ICCJ. Decizia nr. 5681/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
-SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ-
Decizia nr. 5681
Dosar nr. 16034/3/2007
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 862 din 12 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţii N.E. şi N.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze prin dispoziţie motivată, potrivit legii, notificarea nr. 471 din 20 iunie 2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanţii s-au adresat în termen legal pârâtului, cu notificarea nr. 471 din 20 iunie 2001, înregistrată la Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 10/2001. Pârâtul nu a dat curs acestei notificări în termenul stabilit de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
A reţinut tribunalul, că nu poate constitui o justificare susţinerea pârâtului că nu a soluţionat notificarea datorită nedepunerii de către reclamanţi a unor „înscrisuri importante”, deoarece unitatea deţinătoare are obligaţia să emită dispoziţia pe baza actelor doveditoare depuse până la data de 1 iulie 2003.
Culpa pârâtului rezidă şi din faptul că nu a solicitat petenţilor înscrisurile pe care le mai aprecia necesare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 15 din 14 ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, prin primarul general, împotriva acestei sentinţe. A fost respinsă şi cererea intimaţilor de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că, acceptând chiar punctul de vedere al apelantului cu privire la caracterul de recomandare al termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acest fapt nu degrevează pe apelant de obligaţia de a răspunde notificării adresate de către reclamanţi. Pârâtul este în culpă, deoarece notificarea nu a fost soluţionată timp de 6 ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, potrivit art. 22 şi art. 23 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare.
Termenul de 60 de zile are două date de referinţă, iar Normele metodologice fac vorbire de necesitatea existenţei, alături de notificare şi a unei precizări a persoanei îndreptăţite la restituire, în sensul că nu mai deţine alte probe. Această precizare condiţionează pârâtul în a se pronunţa asupra notificării.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare notificate obligaţia de a se pronunţa asupra cererii în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, iar, conform art. 25.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii de „a face” se poate proroga numai dacă unitatea notificată, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Prorogarea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul unităţii notificate.
Pentru a avea beneficiul prorogării este necesar ca unitatea notificată să comunice în scris notificatorului faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei/dispoziţiei sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate.
Articolul 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, stabileşte pentru persoana îndreptăţită posibilitatea de a depune actele doveditoare până la data soluţionării notificării, fără să proroge termenul prevăzut de art. 25 din lege pentru soluţionarea notificării.
Prin urmare, prorogarea fiind condiţionată de faptul analizării notificării de către unitatea deţinătoare şi comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentaţia este insuficientă, în prezenta cauză, corect prin sentinţa primei instanţe, păstrată prin decizia atacată, recurentul-pârât a fost obligat să soluţioneze notificarea.
Intimatele-reclamante, în notificarea înregistrată la nr. 471 din 20 iunie 2001 au precizat că au anexat mai multe înscrisuri, în acţiune au arătat că la dosarul format urmare a notificării au mai depus şi alte înscrisuri, iar recurenta nu le-a comunicat în intervalul de 60 de zile de la data înregistrării notificării că documentaţia depusă este insuficientă.
Susţinerea că dosarul trebuia completat cu înscrisuri a fost făcută în cursul procesului, prin adresa nr. 16034 din 7 iunie 2007.
Prin urmare, aşa cum corect s-a reţinut prin decizia atacată, recurentul este în culpă pentru nesoluţionarea notificării.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins, iar, potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului N.A. cheltuielile de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 15 din 14 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul să plătească intimatului N.A. suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 6617/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1018/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
