ICCJ. Decizia nr. 5664/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5664
Dosar nr. 36273/2/200.
Şedinţa publică din 13 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9311 din 22 mai 2000, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat către Tribunalul Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunii reclamanţilor G.A., G.M., G.E. şi V.E., împotriva pârâţilor Consiliul general al municipiului Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti, acţiune prin care se solicită să fie obligaţi pârâţii să restituie în natură reclamanţilor apartamentul nr. 1; să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950, ca modalitate de preluare de către stat a imobilului din patrimoniul autorilor reclamanţilor şi pe cale de consecinţă, inexistenţa titlului statului asupra imobilului.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul Bucureşti sub nr. 3667/2000, iar la data de 29 septembrie 2000, reclamanţii şi-au completat acţiunea solicitând constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 iunie 1999 încheiat de către stat în baza Legii nr. 112/1995, cu chiriaşii apartamentului.
Prin sentinţa civilă nr. 1283 din 30 noiembrie 2000,Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea completată formulată de reclamanţi.
Prin Decizia civilă nr. 198 din 13 aprilie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi, pentru aceleaşi considerente ca şi cele reţinute de instanţa de fond.
Prin Decizia nr. 4102 din 17 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul-apelant G.A. împotriva deciziei nr. 198/2001, a casat Decizia şi sentinţa civilă nr. 1283/2000 a Tribunalului Bucureşti şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, că în baza materialului probator ce se va administra se va clarifica, în speţă, situaţia de fapt şi legalitatea aplicării Decretului nr. 92/1950, respectiv să se stabilească cu certitudine proprietarul imobilului revendicat, faptul că acest imobil a fost moştenit de reclamanţi, că la data naţionalizării imobilul se afla în proprietatea autorilor lor, iar aceştia erau exceptaţi de la măsura naţionalizării.
S-a constatat că se impune introducerea în cauză a SC H.N. SA şi a lui P.F.E.A. şi depunerea la dosar a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului revendicat în scopul clarificării aspectelor privind respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, respectiv dacă dobânditoarea este de bună-credinţă sau nu.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 4415/2003, iar la data de 17 ianuarie 2005, reclamanţii au depus ultima completare la acţiune prin care au arătat că înţeleg să suplimenteze motivele de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare în litigiu invocând preţul neserios cu care a fost cumpărat apartamentul, caracterul fals al contractului pentru că nu s-a trecut în contract numărul total de camere şi lipsa calităţii de reprezentant al SC H.N. SA.
Prin sentinţa civilă nr.310 din 28 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată şi completată de reclamanţi; a constatat că imobilul situat în Bucureşti, a fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 iunie 1999 încheiat de pârâţii Consiliul general al municipiului Bucureşti şi P.F.E.A.; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul general al municipiului Bucureşti pe capătul de cerere având ca obiect revendicare; a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtele SC H. SC N. şi P.F.E.A. la plata sumei de 4.000.000 lei către reclamanţi, în solidar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că autorii reclamanţilor G.I. şi G.M. au dobândit imobilul situat în Bucureşti, de la S.R., E.M. şi J.E.E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37314 din 26 noiembrie 1927 la Tribunalul Ilfov, Secţia notariat.
Imobilul a fost naţionalizat, nelegal, în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece proprietarii erau exceptaţi de la naţionalizare, conform art. II din decret.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 septembrie 1999, imobilul a fost vândut de către SC H.N. SA titularei contractului de închiriere P.F.E.A.
S-a constatat că actul de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 septembrie 1999 a fost încheiat prin fraudă la lege, întrucât potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente după expirarea termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995.
Or, din probele administrate rezultă că pârâta nu avea calitatea de chiriaş, la data intrării în vigoare a legii, contractul de închiriere fiind încheiat în anul 1998.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în frauda drepturilor proprietarilor, atât vânzătoarea cât şi cumpărătoarea având cunoştinţă că imobilul este revendicat de reclamanţi, aşa cum rezultă din probele administrate. Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul general al municipiului Bucureşti, a fost respinsă, cu motivarea că acţiunea în revendicare trebuie formulată împotriva posesorului neproprietar, imobilul fiind în posesia pârâtei P.F.E.A. şi în consecinţă, a fost respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin sentinţa civilă nr. 958 din 5 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondată cererea de completare a sentinţei civile nr. 310/2005, formulată de reclamanţi în baza art. 2812, prin care s-a solicitat ca instanţa să se pronunţe şi cu privire la revendicarea imobilului în litigiu de la pârâta P.F.E.A., pentru următoarele considerente.
Prin cererea precizatoare instanţa nu a fost investită cu soluţionarea unui nou capăt de cerere având ca obiect revendicarea imobilului de la pârâta P.F.E.A., motivele de fapt şi de drept precizate referindu-se exclusiv la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva sentinţei civile nr. 310 din 28 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a, au declarat apel pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general, P.F.E.A. şi SC H.N. SA şi reclamanţii, iar împotriva sentinţei civile nr. 958 din 5 septembrie 2005 pronunţată de aceeaşi instanţă, au declarat apel numai reclamanţii.
Prin Decizia civilă nr. 502/A din 20 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a, s-au respins apelurile declarate de apelanţii-pârâţi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, SC H.N. SA şi P.F.E.A. şi s-au admis apelurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţelor civile nr. 310 din 28 martie 2005 şi nr. 958 din 5 septembrie 2005 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a.
S-a desfiinţat în parte sentinţa civilă nr. 310 din 28 martie 2005, în sensul că s-a trimis spre rejudecare cauza aceleiaşi instanţe numai în ceea ce priveşte capătul de acţiune modificată având ca obiect revendicarea imobilului în litigiu de la pârâta P.F.E.A. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 310 din 28 martie 2005.
S-a desfiinţat în tot sentinţa civilă nr. 958 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, şi s-a trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe cererea de completare întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii municipiul Bucureşti prin Primarul general şi P.F.E.A., criticând-o pentru nelegalitate, ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În şedinţa publică din 13 septembrie 2006, instanţa a invocat, din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa a pronunţat hotărârea ce face obiectul prezentului recurs cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Examinând Decizia în raport de motivul de ordine publică, invocat din oficiu, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanţa constată recursurile întemeiate pentru următoarele considerente:
Hotărârea recurată, pronunţată la 20 septembrie 2006, a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, faţă de prevederile Legii nr. 219/2005.
Prin acţiune şi precizările făcute ulterior, reclamanţii au investit instanţa cu cerere prin care s-a solicitat: să se constate preluarea fără titlu a imobilului proprietatea lor; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5939/31649 din 9 iunie 1999; să fie obligaţi pârâţii să le lase imobilul în deplină proprietate.
Faţă de obiectul acţiunii şi valoarea bunului care face obiectul cererilor formulate, precizată de reclamantul G.A., la termenul din 2 noiembrie 2000 la suma de 600.000.000 lei (fila 35 din dosarul nr. 3667/2000 al Tribunalului Bucureşti), competent să soluţioneze apelul era, la data de 20 septembrie 2006, tribunalul şi nu curtea de apel.
Stabilirea competenţei materiale se face, potrivit art. 181 C. proc. civ., în raport de valoarea imobilului la data introducerii acţiunii, fără să se aibă în vedere modificările intervenite ulterior în ceea ce priveşte valoarea acestuia.
Art. II din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, prevede, în alin. (2), că apelurile aflate pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale.
Faţă de prevederile „potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului", instanţa competentă material să soluţioneze apelul se stabileşte în raport de obiectul pricinii şi normele de competenţă materială C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 219/2005, iar conform art. 2 alin. (1)lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei.
Procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde lei sunt, conform art. 1 C. proc. civ., de competenţa judecătoriilor, iar, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ. tribunalul a devenit instanţă de drept comun pentru soluţionarea apelurilor.
Prin urmare, în raport de obiectul pricinii şi valoarea de 600.000.000 lei, curtea de apel, care a soluţionat apelul nesocotind prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, a încălcat competenţa tribunalului.
De aceea, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâţi şi, fără să se analizeze motivele de recurs invocate de recurenţi, se va casa hotărârea atacată, iar, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., dosarul se va trimite, spre judecarea apelurilor, Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii P.F.E.A. şi Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 502/A din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru judecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5687/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 542/2007. Civil → |
|---|
