ICCJ. Decizia nr. 5661/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 749 din 7 septembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.C.V., în contradictoriu cu Primăria municipiului București, prin primar, ca fiind prematur formulată, reținând că, deși a fost declanșată procedura administrativă, nu a fost emisă o dispoziție sau decizie prin care să fi fost soluționată notificarea reclamantului.
A reținut tribunalul, că entitatea pârâtă nu s-a conformat termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, însă această împrejurare nu dă reclamantului dreptul de acces direct la acțiunea în justiție, pentru a se substitui entității notificate în soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Dreptul reclamantului la acțiunea în justiție ia naștere numai în momentul în care entitatea notificată emite actul prin care a soluționat notificarea. Anterior emiterii dispoziției poate să formuleze cerere prin care să solicite obligarea pârâtei să soluționeze notificarea și/sau să plătească despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin atitudinea sa.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 672 A din 21 aprilie 2005, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința apelată și a fixat termen pentru evocarea fondului, reținând că în mod greșit a constatat tribunalul că acțiunea ar fi prematur introdusă ori inadmisibilă, cât timp absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de restituire a bunului, refuz care trebuie cenzurat în condițiile legii speciale.
Evocând fondul, aceeași instanță de apel, prin decizia civilă nr. 702/A din 30 noiembrie 2006, a admis contestația formulată de C.C.V. și a dispus restituirea în natură către contestator a apartamentului nr. 5 de la etajul 2, cu suprafața de 64,01 mp și a podului mansardat, conform concluziilor expertizei de la fila 148 din dosarul curții de apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, prin notificare, reclamantul a cerut să-i fie restituit în natură spațiul de 79,16 mp, situat în București, a podului și a terenului aferent.
Prin hotărârea nr. 50 din 19 noiembrie 2003, C.N.P.R. SA a restituit reclamantului imobilului deținut de aceasta, compus din cota parte de 32,06 mp teren și clădire în suprafață de 75,58 mp, alcătuită din 2 camere în suprafață utilă de 58,35 mp și o cameră în suprafață de 16,88 mp.
Reclamantul a notificat și Primăria municipiului București, expertiza efectuată în cauză a identificat apartamentul, iar la expertiză nu au fost formulate obiecțiuni.
De aceea, conform art. 9,art. 10,art. 25 și urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a apartamentului nr. 5 de la etajul 2.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs municipiul București, prin primarul general, care, invocând art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a arătat că în mod greșit s-a reținut că reclamantul este îndreptățit la restituirea imobilelor, deoarece restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 este un atribut ce revine în exclusivitate unității deținătoare. Instanțele de judecată nu au astfel de atribuții, competența lor fiind limitată la analiza valabilității și legalității deciziei emise sau la obligarea unității deținătoare să răspundă la notificare prin emiterea unei dispoziții.
Lipsa răspunsului nu poate echivala cu respingerea cererii de restituire, iar acțiunea privind restituirea unui imobil preluat abuziv, introdusă după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este inadmisibilă, din perspectiva necompetenței generale a instanțelor în soluționarea unei astfel de cereri care implică cercetarea valabilității preluării bunului de către stat.
A susținut recurentul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu are deschisă calea acțiunii în revendicare direct la instanță, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, fiind obligat să urmeze procedura administrativă, și numai actul emis în temeiul acestei proceduri poate fi atacat în baza art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.
Recurentul se referă și la imobilele neînscrise în notificarea nr. 1011/2001, pentru care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu se putea formula acțiune în revendicare.
Recursul nu este întemeiat.
în prezenta cauză, tribunalul nu a fost investit cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, așa cum susține recurentul.
Prin cererea înregistrată la data de 6 iulie 2004, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, intimatul reclamant a solicitat ca Primăria municipiului București și Primarul municipiului București să fie obligați să-i restituie în natură spațiul liber din imobilul situat în București și terenul aferent, care nu au fost vândute chiriașilor, susținând că s-a adresat cu notificare primăriei, iar aceasta i-a comunicat, cu adresa nr. 1483 din 17 februarie 2003, că spațiul de la parterul imobilului este deținut de C.N.P.R. SA, fapt ce l-a determinat să se adreseze cu notificare și C.N.P.R. SA, pentru partea din imobil deținută de această unitate. Prin hotărârea nr. 11 din 22 mai 2003, modificată și completată prin hotărârea nr. 50 din 19 noiembrie 2003, C.N.P.R. SA a dispus restituirea spațiului pe care aceasta l-a deținut.
A mai susținut reclamantul că, în ce privește celelalte spații din imobil, 4 apartamente au fost vândute, însă, pentru că apartamentul nr. 5 de la etajul 2, podul și suprafața de teren aferentă nu au fost vândute, a cerut Primăriei municipiului București, prin notificare, ca aceste spații să-i fie restituite în natură.
Rezultă că, prin acțiune, reclamantul a cerut să-i fie restituite în natură, aceste părți din imobil, care nu au fost înstrăinate, iar prin notificarea înregistrată la Primăria municipiului București, la nr. 7806 din 30 mai 2001, a solicitat restituirea întregului imobil, precizând că apartamentul nr. 5 de la etajul 2 nu a fost înstrăinat. în finalul notificării, sunt indicate toate înscrisurile anexate la cerere.
Față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată), primarul municipiului București era obligat să se pronunțe asupra cererii de restituire a părții din imobil care face obiectul pricinii, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării.
Or, notificarea nu a fost soluționată în termenul legal și nici ulterior, iar în cursul procesului entitatea notificată a susținut că nu a fost parcursă procedura prealabilă. Intimatul-reclamant a declanșat însă această procedură, iar în culpă pentru nefinalizarea ei este entitatea obligată să soluționeze cererea.
Nesoluționarea notificării timp de peste 6 ani echivalează cu refuzul de restituire a bunului, iar conduita imputabilă a entității notificate nu poate constitui un impediment pentru valorificarea de către intimatul reclamant a dreptului la restituire recunoscut de lege.
Refuzul de restituie poate fi cenzurat de instanța judecătorească, iar în acțiunile întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001, competența instanței nu se limitează la verificarea legalității dispoziției emise de unitatea deținătoare sau la obligarea acesteia să răspundă la notificare, așa cum susține recurentul.
Față de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că persoana îndreptățită exercită calitatea de proprietar avută la data preluării "după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prezentei legi", instanțele judecătorești au plenitudine de competență în soluționarea cererilor de restituire întemeiate pe Legea nr. 10/2001. De aceea, susținerea recurentei că acțiunea este inadmisibilă, nu este întemeiată.
în declarația de recurs s-au făcut referiri la imobilele necuprinse în notificarea nr. 1011/2001, însă prin decizia recurată a fost restituit apartamentul nr. 5 de la etajul 2 al imobilului din str. C. și podul imobilului, iar prin notificarea N/1483, înregistrată la Primăria municipiului București în termenul legal, la nr.7806, aflată la fila 19 din dosarul tribunalului, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în str. C.
Prin urmare, prin decizia atacată nu au fost restituite imobile care nu au făcut obiectul notificării.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5747/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5593/2007. Civil → |
|---|
