ICCJ. Decizia nr. 577/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 577.
Dosar nr. 15487/3/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 3 august 2001, W.E. a solicitat A.V.A.S., restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 0,5 ha, situat în municipiul Bacău, fostă proprietate a autorilor săi G.G. şi G.T.M.
Prin Decizia nr. 109 din 24 februarie 2005, solicitarea a fost respinsă, cu motivarea că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Totodată, s-a mai reţinut că notificatoarea nu a depus actele doveditoare ale calităţii sale de moştenitor, după antecesorul G.G., conform art. 22 din lege.
La 28 martie 2005, W.E. a contestat această decizie, solicitând instanţei să oblige pârâta la restituirea în natură a imobilului sau plata contravalorii terenului solicitat.
Investit iniţial cu soluţionarea litigiului Tribunalului Bacău, secţia civilă, prin sentinţa nr. 349/D din 25 mai 2005, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în acord cu dispoziţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 şi respectiv art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin Decizia nr. 1388 din 28 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia şi anulând Decizia atacată, a obligat intimata să înainteze notificarea Comisiei locale de fond funciar de pe lângă Primăria Bacău.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilul în litigiu a fost expropriat, prin Decretul nr. 130/1976, de la fostul C.A.P. Mărgineni, ulterior fiind dat în administrarea Uzinei Metalurgice Bacău, situaţie în care dispoziţiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată şi ale art. 5 alin. (1) din Anexa 2, la acelaşi act normativ.
Apelul contestatoarei a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 31 din 19 ianuarie 2007, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta să-i facă celei în cauză propuneri de restituire a bunului imobil în natură sau prin echivalent conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată.
A respins totodată apelul declarat de A.V.A.S., precum şi excepţia lipsei de interes în declararea apelului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că textul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a fost interpretat prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 498 din 14 mai 2003, în sensul că restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităţilor, inclusiv cele arabile, intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, dacă acestea sunt disponibile şi nu sunt ocupate de construcţii ale terţilor ori nu există persoane cărora, în legătură cu aceste terenuri, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor anterioare.
S-a avut în vedere caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, în raport cu celelalte acte normative reparatorii, în materie imobiliară.
Cât priveşte apelul A.V.A.S., s-a reţinut că întrucât instanţa a apreciat că în speţă nu-şi au aplicabilitatea dispoziţiile Legii nr. 18/1991, republicată, urmează ca şi celelalte texte din Legea nr. 10/2001, republicată, care fac referire la legile fondului funciar, să fie considerate inaplicabile în cauză.
Faţă de aceste constatări, s-a luat act că apelanta A.V.A.S., are interes în exercitarea acestei căi de atac, pentru a nu fi supusă termenelor prevăzute de Legea nr. 18/1991.
Prin Decizia nr. 187 din 23 martie 2007, aceeaşi instanţă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei nr.31 din 19 ianuarie 2007, cerere formulată de W.E., în sensul de a se consemna obligaţia intimatei A.V.A.S. de a-i plăti apelantei suma de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva ambelor decizii date în apel, a declarat recurs în termen legal A.V.A.S., care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., le critică după cum urmează:
- solicitarea formulată pe calea notificării nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001. Astfel, se arată, terenul a fost adus ca aport de către autorii contestatoarei odată cu înscrierea acestora în Cooperativa agricolă de producţie Mărgineni, de la care imobilul a şi fost expropriat. În acest context, nu suntem în prezenţa unei preluări abuzive în înţelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
- contestatoarei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o mare parte din terenurile ce au aparţinut antecesorilor săi, iar pentru diferenţa neretrocedată aceasta a formulat cerere „de revendicare" în temeiul Legii nr. 247/2005.
Ca atare, în mod corect s-a apreciat prin Decizia contestată, aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr .10/2001.
- prin obligarea sa de a emite în favoarea contestatoarei o dispoziţie privind restituirea în natură, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., în sensul că i s-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac.
- instanţa a obligat A.V.A.S. să facă contestatoarei propuneri de restituire a bunului „revendicat", în natură sau prin echivalent, fără ca din hotărârea atacată să reiasă motivele avute în vedere la momentul pronunţării.
- contestatoarea nu a depus în termen actele doveditoare din care să rezulte calitatea sa de persoană îndreptăţită iar din documentele prezentate direct în instanţă, nu reiese cu claritate că este unica succesoare a foştilor proprietari ai imobilului.
Ca atare, obligând pârâta să emită în favoarea contestatoarei oferta de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă revendicată, s-au „încălcat flagrant" dispoziţiile legale în materie".
- cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 31/2007 a fost greşit admisă fiind inadmisibilă întrucât contestatoarea putea să solicite plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.
Mai mult, nu au fost cercetate înscrisurile în temeiul cărora s-a admis această cerere de completare care prezentau unele modificări, iar suma acordată cu titlu de cheltuieli de transport, este exagerată.
Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
Este de netăgăduit că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea a aparţinut M.G., mama contestatoarei, în calitate de fiică (unic moştenitor) a defuncţilor G.T.M. şi G.G.G. şi a fost preluat de către stat, prin Decretul de expropriere nr. 130 din 5 mai 1976, pentru a fi dat în administrarea directă a Întreprinderii de maşini–unelte Bacău, din subordinea fostului Minister al Industriei Construcţiilor de Maşini. (f.38-41, dos. 2337/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă)
În prezent, terenul, situat în intravilanul municipiului Bacău, se află evidenţiat în patrimoniul SC W.M.W. SA Bacău, societate privatizată, din portofoliul A.V.A.S.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, obiect de reglementare al acestei legi îl constituie imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechiziţiilor.
Împrejurarea că la data de 27 februarie 1962, G.E., actuală W., s-a înscris în gospodăria agricolă colectivă cu întreaga suprafaţă de teren ce figura în registrul agricol pe numele mamei sale G.M. (fila 43 dos. fond), în care se includea şi terenul ce a făcut obiectul notificării, nu poate duce la concluzia unei preluări legitime, avându-se în vedere contextul istoric al vremii, cunoscut îndeobşte prin încălcări flagrante ale drepturilor omului, îndeosebi al dreptului de proprietate, distrugerea sistematică a gospodăriilor individuale ţărăneşti şi forţarea locuitorilor din mediul rural de a se înscrie în fostele C.A.P.-uri, prin aducerea ca „aport" a averii lor imobiliare.
Tot astfel, împrejurarea că celei în cauză i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parte din terenurile ce au aparţinut autorilor săi, în baza legilor fondului funciar, nu exclude calitatea acesteia de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru terenurile care nu au fost încă restituite, din perspectiva caracterului de complinire al acestei legi în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, din domeniul imobiliar.
În adevăr, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, din coroborarea art. 1, art. 8 alin. (1) precum şi din dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498 din 14 mai 2003, rezultă că domeniul de reglementare al acestui act normativ acoperă şi acele terenuri situate în intravilanul localităţilor care până la 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu au fost integral restituite persoanelor îndreptăţite, cu condiţia ca acestea să fie disponibile, în sensul de a nu fi ocupate de construcţii ale terţilor sau să constituie obiect al punerii în posesie, în favoarea altor persoane.
Este nefondată şi critica vizând înrăutăţirea situaţiei recurentei pârâte în propria cale de atac, câtă vreme dispoziţia vizând obligarea acesteia de a face persoanei îndreptăţite propuneri de restituire a bunului imobil în natură sau în echivalent, a fost dată ca urmare a admiterii apelului declarat de contestatoarea W.E., situaţie în care nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., ce consacră principiul non reformatio in pejus.
Cât priveşte temeiul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, acesta vizează, potrivit legii, nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.
Or, prin considerente ample, cu trimiteri judicioase la actele normative aplicabile în cauză, instanţa de control judiciar şi-a motivat soluţia de admitere a apelului contestatoarei, soluţie fundamentată în principal pe probele ce atestă calitatea de persoană îndreptăţită a acesteia şi pe caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, în al cărui domeniu de reglementare poate fi inclus şi terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
În mod corect a reţinut instanţa de apel şi caracterul termenului prevăzut de art. 22 din lege, în vechea sa redactare, urmând astfel o practică judiciară deja consacrată, care a statuat asupra dreptului persoanei îndreptăţite de a face dovada acestei calităţi şi prin depunerea unor acte noi în instanţă, întrucât principiul realizării dreptului este prevalent în raport cu cel al respectării procedurii.
În ce priveşte critica vizând împrejurarea că în mod greşit s-a dispus obligarea recurentei la acordarea uneia din măsurile reparatorii prevăzute de lege, în condiţiile în care contestatoarea nu este unica succesoare a foştilor proprietari ai imobilului, aceasta ignoră dispoziţiile art. 4 alin. (4) din lege, în redactarea ulterioară republicării, potrivit cărora de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
De altfel, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor alţi moştenitori, în viaţă, de pe urma defuncţilor G.G. şi G.T.M., sau a împrejurării că aceştia ar fi urmat procedura prevăzută de art. 22 şi urm. din lege.
Nefondate sunt şi criticile vizând greşita completare a dispozitivului, pe considerentul inadmisibilităţii cererii, în condiţiile în care, pe această cale nu s-a remediat o eroare de fond, ci s-a constatat o omisiune cu privire la susţinerile contestatoarei care, la termenul din 19 ianuarie 2007 a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa făcând o apreciere corectă în legătură cu cuantumul acestora şi justeţea solicitării.
Aşa fiind, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziilor nr. 31 din 19 ianuarie 2007 şi 187 din 23 martie 2007 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5780/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5763/2007. Civil → |
|---|
