ICCJ. Decizia nr. 5597/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 28 septembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului C.O.
în motivarea cererii s-a arătat că la 15 iunie 2006 pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Prin sentința civilă nr. 123 din 24 ianuarie 2007 Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că față de prevederile legii interne speciale și ale prevederilor comunitare, inclusiv soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției, acțiunea este neîntemeiată, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri.
Apelurile declarate de Direcția Generală de Pașapoarte București și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 130 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la 2 martie 2007.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în contextul aderării României la Uniunea Europeană au devenit aplicabile prevederile Directivei nr. 2004/3 8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 prin care s-a conferit fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre. Chiar și în situația în care este afectată ordinea publică sau siguranța publică, expulzarea cetățenilor uniunii și a membrilor familiilor lor este socotită o măsură care poate afecta grav persoanele. Prin urmare, domeniul de aplicare a măsurilor restrictive trebuie restrâns în conformitate cu principiul proporționalității pentru a se ține seama de gradul de integrare al persoanei în cauză, de durata șederii, de vârstă etc.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-a încetat aplicabilitatea, astfel încât măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație se va dispune numai cu privire la teritoriul statului din care a fost returnată persoana.
Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Aceste reguli sunt stabilite în Legea nr. 248/2005, act normativ care se aplică și după momentul aderării.
Analizând criticile formulate, înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
în legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Față de cele ce preced, înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5593/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5524/2007. Civil → |
|---|
