ICCJ. Decizia nr. 5734/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5734
Dosar nr. 925/32/200.
Şedinţa publică din 17 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 373/C din 1 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de contestatorul M.V., a fost anulată dispoziţia nr. 17 din 13 ianuarie 2004 emisă de intimatul primarul oraşului Bicaz, a fost dispusă restituirea către contestator, în natură a terenului în suprafaţă de 1082 mp, situat în oraşul Bicaz, precum şi a suprafeţei de 380 mp, delimitată prin schiţa anexă a raportului de expertiză efectuat de expert C.M. şi s-a stabilit că pentru diferenţa de teren de 1697 mp, contestatorul este îndreptăţit la acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent, în sumă de 304.312.374 lei, constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, raportat la opţiunea contestatorului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că terenul ce formează obiectul litigiului a fost trecut în proprietatea statului, prin Decretul de expropriere nr. 318/1952, fiind preluat de la tatăl contestatorului, M.I., al cărui nume figurează la poziţia nr. 4 din anexa decretului şi că terenul nu este liber în totalitate.
Apelul declarat de pârâtul primarul oraşului Bicaz împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 205 din 1 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs pârâtul primarul oraşului Bicaz, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că terenul în suprafaţă de 380 mp nu se află în domeniul public sau privat al oraşului Bicaz, ci în posesia numitei M.S., a cărei introducere în cauză se impunea.
Recursul este nefondat.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat la instanţa de fond de expert M.C. (fila 95), terenul în suprafaţă de 380 mp se află în posesia numitei M.S., care a declarat că l-a primit de la primărie, „fără acte".
De altfel, recurentul a precizat în motivarea recursului că terenul în suprafaţă de 380 mp se află în posesia numitei M.S., iar nu în proprietatea acesteia.
Dacă instanţa ar fi dispus, din oficiu, introducerea în cauză a acestei persoane fizice, ar fi înfrânt principiul disponibilităţii părţilor, specific procesului civil.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de primarul oraşului Bicaz împotriva deciziei nr. 205 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 5763/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5712/2007. Civil. Limitarea exercitării... → |
---|