ICCJ. Decizia nr. 5629/2007. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5629
Dosar nr. 1511/122/2007
Şedinţa publică din 8 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Giurgiu sub nr. 1511/122 din 30 iulie 2007, reclamanţii S.A., R.E., B.C., D.M. şi G.I., în calitate de personal auxiliar la Judecătoria Bolintin Vale, au acţionat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea Bucureşti, Tribunalul Giurgiu şi Ministerul economiei şi Finanţelor Publice, solicitând obligarea primilor trei pârâţi la plata drepturilor salariale restante reprezentând îndemnizaţia lunară de 10% din salariul brut pe perioada 1 noiembrie 2003 – la zi, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi acordarea în continuare a acestei îndemnizaţii până la prevederea legală a acestor drepturi pentru personalul auxiliar; obligarea în solidar a pârâţilor de a include în bugetul de stat la prima rectificare a sumelor aferente acestor creanţe iar pentru opozabilitatea hotărârii, reclamanţii au solicitat citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au îndeplinit şi îndeplinesc o parte din ei funcţia de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Bolintin Vale şi au solicitat în temeiul art. 6 alin. (2) C. muncii şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului aplicarea principiului potrivit căruia pentru muncă şi pregătire profesională egală să beneficieze de o retribuţie egală.
Principiul egalităţii este consacrat, arată reclamanţii, şi de OG nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, precum şi de art. 20 din Constituţie, care consfinţeşte interpretarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Restrângerea unor drepturi sau libertăţi poate fi dispusă potrivit alin. (2) al art. 53 din Constituţie numai dacă aceasta este necesar într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi aplicată nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenţei drepturilor sau libertăţii.
Contrar acestor principii, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 modificată prin O.G nr. 83/2000 s-a stabilit că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului, actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculat în raport de timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Celălalt personal auxiliar de specialitate din componenţa Tribunalului Giurgiu este tratat inegal din punctul de vedere al salarizării şi este discriminat, motiv pentru care se impune acordarea acestei indemnizaţii de 10% şi celorlalţi salariaţi care îndeplinesc în virtutea funcţiei o muncă egală cu primii, pentru a fi eliminată discriminarea şi garantată egalitatea între salariaţi.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiunile art. 6 C. muncii, OG nr. 137/2000 aprobată prin Lega nr. 48/2002 modificată prin lega nr. 27/2004, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 20 şi art. 53 din Constituţia României.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiţiei a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor pentru anul 2003, iar pe fond a solicitat, făcând referire la reglementările incidente, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Se precizează că prin acţiunile în justiţie pot fi valorificate numai drepturile recunoscute şi ocrotite de lege, ori drepturile solicitate de reclamanţi nu sunt prevăzute în legislaţia în vigoare, dispoziţia criticată nefiind abrogată, modificată ori declarată neconstituţională, astfel că cererile reclamanţilor nu pot fi soluţionate favorabil de instanţa de judecată, fără a-şi depăşi limitele puterii judecătoreşti acordate şi a-şi aroga atribuţii de legiferare.
Tot prin întâmpinare, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că nu are încheiate raporturi de muncă cu reclamanţii.
Prin sentinţa civilă nr. 134 LM/AS din 15 ianuarie 2008, Tribunalul Giurgiu a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor pentru perioada 1 noiembrie 2003-30 iulie 2004.
Pe fond, instanţa a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Giurgiu să plătească reclamanţilor sporul de 10% din salariul brut pentru perioada august 2004 – la zi, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la zi.
Capătul de cerere privind acordarea aceloraşi drepturi în viitor, a fost respins ca fiind prematur formulat.
Pentru a admite excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, instanţa a avut în vedere dispoziţiunile art. 2 din OG nr. 22/2002, potrivit cărora ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare şi să vireze creditele bugetare în condiţiile legii, pentru asigurarea bugetelor proprii şi ale instituţiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titlurile executorii. În speţă, calitatea de ordonator principal de credite o are Ministerul Justiţiei, acestuia revenindu-i obligaţia legală de a depune diligenţele necesare la Ministerul Finanţelor în vederea obţinerii creditelor bugetare necesare pentru asigurarea plăţii drepturilor băneşti solicitate de reclamanţi, utilizând şi procedurile specifice elaborării proiectului legii privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2007.
În temeiul art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, instanţa a admis excepţia invocată de Ministerul Justiţiei privind prescripţia dreptului la acţiune al reclamanţilor pe anul 2003, faţă de data introducerii acţiunii, aceea din 30 iulie 2007.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a concluzionat că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, făcând referire la art. 6 alin. (2) C. muncii, la art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la OG 137/2008 aprobată prin Legea nr. 48/2002 şi articolul care consacră principiul egalităţii dintre cetăţeni prin excluderea privilegiilor şi discriminării, precum şi garantarea exercitării lor, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, de executare penală şi civilă, a actelor Comisiei pentru cetăţenie şi secretarii Comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanţii în cauză îndeplinesc şi ei funcţia de grefieri, parte din ei neefectuând activităţile enumerate de art. 19 din Legea nr. 50/1998. Deşi îndeplinesc aceeaşi funcţie şi, în virtutea funcţiei, aceeaşi muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel discriminaţi şi prejudiciaţi.
Instituirea acestor sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri, conduce la aplicarea unui tratament diferenţiat care rezidă dintr-o ilegalitate.
Acordarea acestei indemnizaţii pentru viitor nu a fost dispusă, întrucât nu se poate prevedea existenţa şi evoluţia acestui drept după pronunţarea hotărârii, având în vedere posibilitatea încetării sau modificării raporturilor juridice dintre părţi, precum şi a abrogării sau modificării legislaţiei avută în vedere la momentul pronunţării hotărârii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Justiţiei.
În motivarea recursului, Ministerul Justiţiei arată că plata diferenţiată a indemnizaţiei de 10% nu relevă discriminare în afara dispoziţiunilor legale care instituie acele drepturi, în sensul Ordonanţei nr. 137/2000.
Unul din principiile de bază ale sistemului de salarizare este reprezentat de diferenţierea salariilor în raport de nivelul studiilor, funcţia îndeplinită, cantitatea, calitatea şi condiţiile de muncă. Adausurile şi sporurile la salariu formează partea variabilă a salariului pentru că se plătesc în raport de performanţele individuale ale fiecărui salariat.
Diferenţierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective, care rezidă în pregătirea profesională, condiţiile şi complexitatea muncii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Recursul este întemeiat.
Greşit, instanţa a reţinut ca acordarea diferenţiată a indemnizaţiei pentru grefieri este de natură a genera discriminare, deoarece în accepţiunea Ordonanţei nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin Legea nr. 27/2004, nu putem vorbi de discriminare în afara legii. Discriminarea poate opera numai în cazul unor situaţii comparabile a modului de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de alte categorii, ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte ce ţin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere discriminării, ea depăşind cadrul legal reglementat de OG nr. 137/2000.
Diferenţierea salariilor în raport de nivelul studiilor, funcţia îndeplinită, cantitatea şi calitatea muncii, condiţiile de muncă se reflectă în rezultatele muncii sub aspect cantitativ şi calitativ.
Partea variabilă a salariilor o reprezintă adausurile şi sporurile, care se plătesc în raport cu performanţele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiţii deosebite sau speciale, pentru plusul de efort sau riscului ridicat pe care îl presupune munca.
În speţă, unde prima instanţă a reţinut existenţa unei discriminări în materie de salarizare, între cei care beneficiază de indemnizaţia de 10% şi aceia care nu beneficiază de ea, existenţa situaţiei analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma de personal auxiliar, criteriu mult prea general având în vedere că atribuţiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferenţiate, ci din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, incidentă în ceea ce priveşte conţinutul corect al atribuţiilor de serviciu, complexitatea acestora şi responsabilitatea funcţiei.
Este de observat că în cadrul personalului auxiliar de specialitate, atribuţiile sunt delimitate şi stabilite in mod concret prin fişa postului.
Aceasta conferă şi criteriul obiectiv de diferenţiere a salarizării dată de acordarea sporului de 10% în legătură cu care se poartă litigiu. Complexitatea implicată de responsabilitatea funcţiei motivează măsura legală de acordare a sporului de 10%, cu atât mai mult cu cât pentru anumite categorii de grefieri se impune şi cerinţa unor studii superioare (grefieri informaticieni). Pe această cale, legiuitorul realizează o proporţionalitate între scop şi mijloacele utilizate.
Pentru acest considerente, în temeiul nulităţii prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de Ministerul Justiţiei urmează a fi admis, casându-se parţial sentinţa pronunţată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 13 LM/AS din 15 ianuarie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
Casează în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanţii S.A., R.E., B.C., D.M. şi G.I. împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Giurgiu.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 08 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5678/2007. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5386/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
