ICCJ. Decizia nr. 5780/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5780
Dosar nr. 1505/116/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 noiembrie 2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu E.S., restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, motivat de împrejurarea returnării acestuia din Italia, la data de 29 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Învestit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 3125 din 18 decembrie 2006 a respins cererea ca neîntemeiată reţinând în esenţă că reglementarea internă consacrată prin Legea nr. 248/2005, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2006, contravine flagrant cu normele prevăzute în Tratatul de Instituire a unei Constituţii pentru Europa, adoptat prin consens de Convenţia Europeană la 13 iunie şi respectiv 10 iulie 2003, ce consacră principii la care România a achiesat prin însuşi actul aderării, la 1 ianuarie 2007, unul din acestea fiind şi dreptul la liberă circulaţie şi şedere liberă pe teritoriul statelor membre.
Pentru prevenirea migraţiei ilegale, se mai arată, Uniunea şi statele membre, trebuie să ia măsuri în afara restricţionării dreptului la liberă circulaţie, drept consacrat neîngrădit în Tratat.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, în esenţă cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 181 din 21 martie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză a declarat recurs în termen legal Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte, care criticând hotărârea dată în apel, face trimitere la dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, din care rezultă că singura condiţie necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a returnării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Tot astfel, se mai arată, libertatea de circulaţie nu este absolută ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege, România trebuind să îşi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi de a-şi consolida poziţia de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente.
La data de 1 ianuarie 2007, România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, urmare aderării cetăţenii români beneficiind de dreptul la liberă circulaţie, drept esenţial în spaţiul comunitar.
Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, opozabilă României de la 1 ianuarie 2007, cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni şi de a ieşi de pe teritoriul altui stat membru fără nici o condiţionare sau formalitate, alta decât aceea de a deţine o carte de identitate sau un paşaport.
Conform art. 27-33 din aceeaşi Directivă, cetăţenilor Uniunii Europene li se poate restricţiona dreptul la libera circulaţie şi dreptul de rezidenţă pe teritoriul unui stat membru doar pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică.
Prevederile directivei nu sunt aplicabile decât în situaţia în care legea naţională cuprinde dispoziţii mai favorabile.
Normele la care s-a făcut referire mai sus au fost transpuse în legislaţia internă prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Ca atare, dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, în cazul returnării unui cetăţean român, în temeiul unui acord de readmisie se situează în afara ipotezelor strict şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 27 ale Directivei nr. 2004/38/2004, nefiind compatibile cu dreptul comunitar.
În consecinţă, se poate concluziona că dispoziţia legală în temeiul căreia, s-a formulat acţiunea, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene, în cauză neputându-se reţine ca fiind îndeplinite nici una din cerinţele legislaţiei comunitare, pentru a se putea dispune limitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul unui stat membru.
Aşa fiind, recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte, împotriva deciziei nr. 181 din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5803/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 577/2007. Civil → |
|---|
