ICCJ. Decizia nr. 5712/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5712
Dosar nr. 710/90/2007
Şedinţa publică din 14 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 februarie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul D.T.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Franţa pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 242 din 23 februarie 2007, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 3 iunie 2006.
Conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condiţiile şi cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
Aceste dispoziţii legale trebuie însă aplicate şi interpretate în conformitate cu legislaţia europeană şi cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi cu protocoalele adiţionale la convenţie.
Astfel, tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 27 al Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a art. 39 din Tratatul de instituire a comunităţilor europene (versiunea consolidată prin Tratatul de la Amsterdam), aplicabilitatea directă pe teritoriul statului român a textelor citate începând cu data de 1 ianuarie 2007, în virtutea principiului efectului direct al dreptului comunitar, precum şi prioritatea dreptului comunitar faţă de dreptul intern.
S-a reţinut că, în speţă, s-a dispus returnarea pârâtului din Franţa, fără a se invoca şi dovedi vreunul din motivele pentru care se poate restrânge dreptul la liberă circulaţie a persoanelor şi fără a se dovedi că autorităţile franceze au luat măsura restrângerii acestui drept al pârâtului pe teritoriul statului francez.
De asemenea, nu s-a dovedit nici că măsura solicitată ar corespunde exigenţelor art. 2 pct. 2 din Protocolul nr.4 adiţional al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit căruia, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, condiţiile de restrângere a acestui drept fundamental fiind inserate în pct. 3 al articolului şi referindu-se la asigurarea securităţii naţionale, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi nici exigenţelor art. 25 din Constituţia României.
Prin Decizia nr. 137 din 6 aprilie 2007 Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
România este, începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene şi, potrivit legislaţiei comunitare invocate de tribunal, cetăţenii români au dreptul la liberă circulaţie în toate statele membre ale uniunii.
Cum legislaţia europeană se aplică cu prioritate, inclusiv proceselor în curs, în mod legal tribunalul a respins cererea reclamantei de retrângere a dreptului pârâtului la liberă circulaţie într-unul din statele membre ale uniunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 3 iunie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 137/1997 care, în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante.
Pârâtul a recunoscut această împrejurare de fapt aşa încât, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care ţara noastră are încheiat acord de readmisie.
Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli şi cu respectarea unor condiţii stabilite de lege.
Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituţie prevede că cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile legale ce le revin.
Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, care se justifică în cazul de faţă pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie.
Astfel, măsura returnării dispusă de autorităţile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE, susţinerile instanţei de apel sunt nefondate, deoarece la data la care pârâtul a fost returnat, România nu era încă, oficial membră a Uniunii Europene, dispoziţiile tratatului de aderare şi implicit ale Directivei nefiind obligatorii.
În plus, Legea nr. 248/2005 nu contravine prevederilor acestei Directive, constituind cadrul juridic intern pentru libera circulaţie a cetăţenilor români în statele membre ale Uniunii Europene.
Recurenta susţine că măsura solicitată este necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora şi este justificată de interesul public, având un scop legitim, acela de prevenire a unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acel stat.
De asemenea, scopul legitim constă şi în acela de a asigura României o imagine care să-i confere aptitudinile şi capacitatea de a se integra şi raporta la normele din Uniunea Europeană.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţele au reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de convenţiile internaţionale la care România este parte şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce priveşte motivele şi condiţiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern.
Prin urmare, toate criticile recurentei referitoare la reţinerea unui caracter absolut al dreptului la liberă circulaţie, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituţie, care prevede posibilitatea limitării exerciţiului acestui drept, nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză şi nu se impune a fi analizate.
În mod corect a reţinut curtea de apel că simpla returnare a pârâtului din Franţa la data de 3 iunie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat al Uniunii Europene, câtă vreme reclamanta nu a dovedit şi nici măcar nu a arătat de ce o astfel de măsură ar corespunde unuia din scopurile referitoare la asigurarea securităţii naţionale, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii şi a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia este greşită soluţia curţii de apel întemeiată pe dreptul comunitar, câtă vreme, la data returnării pârâtului din Italia, România nu era oficial membră a Uniunii Europene.
În primul rând, nu se pune problema ca România să fi devenit oficial sau neoficial membră a Uniunii Europene, ci pur şi simplu a dobândit acest statut la data de 1 ianuarie 2007.
Dobândind acest statut, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.
Or, dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităţilor europene, precum şi prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European şi a Consiliului, care în speţă a fost corect aplicată de instanţe, din moment ce au fost chemate să soluţioneze un litigiu purtat între stat - printr-o direcţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor - şi un particular.
Din această perspectivă, faptul că pârâtul a fost returnat din Franţa înaintea datei de 1 ianuarie 2007 nu are nicio relevanţă, câtă vreme prin cererea de faţă reclamanta solicită a se lua pe viitor o altă măsură punitivă faţă de pârât, distinctă de aceea a returnării, măsură în evaluarea căreia nu poate fi ignorat actualul cadru legislativ.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 137/A din 6 aprilie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5734/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5687/2007. Civil → |
|---|
