ICCJ. Decizia nr. 5777/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5777
Dosar nr. 9882 /1/2007
Şedinţa publică din 13 octombrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 261 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1152 din 28 octombrie 2003 a respins acţiunea formulată de reclamantul C.E.G. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne, C. Şimian şi R. Turnu Severin.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, notificările reclamantului au fost formulate cu încălcarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 772 din 20 septembrie 2007, în cadrul rejudecării după casarea deciziei civile nr. 379 din 4 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis cererea formulată de reclamantul C.E.G. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Consiliul local Şimian, Ministerul Administraţiei şi Internelor, C. Şimian, R. S.A. – Direcţia de Telecomunicaţii Mehedinţi, a dispus restituirea către reclamant a suprafeţei de 127 mp teren intravilan, respectiv cota conform raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic I.C.M., la data de 6 septembrie 2001 (C1), teren având următoarele vecinătăţi: N-teren aferent blocurilor de locuinţe; E- O.I. şi Postul de Poliţie al Comunei Şimian; S- DN 6 (E 70) şi clădire R. ; V- proprietate P.I. şi clădire R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, numai suprafaţa de 1271 mp, din suprafaţa totală de 1381,4 mp, este liberă şi poate face obiectul restituirii în natură faţă de reclamantul C.E.G.
Împotriva deciziei civile nr. 772 din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, au declarat recurs: reclamantul C.E.G., C. Şimian Judeţul Mehedinţi, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Reclamantul critică Decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţa de apel nu a arătat eficienţă juridică dispoziţiilor art. 10 alin. (2) introdus prin Legea nr. 247/2005 care precizează că sunt protejate construcţiile edificate pe terenurile preluate abuziv, cum este cazul terenului în litigiu, dacă au fost construite cu autorizaţie. C. Şimian, R. şi Ministerul de Interne (Postul de Poliţie Şimian) nu deţin autorizaţii de construcţie pentru construcţiile edificate pe terenul în litigiu.
C. Şimian, critică Decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 6,7,8 şi 9 C. proc. civ., deoarece:
- C. Şimian nu a fost citată pentru a lua parte la măsurătorile ocazionate cu efectuarea raportului de expertiză. Deci, au fost încălcate dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. care sancţionează, cu nulitatea raportul de expertiză;
- Greşit instanţa de apel a restituit în natură reclamantului terenul în suprafaţă de 1271 mp teren intravilan situat în comuna Şimian, incluzând şi accesul la anexe şi unităţile complexului C. Şimian.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, critică Decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 şi 6 C. proc. civ., deoarece:
- Reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea terenului în litigiu;
- Autorul reclamantului a deţinut mai multe suprafeţe de teren pe raza comunei Şimian, însă n-au fost depuse acte pentru dobândirea dreptului de proprietate cu privire la aceste suprafeţe.
Cu privire la recursul reclamantului C.E.G., se reţin următoarele :
Dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată prevăd că, pe terenurile preluate abuziv pe care s-au edificat construcţii noi, acestea trebuiau să fie autorizate.
În speţă, construcţiile edificate de C. Şimian, R. şi Ministerul de Interne (Postul de Poliţie Şimian judeţ Mehedinţi) au fost autorizate, lucru ce rezultă din probele existente la dosarul cauzei.
Cu privire la recursul declarat de C. Şimian, se reţin următoarele:
Din cuprinsul raportului de expertiză, filele 43-49 dosar apel, rezultă că toate părţile din proces au fost citate cu recomandare de către expertul I.C.M. Prin urmare, părţile au avut cunoştinţă despre data efectuării raportului de expertiză.
În atare situaţie, dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. nu numai că nu au fost încălcate ci au fost respectate cu stricteţe.
Instanţa de apel în mod corect a restituit în natură reclamantului terenul în suprafaţă de 1271 mp deoarece numai această suprafaţă a fost liberă, acest lucru rezultând din raportul de expertiză mai sus menţionat.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, se reţine următoarele:
Reclamantul C.G.E. a făcut dovada în condiţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 că este persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1271 mp Terenul în litigiu a rămas de pe urma bunicului său C.D.: adeverinţa nr. 4442 din 2 noiembrie 2001 emisă de Primăria Şimian, f.3, dosar nr. 2845/2003 anexat la dosarul cauzei; titlu de proprietate nr. 59719/1 emis la data de 23 septembrie 2002, f.11-12, dosar fond; certificat de deces C.D. f.14, dosar fond; certificatul de deces C.P.M., f.17, dosar fond.
Prin urmare, reclamantul a dobândit calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în litigiu, precum şi a faptului că terenul respectiv a rămas de pe urma autorului C.D., bunicul reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi în consecinţă, se va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.E.G. şi de pârâţii C. Şimian şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 772 din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 5773/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5680/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|