulată de H.L. și H.B.R. în interesul intimatului Primarul municipiului Iași și cererea de apel formulată de SC I. SA.
Calitățile părților care au formulat cererile de intervenție și apel și domiciliile, respectiv sediile acestora nu au fost, într-adevăr, menționate în dispozitiv, dar ele se regăsesc corect individualizate în practicaua hotărârii (prima pagină a deciziei nr. 157 din 22 noiembrie 2006, paragrafele 1 și 2, reprezentând fila 19 din dosarul de apel), respectându-se astfel dispozițiile art. 261 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ., interpretate unanim în doctrină și jurisprudență ca referindu-se la elemente structurale ale primei părți a hotărârii judecătorești, respectiv practicaua.
Hotărârea pronunțată în apel nu este, deci, pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., spre a fi susceptibilă de anulare în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că prima critică din recurs apare ca nefondată, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. Contrar susținerilor recurentei, instanțele anterioare s-au pronunțat în cauză cu respectarea principiului disponibilității, respectiv în cadrul procesual fixat sub aspectul părților de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Componenta principiului disponibilității a cărei încălcare se reclamă în recurs este dreptul reclamantului de a stabili persoanele chemate în judecată.
Acestui drept al reclamantului îi corespunde obligația corelativă a instanței de a nu lărgi sfera subiectivă a procesului, prin introducerea din oficiu în proces a unei alte persoane decât aceea indicată de reclamant, obligație respectată în speță.
Astfel, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în anularea dispoziției administrative emise în procedura Legii nr. 10/2001 de primarul municipiului Iași, ca răspuns la notificarea de restituire formulată de H.L. și H.B.R., înțelegând să cheme în judecată ca pârât numai pe emitentul actului atacat, respectiv primarul municipiului Iași.
Soluția primei instanțe, confirmată în apel, a fost aceea de respingere a acțiunii formulate de reclamantă împotriva emitentului actului atacat pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, apreciindu-se că pretențiile reclamantei nu pot fi valorificate, pe plan procesual, numai în contradictoriu cu emitentul actului atacat, ci și cu beneficiarii acestuia, respectiv notificatorii persoane fizice, care însă nu au fost chemați în judecată de reclamantă.
Aprecierea instanței asupra unei coparticipări procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății nu echivalează cu extinderea cadrului procesual prin atragerea în proces, din oficiu, a altor persoane decât cele determinate de reclamant prin cererea sa, spre a fi în prezența unei încălcări a principiului disponibilității, ci o atare apreciere se circumscrie dreptului și, în același timp, obligației instanței de a verifica legalitatea cadrului procesual fixat de reclamant sub aspect subiectiv, verificare care raportându-se strict la acest cadru nu poate aduce atingere principiului disponibilității.
Recurenta face o evidentă confuzie între extinderea propriu-zisă a cadrului procesual de către instanță, care practic se traduce prin introducerea din oficiu în proces a altor părți decât cele indicate de reclamant și săvârșirea judecății în contradictoriu cu acestea, și dreptul instanței de a verifica legalitatea cadrului procesual fixat de reclamant, care îi dă posibilitatea de apreciere asupra calității procesuale a părților ori coparticipării procesuale, confuzie ce o împiedică să realizeze că numai extinderea propriu-zisă, din oficiu, a cadrului procesual constituie o încălcare a principiului disponibilității.
Rezultă că prin soluționarea pricinii pe excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, prima instanță s-a pronunțat în limita cadrului subiectiv fixat de reclamant, respectând, deci, principiul disponibilității, după cum corect s-a reținut și prin hotărârea instanței de apel, așa încât critica formulată pe acest aspect apare ca nefondată, cu consecința inaplicabilității cazului de casare în care ea se încadrează, art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
3) Fără a contesta soluția de respingere a excepției de netimbrare a cererii de intervenție principală formulată în apel de H.L. și H.B.R., excepție pe care a invocat-o în fața instanței de apel în ședința publică din 22 noiembrie 2006 și care a fost soluționată în aceeași ședință, recurenta se plânge, cu trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., de faptul că această soluție nu a fost trecută în dispozitivul deciziei recurate.
Din modul de formulare a criticii s-ar putea deduce că, în opinia recurentei, nemenționarea în dispozitivul hotărârii a soluției pe excepția de netimbrare ar constitui o pronunțare minus petita, numai că o atare neregularitate nu face obiectul reglementării cazului de modificare invocat, art. 304 pct. 6 C. proc. civ., care are în vedere exclusiv ipotezele plus și extra petita și, prin urmare, incidența acestuia este exclusă de plano.
Critica în discuție ar putea ridica problema nulității hotărârii în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că analizarea ei se va face din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt însă îndeplinite în speță; pe de o parte nici o formă de procedură nu a fost încălcată prin neconsemnarea în dispozitivul hotărârii a soluției pe excepția de netimbrare a cererii de intervenție principală, excepția în discuție, deși invocată în ședința publică din 22 noiembrie 2006, când s-a pronunțat și hotărârea finală asupra apelului, a fost soluționată cu prioritate de instanță, conform art. 137 alin. (l) C. proc. civ., anterior intrării în dezbaterea apelului, ceea ce a justificat consemnarea soluției de respingere pe care a primit-o în practicaua hotărârii, iar pe de altă parte, chiar de s-ar accepta ideea că soluția pe excepție ar fi trebuit reluată în dispozitivul hotărârii finale, o asemenea neregularitate nu i-ar putea pricinui recurentei nici o vătămare, atâta timp cât excepția a fost soluționată de instanță, iar soluția dată, aceea de respingere, nu este contestată de recurentă.
4) Tot în baza art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta se plânge de faptul că instanța de apel nu a menționat în dispozitivul deciziei pronunțate măsura de respingere a cererii de intervenție în interes propriu a intervenienților H.
Pentru considerentele arătate în analiza criticii precedente, care se întemeiază pe aceeași situație premisă ca cea a criticii pendinte, pronunțarea instanței de apel minus petita, incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu va fi nici aici reținută.
Nemulțumirea exprimată de recurentă în legătură cu nepronunțarea în dispozitivul deciziei din apel asupra cererii de intervenție în interes propriu a intervenienților H. este nefondată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în care ar putea fi încadrată.
Din economia dispozițiilor art. 52-55 C. proc. civ. rezultă că judecata cererii de intervenție voluntară, fie ea principală, fie accesorie, se face în două etape, mai întâi etapa discutării admisibilității în principiu și, în măsura în care se hotărăște admiterea în principiu, se trece la etapa următoare a judecății pe fond, care are loc odată cu judecata cererii principale; asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară, instanța de pronunță prin încheiere interlocutorie, iar asupra fondului acestei cereri, în măsura în care ea a fost admisă în principiu, instanța se pronunță prin hotărârea finală.
în speță, cererea de intervenție principală formulată de H.L. și H.B.R. a fost respinsă de instanța de apel în etapa preliminară a discutării admisibilității în principiu și de aceea în mod corect această soluție nu apare în dispozitivul hotărârii de fond, fiind consemnată în practicaua hotărârii față de faptul că admisibilitatea în principiu a fost discutată chiar la termenul la care s-a judecat și apelul.
Rezultă că prin nereluarea în dispozitivul deciziei recurate a soluției primite de cererea de intervenție principală în etapa preliminară a discutării admisibilității în principiu nu s-a încălcat nici o formă de procedură, așa încât nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu este operantă.
5) Critica privind nemotivarea soluției de admitere a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienții H.L. și H.B.R. nu este nici ea fondată, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Față de natura juridică a cererii de intervenție accesorie, de simplă apărare în folosul părții pentru care a fost formulată, de unde și dependența procesuală a intervenientului accesoriu de situația părții pentru care intervine, motivarea soluției date acestei cereri nu se poate face decât prin trimitere la soluția dată cererii principale și motivarea acesteia.
Or tocmai așa a procedat și instanța de apel care, având de soluționat apelul reclamantei și cererea de intervenție formulată de intervenienții H. în interesul intimatului, admisă anterior în principiu, a procedat mai întâi la argumentarea soluției pe apel, arătând apoi că drept consecință a respingerii apelului reclamantei se impune admiterea cererii de intervenție accesorie, în interesul intimatului, ceea ce satisface exigențele motivării soluției unei cereri de intervenție accesorie.
6) Recurenta a contestat și legalitatea deciziei din apel de menținere a soluției de respingere a acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale pasive.
Nici această critică nu este fondată, așa încât nici cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut ca operant în speță, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat "anularea dispoziției nr. 3430 din 26 octombrie 2005 emisă de Primarul municipiului Iași și obligarea primarului municipiului Iași la emiterea unei noi dispoziții care să respecte prevederile Legii nr. 10/2001 republicată și ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005"; prin dispoziția contestată, emisă de primarul municipiului Iași (fila 7 dosar fond), s-a soluționat notificarea formulată de petenții H.L. și H.B.R. privind restituirea în echivalent a imobilului situat în Iași, în sensul că s-a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat și s-a direcționat notificarea petenților H., spre competentă soluționare, către SC I. SA, în calitate de unitate deținătoare a imobilului solicitat.
în raport de acest obiect al învestirii instanței, în mod corect la fond și în apel s-a apreciat că, sub aspect pasiv, litisconsorțiul procesual (coparticiparea procesuală) este unul necesar și obligatoriu, judecata neputându-se săvârși decât în contradictoriu atât cu emitentul actului atacat, primarul municipiului Iași, cât și cu beneficiarii acestuia, notificatorii persoane fizice; cum reclamanta nu a înțeles să cheme în judecată decât pe emitentul actului atacat, nu și pe beneficiarii acestuia, care nu puteau fi introduși în proces din oficiu pentru că s-ar fi încălcat principiul disponibilității, apare ca fiind legală soluția de respingere a acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, pronunțată în primă instanță și menținută în apel.
Fundamentul litisconsorțiului (coparticipării procesuale) îl constituie, în reglementarea art. 47 C. proc. civ., "un drept sau o obligație comună" ori "aceeași cauză" a drepturilor sau obligațiilor, sintagme prin care se înțelege, într-un sens larg, că obiectul pricinii se corelează cu drepturi proprii sau asemănătoare ale celor aflați în litisconsorțiu sau cu drepturi comune, rezultate dintr-un fapt comun sau din fapte analoage, dintr-un titlu juridic comun sau din titluri juridice analoage.
Ca atare, chiar dacă anularea dispoziției administrative nr. 3430 din 26 octombrie 2005 s-a cerut de reclamantă numai în privința măsurii de redirecționare către ea a notificării petenților H., după cum s-a susținut în recurs, judecarea unei asemenea pretenții nu se poate face numai în contradictoriu cu emitentul actului atacat, deoarece ea pune în discuție drepturile atât ale entității notificate, cât și ale titularilor notificării legate de un aspect comun al soluționării notificării, acela al stabilirii entității competente să se pronunțe asupra cererii de restituire.
Cât privește argumentul final al recurentei, acela după care în sistemul de drept românesc coparticiparea necesară, obligatorie este excepțională, funcționând numai acolo unde legea o prevede expres, acesta este numai parțial corect, în sensul că, coparticiparea necesară, obligatorie se constituie într-o excepție de la regula caracterului facultativ al coparticipării, fără a fi însă condiționată de prevederea într-o dispoziție expresă a legii.
De aceea, faptul că pentru ipoteza dedusă judecății nu există nu text de lege care să prevadă o coparticipare procesuală pasivă necesară și obligatorie nu împiedică reținerea unui asemenea tip de litisconsorțiu în raport de obiectul și natura acțiunii deduse judecății.
Având în vedere considerentele prezentate, înalta Curte apreciază că recursul reclamantei nu este fondat, și l-a respins în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a obligat pe recurentă, ca parte căzută în pretenții prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate în această fază procesuală de intervenienții H.L. și H.B.R., respectiv la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu factura și chitanța de la filele 41-42 din dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5744/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6046/2007. Civil → |
|---|
