ICCJ. Decizia nr. 5720/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5720
Dosar nr. 741/109/2007
Şedinţa publică din 10 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 286 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta G.V., a anulat în parte dispoziţia nr. 804/2007 emisă de pârâtul Municipiul Piteşti prin Primar, în sensul că a înlăturat menţiunea referitoare la starea de indiviziune a reclamantei în ceea ce priveşte propunerea de acordare de despăgubiri, precum şi menţiunea referitoare la suprafaţa construcţiilor pentru care se vor acorda despăgubiri, ca fiind de 369,7 mp şi a respins cererea de obligare a pârâţilor la acordarea de bunuri sau servicii în compensare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de unică proprietară a imobilului situat în Piteşti, dobândit în exclusivitate în baza sentinţei de partaj şi preluat de stat prin expropriere, aşa încât în mod nelegal prin dispoziţia contestată pârâtul a propus acordarea de despăgubiri în indiviziune.
În ceea ce priveşte suprafaţa construcţiilor expropriate pentru care se solicită despăgubiri, aceasta este, potrivit înscrisurilor de la dosar, de 369,07 mp şi nu de 214,9 mp, cum s-a reţinut prin dispoziţie.
Cererea reclamantei de acordare a unor bunuri sau servicii în compensare nu poate fi primită, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei acestora la dispoziţia pârâtului, ca măsură reparatorie prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 18 din 4 februarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Piteşti şi Primar împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform cărora valoarea construcţiilor expropriate şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
Este adevărat că nici Legea nr. 10/2001 şi nici Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 nu precizează ce suprafaţă trebuie luată în considerare şi anume, suprafaţa construită sau cea utilă, dar, în opinia instanţei, valoarea trebuie să fie aceea a suprafeţei utile a construcţiilor, deoarece valoarea unui imobil cu un singur nivel este în mod logic mai mică decât valoarea unui imobil cu mai multe nivele, dar care are aceeaşi amprentă la sol.
Prin urmare, în mod corect tribunalul a reţinut că valoarea trebuie calculată în funcţie de suprafaţa utilă a construcţiilor expropriate de reclamantă, care este în speţă de 369,7 mp.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii Primarul municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără a dezvolta separat cele două motive de recurs invocate.
Recurenţii susţin că din releveul construcţiilor rezultă fără putinţă de tăgadă că totalul suprafeţei construite a imobilului expropriat a fost de 214,9 mp, suprafaţă pe care a avut-o în vedere şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Mai susţin recurenţii că nu instanţa este abilitată să stabilească valoarea despăgubirilor, ci Comisia Centrală din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Acordarea Despăgubirilor, în condiţiile art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurenţii susţin că nu le datorează, deoarece litigiul a fost promovat din culpa reclamantei.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, ci doar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., text de lege care cuprinde în mod expres şi limitativ motivele pentru care se poate declara recurs.
Astfel, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut în mod argumentat că la stabilirea valorii despăgubirilor trebuie să se ţină seama de suprafaţa utilă a construcţiei expropriate, recurenţii, fără a arăta în ce constă nelegalitatea acestui raţionament, se mărginesc să afirme că totalul suprafeţei construite a fost de 214,9 mp.
Cea de-a doua critică se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar este nefondată, deoarece, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de judecată nu a stabilit şi nu a acordat despăgubiri reclamantei, ci doar a modificat dispoziţia emisă de primar, prin care acesta a propus acordarea de despăgubiri, fără a le menţiona cuantumul, iar modificarea s-a referit la suprafaţa imobilului expropriat, ca element ce trebuie avut în vedere cu ocazia calculului despăgubirilor.
Prin urmare, nu se poate reţine o încălcare de către instanţă a dispoziţiilor art.20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici ultima critică nu este întemeiată deoarece, câtă vreme pârâţii au căzut în pretenţii, în sensul apelul declarat de ei a fost respins, aceştia au fost în mod legal obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Această soluţie corespunde dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât nici această critica de nelegalitate, care se încadrează tot în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente şi având în vedre că dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost formal indicate, Înalta Curte va menţine Decizia şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte îi va obliga pe recurenţi la plata sumei de 1190 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariul de avocat achitat de aceasta în faza recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti împotriva deciziei nr. 18/A din 4 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata G.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 5858/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5634/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|