ICCJ. Decizia nr. 5247/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5247
Dosar nr. 3061/118/200.
Şedinţa publică din 28 iunie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 noiembrie 2006, Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul M.I. solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de trei ani.
În motivarea acţiunii, a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 7 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară prin Legea nr. 173/1997.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 2155 din 5 decembrie 2006, a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte ca nefondată.
Pronunţând această hotărâre, instanţa de fond, a reţinut că, pentru dispunerea măsurii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, este necesar ca persoana să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Din actele existente la dosarul cauzei s-a constat că pârâtul nu a intrat ilegal în statul din care a fost returnat şi nici nu a depăşit perioada legală de şedere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât singura condiţie necesară pentru restrângerea exercitării la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie.
Apelanta, a mai susţinut că, ne aflăm în situaţia unui raport juridic conţinând elemente de extraneitate, astfel încât autorităţile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulaţie cât şi sub aspectul aplicării efective a măsurii.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Legea nr. 68/C din 26 februarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Limitarea exercitării drepturilor cetăţenilor români la liberă circulaţie şi poate face numai temporar, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 248/2005.
Conform art. 2 paragraful 2 din Protocolul 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană este liberă să părăsească orice ţară inclusiv pe a sa" iar paragrafele 3 şi 4 prevăd că acest drept poate cunoaşte limitării care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică şi analizate prin prisma raportului de proporţionalitate.
În speţă, intimatul pârât nu a depăşit termenul legal de şedere în Italia şi nici nu a intrat ilegal în ţară, situaţie în care instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Direcţia Generală de Paşapoarte a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi soluţionarea cererii sale, cu consecinţa restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Dezvoltând recursul, reclamanta a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. a), art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, care sunt în concordanţă cu art. 25 din Constituţia României, cu art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană privind Drepturile Omului.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate şi a dezvoltării recursului criticile recurentei exced considerentelor care au determinat soluţia adoptată de curtea de apel.
În esenţă, curtea a făcut o analiză a dispoziţiilor legale din dreptul intern comparativ cu prevederile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevede că orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa şi a statuat că simpla returnare nu este suficientă prin ea însăşi pentru a se lua măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europeane.
Or, recurenta după arătarea conţinutului unor texte legale s-a limitat a susţine că faptul returnării constituie temei suficient pentru luarea măsurii.
Esenţial pentru corecta aplicare a legii este a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie şi dacă acestea le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar precum şi existenţa unui raport de proporţionalitate între faptele săvârşite şi măsura propusă.
Aceasta pentru că însuşi textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, exclude simplu fapt al re turn arii ca unic şi suficient temei pentru luarea măsurii folosind sintagma „poate fi dispusă...."
Posibilitatea legal prevăzută impune judecătorului să cerceteze cele mai sus arătate, fără ca prin aceasta să cenzureze în vreun fel măsura dispusă.
Ca urmare neexistând corelaţie între considerentele deciziei atacate şi motivele de recurs, cel din urmă va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 68/C din 26 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel de Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 542/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5219/2007. Civil → |
|---|
